Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
228 views
Dec. ÎCCJ (SC II) nr. 2292/2019
NCPC: art. 304; L. nr. 351/2004: art. 86, art. 90; L. nr. 123/2012: art. 12 alin. (2), (3), (5), (6), (8), (10) şi (11), art. 14 alin. (3), art. 15 alin. (3), art. 30 alin. (4), art. 44 alin. (4), art. 113; NCC: art. 6 alin. (2), art. 602 – 625; L. nr. 71/2011: art. 5 alin. (2); L. nr. 13/2007: art. 16 alin. (2), (3), (5), (6), (7), (9), (10), art. 19 alin. (3), art. 20 alin. (3), art. 35 alin. (3), art. 41 alin. (4); VCPC: art. 312 alin. (1)
În prealabil, trebuie arătat că Înalta Curte este învestită cu analiza criticilor de nelegalitate, relativ la hotărârea instanţei de apel, doar în ceea ce priveşte capătul de cerere privind acordarea despăgubirilor, deoarece capătul de cerere privind obligarea pârâtei la ridicarea conductei magistrale de gaze naturale, C., de pe terenul proprietatea reclamantei a intrat în puterea lucrului judecat.
1. Criticile privind constatarea greşită a naturii juridice a terenului intravilan în suprafaţă de 981 m.p., nu pot fi reţinute.
Sub un prim aspect, recurenta-reclamantă se referă la probatoriile administrate în cauză, situaţie care nu poate fi admisă în calea de atac, extraordinară, a recursului, deoarece pct. 10 şi 11 ale art. 304 C. proc. civ. au fost abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000.
Sub un alt aspect, dacă recurenta-reclamantă ar fi considerat că nu a cunoscut faptul că terenul era grevat de o servitute, respectiv că era subtraversat de o conductă de gaze, aceasta ar fi trebuit să se adreseze vânzătorului terenului respectiv, iar nu intimatei-pârâte.
Contrar susţinerilor reclamantei-pârâte, terenul respectiv, care este subtraversat de conducta de gaze, are destinaţia de teren agricol şi chiar dacă acestuia i se poate schimba destinaţia în teren construibil, această schimbare nu se poate produce decât în condiţiile legii, or, la data cumpărării acestui teren de recurenta-reclamantă, acesta era deja grevat de această sarcină, potrivit Ordinului nr. 1.220 din 7 noiembrie 2007 precum dispoziţiilor art. 86 şi art. 90 din Legea nr. 351/2004.
Este adevărat că prin faptul nepermiterii edificării construcţiei – hală pe terenul respectiv, recurentei-reclamante i s-a limitat dreptul de proprietate asupra terenului, însă această limitare este permisă atât de Constituţia României cât şi de Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, iar articolele din Legea nr. 351/2004, care prevăd drepturile de uz şi de servitute legală asupra terenurilor nu au fost declarate neconstituţionale, cum de altfel nu au fost declarate neconstituţionale nici dispoziţiile corespunzătoare din Legea nr. 123/2012, respectiv dispoziţiile art. 113.
2. Hotărârea instanţei de apel a fost pronunţată cu interpretarea corectă a normelor de drept care reglementează chestiunea de drept dedusă judecăţii.
Nu este reală susţinerea recurentei-reclamante în sensul că, în hotărârea de casare, Înalta Curte ar fi reţinut că Legea nr. 123/2012 constituie actualul cadru legal al reglementării în acest domeniu, aceasta reţinând, în realitate, că dacă instanţa de apel a constatat că Legea nr. 123/2012 şi Noul C. civ. constituie cadru legal al reglementării în acest domeniu, în acest context ar fi trebuit să analizeze şi posibilitatea acordării de indemnizaţii şi despăgubiri juste aferente exercitării dreptului de uz şi de servitute de titularii de licenţe sau autorizaţii, în favoarea proprietarilor de terenuri afectaţi de exercitarea acestor drepturi.
În realitate, în raportul juridic civil dintre părţile litigante sunt aplicabile dispoziţiile legale sub imperiul cărora s-a născut acest raport juridic.
Acest aspect rezultă din mai multe dispoziţii legale.
Astfel, potrivit art. 6 alin. (2) din C. civ. (Legea nr. 287/2009), actele şi fapte juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii ori producerii lor.
De altfel, acest lucru rezultă chiar şi din dispoziţiile art. 6 alin. (5) şi (6) din noul C. civ., invocate de recurentă, la alin. (5) prevăzându-se faptul că dispoziţiile legii noi se aplică situaţiilor juridice născute după intrarea sa în vigoare, la alin. (6) prevăzându-se unele excepţii de la această regulă, dar care nu sunt incidente în speţa de faţă, deoarece la data cumpărării terenului acesta era deja grevat de dreptul de uz şi de servitute în favoarea intimatei-pârâte.
Pentru acelaşi motiv nu sunt incidente nici dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 privind punerea în aplicare a C. civ., care reiau dispoziţiile art. 6 alin. (6) din C. civ.
Chiar dacă recurenta-reclamantă a invocat dispoziţiile art. 230 lit. z) din Legea nr. 71/2011, dispoziţiile din Legea nr. 123/2012 de abrogare a Legii nr. 351/2004 precum şi dispoziţiile art. 621 din Noul C. civ., acestea nu sunt aplicabile deoarece, potrivit dispoziţiilor art. 59 din Legea nr. 71/2011, dispoziţiile art. 602 – 625 din C. civ. nu se aplică situaţiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acestuia, or, în speţa de faţă, situaţia juridică s-a născut sub imperiul Legii nr. 351/2004, care este aplicabilă speţei.
3. De altfel această chestiune a fost lămurită prin Decizia nr. 27 din 11 noiembrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să soluţioneze recursul în interesul legii, în dosarul nr. x/2019, care a statuat următoarele:
În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 16 alin. (2), (3), (5), (6), (7), (9), (10), art. 19 alin. (3), art. 20 alin. (3), art. 35 alin. (3) şi art. 41 alin. (4) din Legea energiei electrice nr. 13/2007, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv a dispoziţiilor art. 12 alin. (2), (3), (5), (6), (8), (10) şi (11), art. 14 alin. (3), art. 15 alin. (3), art. 30 alin. (4) şi art. 44 alin. (4) din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte că:
Titularii dreptului de proprietate privată afectaţi de capacităţile energetice pot pretinde indemnizaţii pentru lipsa de folosinţă numai în măsura în care capacităţile energetice au fost realizate după intrarea în vigoare a Legii energiei electrice nr. 13/2007; pentru capacităţile energetice realizate anterior, exercitarea de către titularii autorizaţiilor de înfiinţare şi de către titularii licenţelor a drepturilor de uz şi de servitute se face cu titlu gratuit, potrivit dispoziţiilor speciale în vigoare la data punerii lor în funcţiune.
Titularii dreptului de proprietate privată afectaţi de capacităţile energetice pot pretinde despăgubiri pentru prejudiciile cauzate de titularii autorizaţiilor de înfiinţare şi de titularii licenţelor, în exercitarea drepturilor de uz şi de servitute, indiferent de momentul realizării capacităţii energetice (anterior sau ulterior intrării în vigoare a Legii energiei electrice nr. 13/2007).
Dispoziţiile art. 35 alin. (3) şi art. 41 alin. (4) din Legea nr. 13/2007, respectiv cele ale art. 30 alin. (4) şi art. 44 alin. (4) din Legea nr. 123/2012 se opun ca titularii dreptului de proprietate privată afectaţi de reţelele electrice de transport ori de distribuţie existente la data intrării în vigoare a legii să obţină indemnizare pentru lipsa de folosinţă de la titularul dreptului de proprietate asupra terenurilor pe care se situează respectivele capacităţi energetice, întemeiată pe această cauză.
Chiar dacă această hotărâre nu a fost publicată în Monitorul Oficial, ea este obligatorie pentru instanţe şi pentru părţi, şi chiar dacă nu se referă la Legea nr. 351/2004 ci la Legea nr. 13/2007, pentru identitate de raţiune este aplicabilă şi pentru Legea nr. 351/2004, mai ales că se face referire şi la dispoziţiile Legii nr. 123/2012, cu atât mai mult cu cât în dispozitiv se prevede că pentru capacităţile energetice realizate anterior intrării în vigoare a noilor dispoziţii legale, titularii dreptului de proprietate privată, afectaţi de aceste capacităţi, nu pot pretinde indemnizaţii pentru lipsa de folosinţă, exercitarea de către titularii licenţelor a drepturilor de uz şi de servitute, făcându-se cu titlu gratuit, potrivit dispoziţiilor speciale în vigoare la data punerii lor în funcţiune.
Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
Sursa informației: www.scj.ro.
