ANPC. Concurs pentru ocuparea postului de Director grad II − Direcția Economică și Resurse Umane

Potrivit site-ului oficial (www.anpc.ro), Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a anunțat organizarea unui concurs, în data de 5 iulie 2021, pentru ocuparea unui post de Director grad II, în cadrul Direcției Economice și Resurse Umane.

Calendarul de desfășurare al concursului:

Depunerea dosarelor de concurs şi completarea formularului de înscriere se va face în perioada 3–22 iunie 2021, la Direcţia Economică şi Resurse Umane – Serviciul Resurse Umane;

Proba scrisă: data 5 iulie 2021, începând cu ora 10:00, constă în susținerea unei lucrări ce va conține răspunsuri la subiectele de concurs desprinse din bibliografia și tematica prezentată în anunțul afișat;

Proba interviu: care va putea fi susținută, în termen de maxim 5 zile lucrătoare de la data susținerii probei scrise.

Dosarul de înscriere trebuie să conțină următoarele documente:

− Formularul de înscriere;

− Curriculum vitae, modelul comun european;

− Copia actului de identitate;

− Copii ale diplomelor de studii, certificatelor şi altor documente care atestă efectuarea unor specializări şi perfecţionări;

− Copie a diplomei de master în domeniul administraţiei publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, după caz, în situaţia în care diploma de absolvire sau de licenţă a candidatului nu este echivalentă cu diploma de studii universitare de master în specialitate, conform prevederilor art. 153 alin. (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare;

− Copia carnetului de muncă şi a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului/funcţiei sau pentru exercitarea profesiei;

− Copia adeverinţei care atestă starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului;

− Cazierul judiciar;

− Declaraţia pe propria răspundere, prin completarea rubricii corespunzătoare din formularul de înscriere, sau adeverinţa care să ateste lipsa calităţii de lucrător al Securităţii sau colaborator al acesteia, în condiţiile prevăzute de legislaţia specifică.

În continuare, atașăm formularul de înscriere, modelul de adeverință eliberată de angajator, cât și tematica, bibliografia și atribuțiile postului.

Pentru mai multe detalii, vă rugăm să accesați sursa informației.

Sursa informației

Vezi și ANPC. Proiect: Ordin privind unele măsuri de informare a consumatorilor și consiliere a operatorilor economici