Alocuțiunea domnului Mihai Bălan la dezbaterile UJ cu tema „Digitalizarea Sistemului Judiciar – Este posibilă implementarea și utilizarea sistemului de videoconferință în sistemul judiciar?”

Consiliul Superior al Magistraturii clar este preocupat de digitalizarea instanțelor și parchetelor pentru că, așa consider și eu, și colegii mei, acesta este viitorul. Adică, vedem și în Europa, și în lume, toate mijloacele noi tehnice și-au găsit, până la urmă, aplicabilitatea și în justiție. Desigur că am văzut și noi această perioadă în care distanțarea socială a devenit o regulă. Noi trebuie să intervenim cumva, trebuie să ghidăm cumva instanțele în așa fel încât să poată să își desfășoare activitatea.

Dacă în materie penală, după cum bine s-a spus, există câteva dispoziții care făceau practice, aplicabilă videoconferința, în materie civilă era o chestie cu totul nouă. Aici, până la sfârșitul stării de urgență, avem cele două decrete care, într-adevăr, dau un temei. Noi am avut o inițiativă, am modificat Regulamentul de ordine interioară și am introdus un articol care ne permite să emitem hotarâri pentru situații speciale, cum este și cea pe care o traversăm acum, și în care să stabilim reguli derogatorii de la Regulamentul de ordine interioară, în ceea ce privește desfășurarea ședințelor de judecată, dar nu numai. Și acum purtăm discuții în comisie, inclusiv referitor la videoconferință, ca o modalitate prin care instanțele, până când ne vom reveni la normalitate, ca să spun așa, să poată să își desfășoare activitatea în condiții de siguranță, atât pentru cei care sunt în instanțe, judecătorii, procurorii, grefierii, cât și pentru justițiabilii și profesioniștii dreptului care vin la noi.

Dacă trebuie sau nu o reglementare în ceea ce privește videoconferința, depinde cum privim videoconferința. Dacă o privim ca pe o instituție, să spunem, atunci poate unii ar simți nevoia unor reglementări mai detaliate. Ce platforme să folosim, în ce condiții, care sunt elementele de securitate care trebuie să fie îndeplinite pentru a putea să vorbim despre o desfășurare a ședinței de judecată cât mai apropiată de cea din sală, așa cum o cunoaștem cu toții.

Dacă privim videoconferința ca pe un instrument tehnic, pur și simplu un mijloc care scurtează, care micșorează distanțele, de exemplu, cea din sala de judecată de câțiva metri și cea de câteva sute de kilometri la care s-ar putea afla un justițiabil sau un avocat, atunci cred că foarte multe reglementări nu trebuie să avem, pentru că este doar un instrument tehnic care se aplică în concordanță cu celelalte reguli ale procesului civil sau penal. Eu cred că acesta este sau eu, cel puțin, înclin spre cea de a doua abordare, și mă bucur că există preocupare la nivelul Ministerului Justiției în acest sens.

Chiar visăm cu toții la această digitalizare de foarte mulți ani, mai am puțin și ajung și la pensie, dar aș face un efort să rămân chiar și peste cei 25 de ani, doar ca să pot prinde acea epocă a digitalizării justiției cu adevărat. Cum bine s-a spus până acum, au fost doar încercări locale de dezvoltare a dosarului electronic, de exemplu, sunt insule, cum bine a spus dl Ministru al Justiției. Cred eu că și asta este o particularitate a sistemului judiciar român, în care această digitalizare a venit mai mult de la sistem spre factorii de decizie, decât invers.

Eu cred că de mult se impunea o politică coerentă în acest domeniu și pentru simplul motiv al uniformizării practicilor și practice, a găsirii unor principii comune. Ce înseamnă justiția digitală? Ce înseamnă dosarul electronic? Înseamnă un dosar scanat, o dublare, până la urmă, o transformare a unor documente de pe formatul de hârtie în format electronic sau înseamnă o adevărată digitalizare, așa o văd eu, de exemplu, adică un dosar care pornește de la cerearea de chemare în judecată și până la hotărârea judecătorească în proporție de 90% numai în format electronic.

Sunt foarte multe de discutat, mă bucură inițiativa dvs., pentru că am văzut și celelalte două episoade, privesc niște lucruri foarte de actualitate și la care noi trebuie să găsim până la urmă un mijloc de a unifica practicile, de a răspunde unor necesități ale sistemului. Cred eu că trebuie să avem încredere în tehnologie, de altfel fiecare pas înainte în omenire a fost privit cu reticență la început. Dar, uitați că vremuri care sau pe care nu le anticipam niciunul dintre noi ne-au obligat, până la urmă, să accelerăm reformele sau eforturile noastre, în sensul de a încorpora în justiție aceste mijloace tehnice moderne care, clar, ne pot ajuta.

Acum, știu că discuția este, și între colegi, și între profesioniștii dreptului, dacă această tehnologizare, dacă această transformare a justiției necesită renunțarea la justiția clasică, la interacțiunea umană, la toate aspectele cu care noi suntem foarte familiari sau presupune o complementaritate. Eu cred că justiția digitală, videoconferința, ca să mă refer doar la acest aspect, nu trebuie să fie privită ca o soluție de excepție. Ea trebuie să fie o alternativă aflată mereu la dispoziția instanțelor, parchetelor și a justițiabililor, care să fie folosită atunci când este necesar, și cred eu că beneficiile se vor vedea, de altfel s-au și văzut în situațiile acestea, dar și după ce terminăm cu perioada de criză. Este clar că reprezintă niște atuuri, o posibilitate de a te conecta cu cineva de la mare distanță, cu cineva care nu se poate deplasa, nu numai în materie penală, unde este mai simplu, dar și în materie civilă, desigur, cu respectarea tuturor principiilor care guvernează procesul civil.

* Opinie susținută în cadrul seriei Dezbaterile Universul Juridic: Digitalizarea Sistemului Judiciar – Este posibilă implementarea și utilizarea sistemului de videoconferință în sistemul judiciar?, organizate de Baroul Timiș, Editura Universul Juridic și Wolters Kluwer România.

Parteneri:

Parteneri principali: Noletter și EASYLAW

Partener: Monitor Dosare

Partener instituțional: Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România