ANPC. Drepturile consumatorilor pot fi apărate și prin acțiuni colective în justiție

Potrivit site-ului oficial (www.anpc.ro), Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a anunțat că Parlamentul European a aprobat o Lege care permite grupurilor de consumatori să lanseze acţiuni în justiție, în Uniunea Europeană, împotriva prejudiciilor colective și care introduce garanţii adecvate pentru a evita procesele abuzive.

Astfel, pentru a introduce acţiuni transfrontaliere în instanţă, entităţile calificate vor trebui să respecte aceleaşi criterii pe întregul teritoriu al Uniunii Europene, să demonstreze că au activitate publică şi că sunt o organizaţie non-profit și, bineînțeles, să îndeplinească criteriile prevăzute în legislaţia naţională.

De asemenea, pot fi introduse acţiuni colective împotriva unor comercianţi, dacă se presupune că aceştia au încălcat legislaţia Uniunii, într-o gamă largă de domenii, cum ar fi protecţia datelor, călătoriile şi turismul, serviciile financiare, energia şi telecomunicaţiile.

Totodată, Directiva va intra în vigoare la 20 de zile de la data publicării sale în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, iar statele membre vor dispune de 24 de luni pentru a transpune directiva în legislaţia naţională şi de şase luni suplimentare pentru a o aplica.

Pentru comunicatul integral, vă rugăm să accesați sursa informației.

Sursa informației