Infracțiune de abuz în serviciu. Funcționarul bancar – încadrarea în categoria funcționarilor publici. Apel (VCP, NCP, NCPP)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 41/A/2018

VCP: art. 145, art. 147, art. 248, art. 248^1; NCP: art. 175 alin. (1) și (2); NCPP: art. 465, art. 475, art. 477 alin. (3); O.U.G. nr. 99/2006: art. 7 alin. (1) pct. 1; Legea contabilității nr. 82/1991: art. 34 alin. (2); Legea nr. 101/1998: art. 26 alin. (2) lit. a) și b)

În concret, problema de drept referitoare la încadrarea în categoria funcționarilor publici, reglementată de art. 175 alin. (2) C. pen., a funcționarului bancar, angajat al unei societăți bancare cu capital integral privat, autorizată și aflată sub supravegherea Băncii Naționale a României, a format obiectul examinării Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al instanței supreme, acesta statuând, prin Decizia nr. 18 din 30 mai 2017 (M. Of. nr. 545 din 11 iulie 2017), că, în sensul legii penale, persoana menționată este funcționar public, în accepțiunea dispozițiilor legale invocate.

Chiar dacă în cazul acelei decizii limitele învestirii Înaltei Curți de Casație și Justiție au vizat exclusiv situația juridică a funcționarului angajat în cadrul unei societăți bancare cu capital integral privat din perspectiva noii codificări penale generale, în considerentele deciziei a fost analizată îndeplinirea unor cerințe prevăzute și de vechea reglementare pentru includerea unei asemenea persoane în sfera funcționarului public, astfel cum era definită și delimitată de dispozițiile art. 147 C. pen. de la 1969.

În acest sens, este de menționat că, din coroborarea acestor din urmă prevederi legale cu cele ale art. 145 C. pen. de la 1969, rezultă că funcționarul public este acea persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu și indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei autorități publice, instituții publice ori a unei instituții sau a altei persoane juridice de interes public sau care privește administrarea, folosirea ori exploatarea bunurilor proprietate publică, serviciile de interes public, precum și bunurile de orice fel care, potrivit legii, sunt de interes public.

Deși, în Codul penal în vigoare, conceptul de funcționar public a fost reconfigurat, prin indicarea mai circumstanțiată, în art. 175 alin. (1), a trei categorii de domenii în care, fiind încadrate, anumite persoane dobândesc calitatea de funcționari publici, legiuitorul a reglementat, în alin. (2) al aceluiași text de lege, și categoria asimilată acestora, în care sunt incluse acele persoane care exercită un serviciu de interes public pentru care au fost învestite de autoritățile publice sau care sunt supuse controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public.

Așadar, cerința prestării unui serviciu de interes public este comună ambelor reglementări penale succesive pentru încadrarea unei persoane într-o anumită categorie a funcționarilor publici, și, ca atare, cele statuate sub acest aspect prin Decizia nr. 18 din 30 mai 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală sunt pe deplin aplicabile și cu privire la problemele de drept ce formează obiectul prezentei sesizări (..) astfel încât toate argumentele invocate în decizia menționată cu privire la calificarea, pe baza reglementărilor legale în materie, a instituțiilor de credit ca persoane juridice de interes public, care exercită un serviciu de interes public, își păstrează valabilitatea și sub aspectul problemelor de drept cu a căror rezolvare instanța supremă a fost învestită.

Astfel, cu privire la îndeplinirea de către funcționarul bancar a condiției exercitării unui serviciu de interes public, au fost preluate, în Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 18 din 30 mai 2017, considerente din cuprinsul Deciziei nr. 26 din 3 decembrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, potrivit cărora „noțiunea de «funcție publică» se află în corelație cu noțiunea de «interes public», ambele urmărind satisfacerea trebuințelor de interes general, în baza prerogativelor constituționale, care fac să prevaleze interesul public față de cel privat, astfel că funcționarul public își desfășoară activitatea în scopul realizării interesului public și, ca atare, în exercitarea funcției, acesta are îndatorirea de a considera interesul public mai presus de interesul personal”, precum și pasaje din Decizia nr. 20 din 29 septembrie 2014 a aceluiași complet al instanței supreme, prin care s-a stabilit că „sunt incluși (în categoria funcționarilor publici asimilați, potrivit art. 175 alin. (2) C. pen.) particularii care primesc gestiunea unui serviciu public național sau local, economic sau sociocultural, devenind astfel de utilitate publică. Este vorba despre subiecți care își desfășoară activitatea în cadrul persoanelor juridice de drept privat cu scop lucrativ: societăți comerciale care, prin intermediul contractelor administrative, valorifică, în interesul colectivității, naționale sau locale, după caz, bunurile și serviciile publice”.

Deopotrivă, în considerentele aceleiași decizii, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat, în termeni expliciți, că băncile (instituțiile de credit) cu capital integral privat desfășoară o activitate de interes public, și anume activitatea bancară, ce constă, potrivit art. 7 alin. (1) pct. 1 din O.U.G. nr. 99/2006, în atragerea de depozite sau alte fonduri rambursabile de la public și acordarea de credite în cont propriu, natura activității desfășurate depășind sfera interesului particular și situându-se în sfera interesului public, motiv pentru care acestea sunt „incluse în cadrul persoanelor juridice care exercită un serviciu de interes public”. Sub același aspect, s-a făcut trimitere și la cele stabilite prin Decizia nr. XIII/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secțiile Unite, pronunțată într-un recurs în interesul legii, în sensul că „activitatea bancară, deși se realizează de persoane juridice de drept privat, prezintă un incontestabil interes public”, precum și la dispozițiile art. 34 alin. (2) din Legea contabilității nr. 82/1991, care consacră legislativ recunoașterea băncilor ca fiind entități de interes public, prevăzând că prin persoane juridice de interes public se înțeleg inclusiv instituțiile de credit.

De asemenea, în cuprinsul Deciziei nr. 18 din 30 mai 2017, fără a distinge în funcție de natura capitalului băncilor, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al instanței supreme, făcând referire la dispozițiile legale incidente în materie, a subliniat rolul Băncii Naționale a României, ca autoritate publică competentă, de a asigura controlul ori supravegherea instituțiilor de credit, persoane juridice române, sens în care s-a arătat, în esență, că cele din urmă pot funcționa numai pe baza autorizației date de aceasta și se supun regulamentelor și ordinelor emise de Banca Națională a României, având obligația să permită personalului Băncii și auditorilor independenți care efectuează inspecția să le examineze evidențele, conturile și operațiunile și să furnizeze toate documentele și informațiile legate de administrarea, controlul intern și operațiunile efectuate, iar, în cazul în care constată nereguli, în funcție de gravitatea acestora, poate aplica sancțiuni, inclusiv retragerea autorizației băncii.

Sub același aspect, s-a menționat expres că „același control/supraveghere a activității instituțiilor de credit, indiferent de structura și proveniența publică ori privată a capitalului social, realizat de către Banca Națională a României, rezultă și din dispozițiile art. 26 alin. (2) lit. a) și b) din Legea nr. 101/1998 privind Statutul Băncii Naționale a României (în vigoare la data faptelor, în prezent abrogată), care au corespondent în art. 25 alin. (1) și (2) din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naționale a României, conform cărora Banca Națională a României este împuternicită să emită reglementări, să ia măsuri pentru impunerea respectării acestora și să aplice sancțiunile legale în cazurile de nerespectare, precum să controleze și să verifice pe baza raportărilor primite și prin inspecții la fața locului, registrele, conturile și orice alte documente pe care le consideră necesare pentru îndeplinirea atribuțiilor de supraveghere cu privire la băncile autorizate”.

Așadar, prin considerentele Deciziei nr. 18 din 30 mai 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, au fost stabilite criteriile necesare pentru a se aprecia și cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 145 și art. 147 alin. (1) C. pen. de la 1969, cu referire la persoanele juridice de drept privat – societăți bancare cu capital de stat și, respectiv, la funcționarii bancari, angajați ai unor asemenea entități, repere care vizează, în principal, specificul serviciului de interes public efectuat de acestea și natura lor de persoane juridice de interes public.

Ca atare, decizia menționată nu conturează doar criteriile pe baza cărora instanța de trimitere poate stabili dacă persoana juridică de drept privat – societate cu activitate financiar bancară cu capital de stat este o unitate la care se referă art. 145 C. pen. de la 1969, iar angajații acesteia au calitatea de funcționari publici, potrivit art. 147 alin. (1) C. pen. anterior, ci oferă însăși soluția acestor probleme de drept ce formează obiectul sesizării în prezenta cauză. Or, a statua printr-o nouă hotărâre prealabilă asupra chestiunilor ridicate de instanța de trimitere echivalează cu reanalizarea și expunerea, în termeni substanțial similari, a argumentelor ce au condus la dezlegarea dată deja problemei de drept printr-o decizie anterioară a instanței supreme, ceea ce contravine unei cerințe de admisibilitate expres prevăzute de art. 475 C. proc. pen.

Așa cum s-a stabilit de către Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curți de Casație și Justiție în jurisprudența sa – Decizia nr. 12 din 25 aprilie 2017 (M. Of. nr. 412 din 31 mai 2017), asigurarea caracterului obligatoriu al dezlegării date chestiunilor de drept asupra cărora instanța supremă a statuat în cadrul mecanismului hotărârii prealabile, expres consacrat de art. 477 alin. (3) C. proc. pen., presupune nu doar conformarea, pe viitor, la exigențele dispozitivului deciziei, ci și aplicarea corespunzătoare a întregului raționament juridic ce a precedat, în mod necesar, pronunțarea acesteia. Hotărârile prealabile rezultate din mecanismul de unificare a practicii prevăzut de art. 475 C. proc. pen. cuprind rezolvări de principiu ale unor chestiuni de drept, clarificând modul de interpretare in abstracto, pe viitor, a dispozițiilor legale care au generat acea problemă. Soluția de principiu a instanței supreme își găsește aplicabilitatea, așadar, nu doar în cauza în care a intervenit mecanismul de unificare a practicii analizat, ci și în toate cauzele în care se ridică o problemă de drept esențialmente similară și în care particularitățile procedurii derulate nu influențează semnificativ coordonatele acelei probleme de drept.

Așadar, dat fiind faptul că prin folosirea mecanismului hotărârii prealabile, instanța supremă prin intermediul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a înlăturat acea lipsă de claritate și de previzibilitate a prevederilor art. 145 și art. 147 alin. (1) C. pen. de la 1969, ce a generat interpretări diferite și o practică judiciară neunitară cu privire la statutul instituțiilor de credit și al funcționarilor bancari, din perspectiva legii penale, statuând cu caracter de principiu că instituțiile de credit, indiferent de natura sau de proveniența capitalului social, se încadrează în categoria persoanelor juridice de interes public ce desfășoară servicii de interes public, potrivit art. 145 C. pen. din 1969, iar funcționarii bancari, angajați ai acestor instituții de credit sunt funcționari publici, în accepțiunea art. 147 alin. (1) C. pen. anterior, Curtea a constatat că nu se impune revizuirea Deciziei penale nr. 1083/R/25 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/299/2003 prin care a fost validată soluția condamnării inculpatului A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, prev. de art. 248 C. pen. din 1969 raportat la art. 248^1 din același act normativ, considerându-se în pofida apărărilor inculpatului, că banca este o persoană juridică de interes public, în accepțiunea art. 145 C. pen. de la 1969, iar actele săvârșite de inculpați – în calitate de membri în organul de conducere al băncii – atrag răspunderea penală a acestora în calitate de funcționari publici, conform art. 147 alin. (1) C. pen. din 1969.

Împotriva Deciziei penale nr. 1301/A din data de 5 octombrie 2017 a Curții de Apel București, secția I penală a promovat calea de atac a apelului, revizuentul A, prin apărător ales, la data de 17 octombrie 2017.

La data de 30 octombrie 2017 a depus o cerere în care menționează că înțelege să promoveze calea de atac a recursului, în acest sens făcând trimitere la dispozițiile art. 465 alin. (12) C. proc. pen. și la Decizia nr. 2 din 2 februarie 2015 pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

La solicitarea înaintată de Curtea de Apel București, secția I penală, Biroul Executări Penale, în sensul de a indica calea de atac pe care dorește să o promoveze, revizuentul A., prin apărător ales, a precizat că declară recurs.

La data de 15 ianuarie 2018, dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție, ca apel.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte va face scurte considerații referitoarea la solicitarea revizuentul A, prin apărător ales, de a califica cererea ca fiind recurs, în raport cu Decizia nr. 2 din 2 februarie 2015 Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

Astfel, se reține că, prin Decizia nr. 2 din 2 februarie 2015 pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală  (M. Of. nr. 159 din 6 martie 2015) s-a stabilit că, în urma desființării deciziei date în recurs, în calea de atac a revizuirii reglementată în procedura prevăzută de art. 465 C. proc. pen., în condițiile în care cauza a parcurs trei grade de jurisdicție (primă instanță, apel și recurs), în ultimă instanță soluționându-se recursul procurorului, calea de atac este recursul în forma și reglementarea prevăzută de lege la data judecării recursului inițial.

Or, se observă că, dispozițiile deciziei mai sus menționate nu sunt incidente în speță, având în vedere că acestea vizează situația în care decizia dată în recurs a fost desființată în calea de atac a revizuirii reglementată în procedura prevăzută de art. 465 C. proc. pen.

În acest sens, Înalta Curte constată că, în cauză, prin decizia penală nr. 1301/A din data de 5 octombrie 2017, Curtea de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 465 alin. (10) C. proc. pen. a respins, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de condamnatul A cu privire la Decizia penală nr. 1083/R din 25 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală în Dosarul nr. x/299/2003.

Prin urmare, pentru aplicabilitatea deciziei la care a făcut referire revizuentul o condiție esențială era aceea ca cererea sa de revizuire să fie admisă, și ca efect trebuia desființată Decizia penală nr. 1083/R din 25 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală în Dosarul nr. x/299/2003.

Înalta Curte reține că la termenul acordat în cauză, respectiv 22 februarie 2018, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepția inadmisibilității căii de atac promovate de revizuentul A. împotriva Deciziei penale nr. 1301/A din data de 5 octombrie 2017 a Curții de Apel București, secția I penală.

Cu privire la excepția de inadmisibilitate a căii de atac, invocată de reprezentantul Ministerului Public, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 465 alin. (12) C. proc. pen.: „Hotărârea pronunțată este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită”.

Se observă că, exercitarea căii ordinare de atac este posibilă doar atunci când cererea de revizuire a fost admisă. Însă, așa cum s-a menționat mai sus prin Decizia penală nr. 1301/A din data de 5 octombrie 2017, Curtea de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 465 alin. (10) C. proc. pen. a respins, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de condamnatul A. cu privire la Decizia penală nr. 1083/R din 25 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală în Dosarul nr. x/299/2003.

Astfel, se constată că hotărârea ce a fost supusă revizuirii a fost pronunțată de o instanta de recurs, iar cererea de revizuire a fost judecata de Curtea de Apel București, soluția pronunțată fiind de respingerea a cererii de revizuire.

Prin urmare, hotărârea dată în revizuire este definitivă, la fel ca și hotărârea revizuită, astfel că rezultă că orice cale de atac promovată împotriva Deciziei penale nr. 1083/R din 25 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală în Dosarul nr. x/299/2003 este inadmisibilă.

Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de revizuentul A împotriva Deciziei penale nr. 1301/A din data de 5 octombrie 2017 a Curții de Apel București, secția I penală.

Va obliga apelantul revizuent la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Sursa informației: www.scj.ro.