Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
118 views
Dec. ÎCCJ (SP) nr. 862/2020
L. nr. 302/2004: art. 22, art. 58, art. 87, art. 97, art. 99 alin. (2) lit. c), art. 104, art. 106, art. 109, art. 114, art. 117; NCP: art. 38 alin. (1), art. 233, art. 234 alin. (1) lit. a), art. 342; NCPP: art. 275 alin. (3) și (6), art. 425^1 alin. (7) pct. 2 lit. a)
Reglementând procedura de executare a mandatului european de arestare, art. 104 din Legea nr. 302/2004 prevede că, după verificarea identităţii persoanei solicitate şi a împrejurării dacă acesteia i s-a comunicat, în copie şi în limba pe care o înţelege, mandatul european de arestare şi, dacă este cazul, hotărârea de condamnare dată în lipsă, judecătorul legal învestit aduce la cunoştinţa acesteia drepturile prevăzute de art. 106 din Legea nr. 302/2004, efectele regulii specialităţii, precum şi posibilitatea de a consimţi la predarea către autoritatea judiciară emitentă, punându-i în vedere, totodată, consecinţele juridice ale consimţământului la predare, îndeosebi caracterul irevocabil al acestuia. În situaţia în care persoana solicitată nu consimte la predarea sa către autoritatea judiciară emitentă, potrivit alin. (7) al aceluiaşi articol, procedura de executare a mandatului european de arestare continuă cu audierea acesteia, care se limitează la consemnarea poziţiei sale faţă de existenţa unuia dintre motivele obligatorii sau opţionale de neexecutare, precum şi la eventualele obiecţii privind identitatea.
Potrivit art. 109 raportat la art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004, judecătorul legal învestit soluţionează cauza prin sentinţă, iar, în situaţia în care admite cererea formulată de autorităţile judiciare solicitante, emite de îndată un mandat de arestare, al cărui conţinut şi ale cărui condiţii de executare sunt prevăzute de dispoziţiile C. proc. pen.. La luarea hotărârii, judecătorul ţine seama de toate împrejurările cauzei şi de necesitatea executării mandatului european de arestare, verificând, în acest sens, dacă faptele imputate se numără printre cele enumerate de art. 97 din Legea nr. 302/2004, dacă mandatul respectă conţinutul şi forma prevăzute de art. 87 din actul normativ şi dacă, în speţă, este aplicabil vreunul dintre motivele obligatorii sau facultative de refuz al executării menţionate expres de art. 99 din Legea nr. 302/2004, având, totodată, în vedere şi poziţia persoanei solicitate cu privire la regula specialităţii, conform art. 117 alin. (4) din Legea nr. 302/2004.
Pe de altă parte, reglementând situaţiile care pot determina respingerea cererii autorităţilor judiciare emitente de punere în executare a unui mandat european de arestare, art. 99 din Legea nr. 302/2004 prevede expres motivele obligatorii (alin. (1) şi facultative (alin. (2) de refuz, reţinând (în alin. (2) lit. c) că judecătorul român poate refuza executarea respectivului mandat când acesta a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetăţean român sau trăieşte în România şi are o rezidenţă continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani şi aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranţă în statul membru emitent.
Aşadar, din interpretarea acestor texte de lege rezultă că reţinerea incidenţei motivului de refuz reglementat de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 nu este obligatorie pentru instanţă, ci facultativă.
Verificând actele dosarului, în raport, cu aceste dispoziţii, Înalta Curte constată, în acord cu judecătorul fondului, că, în speţă, sunt întrunite condiţiile de fond şi formă cerute de art. 87 din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare fiind emis la data de 02.11.2020 de către Judecătoria Konstanz pe numele cetăţeanului român A. în vederea executării unei pedepse de 4 ani şi 6 luni internare într-o unitate de reabilitare, aplicată de aceeaşi autoritate judiciară prin hotărârea din 07.01.2019 pronunţată în dosarul nr. x Ls 25 Js 22952/18jug, definitivă la data de 10.01.2019, pentru comiterea, în perioada 13.09.2018 – 14.09.2018, în apropierea localităţii Hilzingen, Germania, a două infracţiuni la regimul armelor şi o infracţiune de tâlhărie prevăzute de art. 249, 255, 250 paragraf 2 nr. 1, 52, 53 din C. pen. german, art. 52 paragraf nr. 2a din Legea germană privind regimul armelor, fapte care sunt descrise în conţinutul său şi are la bază mandatul de arestare cu executare emis de aceleaşi autorităţi la 31 ianuarie 2020 în dosarul nr. x VRJs 2/19.
De asemenea, se constată că faptele imputate se regăsesc printre cele enumerate la art. 97 alin. (1) pct. 18 din Legea nr. 302/2004 şi au corespondent în legislaţia penală română în infracţiunile de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233, art. 234 alin. (1) lit. a) din C. pen. şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, prevăzută de art. 342 din C. pen., astfel că este îndeplinită condiţia dublei incriminări, iar, în speţă, nu este incident niciunul din motivele obligatorii sau facultative de refuz al executării menţionate expres de art. 99 din Legea nr. 302/2004.
Totodată, în cauză este îndeplinită şi cerinţa prevăzută de art. 2 alin. (1) din Decizia cadru 2002/584/JAI din 13.07.2002, ca durata pedepsei pentru a cărei executare a fost emis mandatul european de arestare să fie de minim 4 luni.
În ceea ce priveşte lipsa consimţământului la predare, Înalta Curte subliniază că, aşa cum s-a arătat anterior, acesta nu constituie un motiv obligatoriu de refuz al executării, care să atragă automat respingerea cererii de punere în executare a mandatului european de arestare, ci revine instanţei de judecată să aprecieze, de la caz la caz, dacă se impune reţinerea incidenţei motivului de refuz reglementat de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004. Or, procedând la analizarea acestei împrejurări, judecătorul fondului a observat că predarea nu va avea consecinţe grave asupra persoanei solicitate şi familiei sale dincolo de cele inerente privării sale de libertate în vederea executării pedepsei, iar privarea de libertate ar avea loc şi dacă executarea pedepsei ar avea loc în România. Totodată, a apreciat că autorităţile judiciare din Germania, fiind cele care au dispus pedeapsa, vor fi mult mai în măsură să o aplice în litera şi spiritul celor dispuse prin hotărârea de condamnare, fără a prejudicia interesele persoanei solicitate.
Ca urmare, în condiţiile în care lipsa consimţământului la predare a făcut obiectul analizei în fond, nu constituie o eroare de judecată, aptă să atragă desfiinţarea hotărârii, faptul că instanţa de fond a apreciat că nu se impune reţinerea incidenţei respectivului motiv de refuz şi nu a făcut aplicarea prevederilor art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, referitoare la recunoaşterea, pe cale incidentală, a hotărârii de condamnare pronunţată în străinătate.
Pe de altă parte, Înalta Curte arată că, în cauză, nu sunt incidente nici dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 302/2004, aşa cum a invocat apărarea, întrucât aceste prevederi reglementează motivele opţionale de refuz al extrădării, procedură ce se aplică în relaţiile cu statele care nu sunt membre U.E. şi este diferită de cea care trebuie urmată în raport cu obiectul cauzei (punerea în executare a unui mandat european de arestare emis de autorităţile din Germania). De altfel, apărarea nici nu a susţinut că vreunul din cele două dosare penale instrumentate de organele judiciare române şi care îl vizează pe contestator s-ar referi la faptele care au motivat emiterea mandatului european de arestare.
Având în vedere aceste considerente, se apreciază că, în mod corect, instanţa de fond a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis de către Judecătoria Konstanz – Germania, la data de 02.11.2020, în dosarul nr. x VRJs 2/19, pe numele persoanei solicitate A..
Contrar, însă, celor reţinute de judecătorul fondului, predarea către statul solicitant nu poate avea loc de îndată, deoarece, potrivit adresei nr. x din 15 decembrie 2020 a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş, Serviciul de Investigaţii Criminale (aşadar ulterioară pronunţării hotărârii atacate în cauză), faţă de persoana solicitată A. se desfăşoară două proceduri penale în România, respectiv în dosarele nr. x/2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare, în care acesta este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233 alin. (1) – art. 234 alin. (1) lit. a) şi d) din C. pen. şi tâlhărie calificată, prevăzută de art. 234 alin. (1) lit. a) şi d) din C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen. şi nr. 757/P/2020 al Tribunalului Timiş, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie calificată (dobândind calitatea de suspect tot la 14 decembrie 2020).
În plus, potrivit încheierii penale nr. 8 din 16 decembrie 2020 pronunţată în dosarul nr. x/2020, ataşată la dosar în extras din sistemul informatic ECRIS, Judecătoria Sânnicolau Mare a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile de la 16 decembrie 2020 la 14 ianuarie 2021 inclusiv a inculpatului A. cercetat în dosarul nr. x/2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare.
În acest context, se constată că sunt întemeiate criticile formulate de parchet şi de persoana solicitată A., în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 114 alin. (1) raportat la art. 58 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, conform cărora dacă persoana solicitată este cercetată penal de către autorităţile judiciare române, predarea acesteia se amână până la soluţionarea definitivă a cauzei, iar în caz de condamnare cu executare în regim de detenţie a pedepsei, până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiţionate sau până la executarea pedepsei la termen.
Prin urmare, hotărârea atacată este nelegală sub aspectul neaplicării dispoziţiilor art. 114 din Legea nr. 302/2004, având în vedere că există o cauză care impune amânarea predării persoanei solicitate A..
Deşi înscrisurile depuse în dovedirea existenţei celor două dosare penale aflate în instrumentarea unităţilor de parchet au fost depuse la dosar ulterior pronunţării hotărârii atacate, nefiind cunoscute la acel moment de Curtea de Apel Timişoara, această împrejurare nu constituie un motiv de trimitere a cauzei spre rejudecare, aşa cum a solicitat parchetul, de vreme ce dispoziţiile art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. b) din C. proc. pen. prevăd că singurul caz în care se poate pronunţa o asemenea soluţie are în vedere nerespectarea dispoziţiilor privind citarea, situaţie care nu se regăseşte în speţă.
În plus, în condiţiile în care instanţa de fond a analizat această chestiune prin prisma susţinerilor persoanei solicitate în sensul că formează obiectul unor cercetări în legătură cu presupuse fapte penale săvârşite pe raza localităţii Jimbolia în perioada septembrie – octombrie 2020, context în care a reţinut că, neexistând elemente certe la dosar în acest sens, nu se identifică niciun motiv pentru amânarea predării în condiţiile art. 114 şi art. 58 din Legea nr. 302/2004, în speţă este respectat şi principiul care garantează dublul grad de jurisdicţie, neimpunându-se din această perspectivă trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Timişoara.
Deopotrivă, se impune a se sublinia că, în conformitate cu dispoziţiile art. 109 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, în cazul în care predarea persoanei a fost amânată, indiferent dacă, la momentul pronunţării hotărârii, aceasta se află sau nu sub puterea unui mandat de arestare preventivă sau de executare a pedepsei închisorii emis de autorităţile române, mandatul de arestare prevăzut de art. 104 alin. (13) din aceeaşi lege este pus în executare la data încetării motivelor care au justificat amânarea. Ca urmare, deşi dispoziţiile art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004 impun judecătorului să emită, de îndată, mandatul de arestare în situaţia în care constată îndeplinite toate cerinţele prevăzute de lege pentru executarea mandatului european de arestare, aducerea la îndeplinire a acestuia este condiţionată de împrejurarea dacă se amână sau nu predarea persoanei solicitate către autoritatea judiciară străină, în acest din urmă caz devenind incidente prevederile art. 109 alin. (3) din acelaşi act normativ. În acelaşi sens, sunt şi dispoziţiile art. 114 alin. (1) raportat la art. 58 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, în conformitate cu care, în cazul amânării predării persoanei solicitate, mandatul de arestare emis de autoritatea judiciară română intră în vigoare la data încetării motivelor care au justificat amânarea.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 425^1 alin. (7) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., va admite contestaţiile formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi de persoana solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 332/PI din 13 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia Penală, în dosarul nr. x/2020, pe care o va desfiinţa în parte şi, în rejudecare:
În baza art. 114 alin. (1) raportat la art. 58 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, va amâna predarea persoanei solicitate până la soluţionarea definitivă a cauzelor care au justificat amânarea, iar în caz de condamnare cu executarea în regim de detenţie a pedepsei, predarea se amână până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiţionate sau până la executarea pedepsei la termen.
Având în vedere soluţia de amânare a predării până la soluţionarea definitivă a cauzelor care au justificat amânarea, iar în caz de condamnare cu executarea în regim de detenţie a pedepsei, până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiţionate sau până la executarea pedepsei la termen, Înalta Curte va dispune punerea, de îndată, în libertate a persoanei solicitate A. de sub puterea mandatului de arestare provizorie nr. 133/PI/ME din 13 decembrie 2020, urmând ca, potrivit art. 109 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, mandatul de arestare sus menţionat să fie pus în executare la data încetării motivelor care au justificat amânarea predării.
Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate care nu contravin prezentei.
În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
Potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în sumă de 313 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Sursa informației: www.scj.ro.
