38 views
Potrivit site-ului oficial (www.presidency.ro), Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a avut marți, 20 aprilie 2021, la Palatul Cotroceni, o întrevedere cu Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu.
Astfel, cu această ocazie, cei doi șefi de stat au analizat stadiul implementării proiectelor convenite cu ocazia vizitei Președintelui României la Chișinău, din data de 29 decembrie 2020.
De asemenea, Președintele României a reiterat mesajul de susținere pentru agenda de reforme promovată de Președintele Republicii Moldova, transmițând că țara noastră va continua să sprijine parcursul european al Republicii Moldova și a subliniat că România rămâne principalul partener al cetățenilor Republicii Moldova, evidențiind în acest sens sprijinul consistent oferit în vederea gestionării pandemiei de COVID-19.
Totodată, Președintele Republicii Moldova a exprimat mulțumiri pentru susținerea oferită de România, mai ales în contextul dificil generat de pandemia de COVID-19.
La finalul întâlnirii, cei doi președinți au convenit continuarea dialogului bilateral la nivel înalt în vederea aprofundării cooperării pe mai multe dimensiuni, în special în ceea ce privește proiectele bilaterale de importanță strategică, cu accent pe cele din domeniile energiei, transporturilor, precum și al educației sau sănătății.
Pentru detalii suplimentare, vă rugăm să accesați sursa informației.