3.472 views
Admitere INM 2015
Pe site-ul Institutului Național al Magistraturii a fost publicat anunțul ce privește concursul de admitere INM 2015, în sesiunea 30 iunie – 15 octombrie.
Concursul se organizează pentru ocuparea a 140 de posturi de auditor de justiție, 70 alocate pentru judecători și 70 pentru procurori.
Programul examenului de admitere la INM 2015 este următorul:
• 30 august 2015: proba scrisă eliminatorie, tip grilă, de verificare a cunoștințelor juridice la: Drept civil, Drept procesual civil, Drept penal, Drept procesual penal;
• 13 septembrie 2015: test de verificare a raționamentului logic;
• 5-13 octombrie 2015: susținerea interviului.
Cererile pentru înscrierea la concurs se depun până la data de 21 iulie 2015, la tribunale sau, după caz, la parchetele de pe lângă acestea, în ale căror circumscripții domiciliază candidații.
La cererile de înscriere se anexează următoarele documente:
• certificat de naștere, în copie certificată pentru conformitate cu candidatul;
• actul de identitate, în copie certificată pentru conformitate cu candidatul;
• diploma de licență sau adeverință provizorie, în copie legalizată;
• chitanța de plată a taxei de înscriere (în cuantum de 450 RON);
• certificat de cazier judiciar;
• certificat de cazier fiscal;
• declarație pe propria răspundere privind existența unor eventuale întreruperi în activitate;
• Curriculum Vitae;
• carnetul de muncă sau alte acte doveditoare ale vechimii în specialitate, în copie certificată pentru conformitate cu originalul de către candidat.
La concursul de admitere se pot înscrie persoanele care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 14 alin. (2) lit. a), b) şi d) din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor şi procurorilor republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi a condiţiilor privind lipsa antecedentelor penale şi a cazierului fiscal prevăzute la art. 14 alin. (2) lit. c) din aceeaşi lege, respectiv:
a) are cetăţenia română, are domiciliul în România şi capacitate deplină de exerciţiu;
b) este licenţiată în drept;
c) nu are antecedente penale sau cazier fiscal;
d) cunoaşte limba română;
👍Admitere INM 2015. Tematica și bibliografia pentru concurs (Drept penal și procesual penal)
Examinarea candidaţilor se va face în două etape.
Prima etapă este eliminatorie şi constă în susţinerea următoarelor probe scrise:
I. Test de verificare a cunoștințelor juridice prin susţinerea unei probe, tip grilă cu 100 de întrebări, câte 25 pentru fiecare din următoarele materii:
• drept civil
• drept procesual civil
• drept penal
• drept procesual penal
👍Admitere INM 2015. Tematica și bibliografia pentru concurs (Drept civil și procesual civil)
Lucrările se notează cu „admis” sau „respins”, în funcţie de punctajul obţinut de candidat. La testul grilă fiecare răspuns corect valorează un punct. Sunt declaraţi admişi la această probă candidaţii care au obţinut minim 70 de puncte, echivalentul notei 7,00.
II. Un test-grilă de verificare a raţionamentului logic prin rezolvarea unui test grilă care cuprinde 100 de întrebări la care se punctează răspunsurile şi 20 de întrebări supuse pretestării în condiţii de concurs, ale căror răspunsuri nu se punctează.
La testul grilă de verificare a raţionamentului logic participă numai candidaţii declaraţi admişi la testul grilă de verificare a cunoştinţelor juridice.
Lucrările se notează cu „admis” sau „respins”, în funcţie de punctajul obţinut de candidat. Pentru a fi declarat admis la această probă, candidatul trebuie să răspundă corect la minimum 30 de întrebări din cele 100 de întrebări ale căror răspunsuri se punctează.
Nota obţinută la prima etapă este suma notelor obţinute la cele două probe în raport cu următoarea pondere: 70% – testul grilă de verificare a cunoştinţelor juridice, 30% – testul-grilă de verificare a raţionamentului logic. Sunt declaraţi admişi în a 2-a etapă candidaţii care au fost admişi la fiecare dintre cele două probe, în ordinea descrescătoare a notei obţinute la prima
etapă, în limita dublului numărului de locuri scoase la concurs, atunci când acesta este mai mare de 100.
Numărul candidaţilor admişi în cea de-a 2-a etapă se suplimentează în cazul mediilor egale cu cea a ultimului candidat admis.
A doua etapă constă în susţinerea unui interviu care constă în:
a) elaborarea în scris a unei analize cu privire la subiectul extras de către candidat şi susţinerea orală a acestuia,
b) analiza orală a unei speţe cu elemente de etică specifice profesiei.
Analiza prevăzută la lit. a) se predă comisiei de examinare după susţinerea orală a acesteia şi va fi avută în vedere Ia apreciarea interviului.
Sunt declaraţi admişi la acestă probă candidaţii care au obţinut nota minimă 7. Nota obţinută la concurs este suma notelor obţinute în cele două etape, calculată în raport cu următoarea pondere: nota de la prima etapă 75%, interviul 25%.
Clasificarea candidaţilor urmează a se face în ordinea descrescătoare a notelor obţinute la concurs.
Consultați sursele informațiilor, documentele publicate pe site-ul INM:
Calendarul detaliat de desfășurare a concursului
Tematica și bibliografia de concurs
Cererea tipizată de înscriere la concurs
Metodologia privind organizarea și desfășurarea interviului
Regulamentul privind concursul de admitere și examenul de absolvire a INM