Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
610 views
Dec. ÎCCJ (SCAF) nr. 869/2018
NCPC: art. 490 alin. (2), art. 493 alin. (5) și (6), art. 503 alin. (1), art. 504 şi art. 508; Legea nr. 47/1992: art. 11 alin. (3); Constituția României: art. 126 alin. (1)
Împotriva Deciziei nr. 814 din 2 martie 2017 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2013, recurentul-reclamant A. a formulat contestaţie în anulare, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 503 alin. (1) C. proc. civ., solicitând admiterea contestaţiei în anulare, anularea deciziei contestate şi rejudecarea recursului, cu citarea părţilor.
În motivarea contestaţiei în anulare, contestatorul susţine că nu a fost citat pe fond la judecata recursului şi nu şi-a exprimat acordul pentru soluţionarea acestuia de către completul de filtru, conform art. 490 alin. (2) C. proc. civ.
În susţinerea punctului său de vedere invocă Decizia nr. 839/2015 a Curţii Constituţionale a României, prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ. în ceea ce priveşte sintagma „sau că recursul este vădit nefondat”, având în vedere că această situaţie presupune judecarea pe fond a recursului, care poate avea loc. doar cu respectarea tuturor garanţiilor procesuale, inclusiv citarea părţilor şi participarea procurorului, acolo unde este cazul.
Susţine că prin aceeaşi decizie, Curtea Constituţională a statuat că în recurs, completul de filtru poate proceda la soluţionarea cauzei, fără citarea părţilor, conform dispoziţiilor art. 493 alin. (6) C. proc. civ., dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiţii: raportul întocmit asupra recursului, apreciază că acesta este admisibil; problema care se pune în recurs nu este controversată sau face obiectul unei jurisprudenţe constante a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; toţi membrii completului sunt de acord asupra raportului; toate părţile trebuie să îşi dea acordul pentru soluţionarea recursului de către completul de filtru, conform art. 490 alin. (2) teza finală C. proc. civ.
Consideră că soluţionarea recursului de către completul de filtru, fără citarea părţilor, conform dispoziţiilor art. 493 alin. (6) raportat la art. 490 alin. (2) teza finală C. proc. civ., dă expresie disponibilităţii părţilor în procesul civil, urmând ca, în eventualitatea în care nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de aceste texte de lege, să se pronunţe o încheiere de admitere în principiu a recursului, fixând termen pentru judecata pe fond a recursului, cu citarea părţilor.
Contestatorul arată că nu şi-a exprimat acordul pentru soluţionarea pe fond a recursului de către completul de filtru, iar cererea de judecare în lipsă a cauzei nu poate substitui acordul stipulat de art. 490 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere reglementarea distinctă a acestuia, motiv pentru care apreciază că în cauză trebuia să se procedeze la fixarea termenului de judecată pe fond a recursului, cu citarea părţilor, pentru respectarea garanţiilor procesuale specifice accesului liber la justiţie, dreptului la un proces echitabil şi dreptului la apărare.
Intimata Agenţia Naţională de Integritate a formulat întâmpinare, solicitând respingerea contestaţiei în anulare ca nefondată, având în vedere, în esenţă, că motivele de fapt invocate de contestator nu se regăsesc între cele prevăzute limitativ de dispoziţiile art. 503 alin. (1) C. proc. civ., iar decizia contestată a fost pronunţată cu respectarea C. proc. civ., şi anume art. 493 alin. (6).
Consideră că întrucât contestatorul nu a formulat un punct de vedere la raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, prin care s-a reţinut că instanţa urmează a se pronunţa cu privire la incidenţa art. 493 alin. (6) C. proc. civ., acesta a acceptat în mod tacit faptul că părţile din dosarul nr. x/2013 nu vor fi citate.
Astfel, în speţă, contestatorul a formulat contestaţie în anulare împotriva unei decizii pronunţate în calea de atac a recursului, criticând faptul că soluţionarea cauzei s-a făcut în cadrul procedurii de filtru, fără citarea părţilor.
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, prin care se cere însăşi instanţei ce a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege, să-şi desfiinţeze propria hotărâre şi să procedeze la o nouă judecată.
Înalta Curte reţine că această cale extraordinară de atac este deschisă exclusiv pentru situaţiile prevăzute de art. 503 C. proc. civ., fără ca instanţa de retractare să poată proceda la o reapreciere a probelor sau a dispoziţiilor legale aplicabile în cauză.
Analizând hotărârea atacată, prin prisma dispoziţiilor care reglementează contestaţia în anulare, Înalta Curte constată că decizia în cauză se circumscrie ipotezei prevăzute de art. 503 alin. (1) C. proc. civ.
În conformitate cu prevederile art. 503 alin. (1) C. proc. civ. „(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata”.
Înalta Curte reţine că prin calea de atac a contestaţiei în anulare se tinde la desfiinţarea unei hotărâri, nu pentru că judecata nu a fost bine făcută, ci pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de lege, iar ipoteza prevăzută de art. 503 alin. (1) C. proc. civ. se referă la situaţia în care contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc. judecata.
În cauză, Înalta Curte constată că în contestaţia în anulare de faţă se invocă necitarea contestatorului pentru termenul la care a fost soluţionată calea de atac a recursului, soluţionare care s-a făcut în cadrul procedurii de filtru, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (6) C. proc. civ., pentru care legiuitorul nu a prevăzut necesitatea citării părţilor, aspect care se încadrează motivului de contestaţie în anulare prevăzut de dispoziţiile art. 503 alin. (1) C. proc. civ.
Potrivit art. 493 alin. (6) C. proc. civ.: „Dacă raportul apreciază că recursul este admisibil şi toţi membrii sunt de acord, iar problema de drept care se pune în recurs nu este controversată sau face obiectul unei jurisprudenţe constante a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul se poate pronunţa asupra fondului recursului, fără citarea părţilor, printr-o decizie definitivă, care se comunică părţilor. În soluţionarea recursului instanţa va ţine seama de punctele de vedere ale părţilor formulate potrivit alin. (4)”.
Pe de altă parte, conform art. 490 alin. (2) teza finală C. proc. civ., prin cererea de recurs, întâmpinare şi răspunsul la întâmpinare „se va menţiona dacă recurentul, respectiv intimatul este de acord ca recursul, atunci când este admisibil în principiu, să fie soluţionat de către completul de filtru prevăzut la art. 493”.
Interpretând coroborat textele legale precitate, rezultă că legiuitorul a urmărit excluderea de facto, a posibilităţii soluţionării recursului în cadrul procedurii reglementate de art. 493 C. proc. civ., în lipsa unui acord expres, dat în scris de către părţi, pentru soluţionarea recursului de către completul de filtru.
Înalta Curte constată că acest aspect a făcut obiectul mai multor decizii ale instanţei de contencios constituţional, al căror caracter general obligatoriu este consacrat prin art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.
Astfel, prin Decizia nr. 583 din 21 septembrie 2017, Curtea Constituţională a statuat referitor la posibilitatea completului de filtru de a se pronunţa asupra fondului recursului, fără citarea părţilor, în baza dispoziţiilor art. 493 alin. (6) C. proc. civ., că în acord cu principiul disponibilităţii, legiuitorul a acordat o importanţă deosebită exprimării acordului expres al părţilor asupra judecării recursului de către completul de filtru, atunci când a instituit, prin dispoziţiile art. 490 alin. (2) teza finală C. proc. civ., obligativitatea depunerii acestui acord împreună cu cererea de recurs, a întâmpinării sau, respectiv, a răspunsului la întâmpinare. Ca atare, în mod corelativ, instanţa de judecată trebuie să ţină seama de acordul scris al părţilor în acest sens şi nu poate trece la soluţionarea pe fond a recursului, fără citarea părţilor, atunci când nu există acordul părţilor pentru soluţionarea potrivit procedurii reglementate prin textul de lege criticat.
Prin aceeaşi decizie a instanţei de contencios constituţional s-a reţinut că în cazul în care nu există acordul părţilor pentru judecarea de către completul de filtru, fără citarea acestora, nu este asigurată o veritabilă contradictorialitate în cadrul procesului civil, reţinându-se totodată şi că „dispoziţiile art. 490 alin. (2) teza finală din acelaşi cod au caracterul unor dispoziţii generale, aplicabile întotdeauna în cadrul procedurii de filtrare a recursurilor, acestea completând condiţiile de care trebuie să ţină seama completul de filtru în cazul soluţionării pe fond a recursului, fără citarea părţilor. Astfel, în vederea respectării principiilor contradictorialităţii şi a disponibilităţii, pentru judecarea pe fond a recursului în cadrul completului de filtru, fără citarea părţilor, Curtea reţine că întotdeauna este necesar să existe acordul expres al părţilor în acest sens. Prin aplicarea coroborată a prevederilor art. 490 alin. (2) teza finală şi a prevederilor art. 493 alin. (6) C. proc. civ., instanţa de judecată realizează o veritabilă operaţiune de interpretare, dând expresie competenţei sale constituţionale reglementate prin art. 126 alin. (1) din Constituţie”.
De asemenea, având a se pronunţa şi anterior asupra aceluiaşi aspect, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 839 din 8 decembrie 2015, a statuat că „acordul părţilor ca judecata să se facă fără citarea lor, pe baza actelor depuse la dosar, inclusiv a punctelor formulate de acestea cu privire la raportul întocmit asupra recursului, dă expresia unei valorificări a principiului contradictorialităţii, asigurată, în acest caz (în care judecata se face fără citarea părţilor), prin comunicarea actelor de procedură ale părţilor şi a raportului, precum şi prin exprimarea acordului intimatului şi al recurentului în acest sens. (…) Pe lângă aceste condiţii prevăzute expres de alin. (6) al art. 493 C. proc. civ., deşi nu mai este reluată de textul legal criticat, este obligatorie şi îndeplinirea condiţiei prevăzute de art. 490 alin. (2) teza finală C. proc. civ., potrivit căreia, prin actele de procedură depuse, recurentul şi, respectiv, intimatul trebuie să îşi dea acordul ca atunci când recursul este admisibil în principiu, acesta să fie soluţionat de către completul de filtru prevăzut de art. 493 C. proc. civ. În lipsa acestui acord, chiar în situaţia în care celelalte condiţii prevăzute de alin. (6) al art. 493 C. proc. civ. sunt îndeplinite, recursul nu poate fi soluţionat pe fond de completul de filtru, fără citarea părţilor”.
Prin urmare, soluţionarea recursului conform procedurii reglementate de art. 493 alin. (6) C. proc. civ., text de lege ce s-a dorit a asigura celeritatea soluţionării cauzelor în materie civilă, este condiţionată de existenţa acordului expres şi prealabil al părţilor, dat în formă scrisă prin cererea de recurs, întâmpinare sau răspunsul la întâmpinare, acord în lipsa căruia instanţa nu poate păşi la soluţionarea recursului conform acestei proceduri, deoarece în caz contrar, se încalcă atât principiile contradictorialităţii şi a disponibilităţii părţilor în procesul civil, dar şi principiul consacrat constituţional al publicităţii şedinţelor de judecată.
Or, în cauză, părţile nu şi-au exprimat acordul expres, dat în scris, pentru soluţionarea recursului conform procedurii reglementate de dispoziţiile art. 493 alin. (6) C. proc. civ., astfel cum a statuat Curtea Constituţională a României prin deciziile evocate.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 504 şi art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte va admite contestaţia în anulare formulată de A. împotriva Deciziei nr. 814 din 2 martie 2017 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2013; va anula Decizia nr. 814 din 2 martie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2013 şi va fixa termen pentru soluţionarea recursului la data de 27 aprilie 2018, cu citare părţi.
Sursa informației: www.scj.ro.
