241 views
Consiliul Superior al Magistraturii clar este preocupat de digitalizarea instanţelor şi parchetelor pentru că, aşa consider şi eu, şi colegii mei, acesta este viitorul. Adică, vedem și în Europa, şi în lume, toate mijloacele noi tehnice şi-au găsit, până la urmă, aplicabilitatea şi în justiţie. Desigur că am văzut şi noi această perioadă în care distanţarea socială a devenit o regulă. Noi trebuie să intervenim cumva, trebuie să ghidăm cumva instanţele în aşa fel încât să poată să îşi desfășoare activitatea.
Dacă în materie penală, după cum bine s-a spus, există câteva dispoziții care făceau practice, aplicabilă videoconferinţa, în materie civilă era o chestie cu totul nouă. Aici, până la sfârşitul stării de urgenţă, avem cele două decrete care, într-adevăr, dau un temei. Noi am avut o iniţiativă, am modificat Regulamentul de ordine interioară şi am introdus un articol care ne permite să emitem hotarâri pentru situaţii speciale, cum este şi cea pe care o traversăm acum, şi în care să stabilim reguli derogatorii de la Regulamentul de ordine interioară, în ceea ce priveşte desfăşurarea şedinţelor de judecată, dar nu numai. Şi acum purtăm discuţii în comisie, inclusiv referitor la videoconferinţă, ca o modalitate prin care instanţele, până când ne vom reveni la normalitate, ca să spun aşa, să poată să îşi desfăşoare activitatea în condiţii de siguranţă, atât pentru cei care sunt în instanţe, judecătorii, procurorii, grefierii, cât şi pentru justiţiabilii şi profesioniștii dreptului care vin la noi.
Dacă trebuie sau nu o reglementare în ceea ce priveşte videoconferinţa, depinde cum privim videoconferinţa. Dacă o privim ca pe o instituţie, să spunem, atunci poate unii ar simţi nevoia unor reglementări mai detaliate. Ce platforme să folosim, în ce condiţii, care sunt elementele de securitate care trebuie să fie îndeplinite pentru a putea să vorbim despre o desfăşurare a şedinţei de judecată cât mai apropiată de cea din sală, aşa cum o cunoaştem cu toţii.
Dacă privim videoconferinţa ca pe un instrument tehnic, pur şi simplu un mijloc care scurtează, care micşorează distanţele, de exemplu, cea din sala de judecată de câțiva metri şi cea de câteva sute de kilometri la care s-ar putea afla un justiţiabil sau un avocat, atunci cred că foarte multe reglementări nu trebuie să avem, pentru că este doar un instrument tehnic care se aplică în concordanţă cu celelalte reguli ale procesului civil sau penal. Eu cred că acesta este sau eu, cel puţin, înclin spre cea de a doua abordare, şi mă bucur că există preocupare la nivelul Ministerului Justiţiei în acest sens.
Chiar visăm cu toţii la această digitalizare de foarte mulţi ani, mai am puţin şi ajung şi la pensie, dar aş face un efort să rămân chiar şi peste cei 25 de ani, doar ca să pot prinde acea epocă a digitalizării justiţiei cu adevărat. Cum bine s-a spus până acum, au fost doar încercări locale de dezvoltare a dosarului electronic, de exemplu, sunt insule, cum bine a spus dl Ministru al Justiţiei. Cred eu că şi asta este o particularitate a sistemului judiciar român, în care această digitalizare a venit mai mult de la sistem spre factorii de decizie, decât invers.
Eu cred că de mult se impunea o politică coerentă în acest domeniu şi pentru simplul motiv al uniformizării practicilor şi practice, a găsirii unor principii comune. Ce înseamnă justiţia digitală? Ce înseamnă dosarul electronic? Înseamnă un dosar scanat, o dublare, până la urmă, o transformare a unor documente de pe formatul de hârtie în format electronic sau înseamnă o adevărată digitalizare, aşa o văd eu, de exemplu, adică un dosar care porneşte de la cerearea de chemare în judecată şi până la hotărârea judecătorească în proporţie de 90% numai în format electronic.
Sunt foarte multe de discutat, mă bucură iniţiativa dvs., pentru că am văzut şi celelalte două episoade, privesc nişte lucruri foarte de actualitate şi la care noi trebuie să găsim până la urmă un mijloc de a unifica practicile, de a răspunde unor necesităţi ale sistemului. Cred eu că trebuie să avem încredere în tehnologie, de altfel fiecare pas înainte în omenire a fost privit cu reticenţă la început. Dar, uitaţi că vremuri care sau pe care nu le anticipam niciunul dintre noi ne-au obligat, până la urmă, să accelerăm reformele sau eforturile noastre, în sensul de a încorpora în justiţie aceste mijloace tehnice moderne care, clar, ne pot ajuta.
Acum, ştiu că discuţia este, şi între colegi, şi între profesioniştii dreptului, dacă această tehnologizare, dacă această transformare a justiţiei necesită renunţarea la justiţia clasică, la interacţiunea umană, la toate aspectele cu care noi suntem foarte familiari sau presupune o complementaritate. Eu cred că justiţia digitală, videoconferinţa, ca să mă refer doar la acest aspect, nu trebuie să fie privită ca o soluţie de excepţie. Ea trebuie să fie o alternativă aflată mereu la dispoziţia instanţelor, parchetelor şi a justițiabililor, care să fie folosită atunci când este necesar, şi cred eu că beneficiile se vor vedea, de altfel s-au şi văzut în situațiile acestea, dar şi după ce terminăm cu perioada de criză. Este clar că reprezintă nişte atuuri, o posibilitate de a te conecta cu cineva de la mare distanţă, cu cineva care nu se poate deplasa, nu numai în materie penală, unde este mai simplu, dar şi în materie civilă, desigur, cu respectarea tuturor principiilor care guvernează procesul civil.
* Opinie susținută în cadrul seriei Dezbaterile Universul Juridic: Digitalizarea Sistemului Judiciar – Este posibilă implementarea și utilizarea sistemului de videoconferință în sistemul judiciar?, organizate de Baroul Timiș, Editura Universul Juridic și Wolters Kluwer România.
Parteneri:
Parteneri principali: Noletter și EASYLAW
Partener: Monitor Dosare
Partener instituțional: Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România
