Infracţiuni privind regimul armelor şi munițiilor și tâlhărie. Punerea în executare a mandatului european de arestare (NCP, NCPP, L. nr. 302/2004)

25 feb. 2021
Vizualizari: 303
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 862/2020

L. nr. 302/2004: art. 22, art. 58, art. 87, art. 97, art. 99 alin. (2) lit. c), art. 104, art. 106, art. 109, art. 114, art. 117; NCP: art. 38 alin. (1), art. 233, art. 234 alin. (1) lit. a), art. 342; NCPP: art. 275 alin. (3) și (6), art. 425^1 alin. (7) pct. 2 lit. a)

Reglementând procedura de executare a mandatului european de arestare, art. 104 din Legea nr. 302/2004 prevede că, după verificarea identității persoanei solicitate și a împrejurării dacă acesteia i s-a comunicat, în copie și în limba pe care o înțelege, mandatul european de arestare și, dacă este cazul, hotărârea de condamnare dată în lipsă, judecătorul legal învestit aduce la cunoștința acesteia drepturile prevăzute de art. 106 din Legea nr. 302/2004, efectele regulii specialității, precum și posibilitatea de a consimți la predarea către autoritatea judiciară emitentă, punându-i în vedere, totodată, consecințele juridice ale consimțământului la predare, îndeosebi caracterul irevocabil al acestuia. În situația în care persoana solicitată nu consimte la predarea sa către autoritatea judiciară emitentă, potrivit alin. (7) al aceluiași articol, procedura de executare a mandatului european de arestare continuă cu audierea acesteia, care se limitează la consemnarea poziției sale față de existența unuia dintre motivele obligatorii sau opționale de neexecutare, precum și la eventualele obiecții privind identitatea.

Potrivit art. 109 raportat la art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004, judecătorul legal învestit soluționează cauza prin sentință, iar, în situația în care admite cererea formulată de autoritățile judiciare solicitante, emite de îndată un mandat de arestare, al cărui conținut și ale cărui condiții de executare sunt prevăzute de dispozițiile C. proc. pen.. La luarea hotărârii, judecătorul ține seama de toate împrejurările cauzei și de necesitatea executării mandatului european de arestare, verificând, în acest sens, dacă faptele imputate se numără printre cele enumerate de art. 97 din Legea nr. 302/2004, dacă mandatul respectă conținutul și forma prevăzute de art. 87 din actul normativ și dacă, în speță, este aplicabil vreunul dintre motivele obligatorii sau facultative de refuz al executării menționate expres de art. 99 din Legea nr. 302/2004, având, totodată, în vedere și poziția persoanei solicitate cu privire la regula specialității, conform art. 117 alin. (4) din Legea nr. 302/2004.

Pe de altă parte, reglementând situațiile care pot determina respingerea cererii autorităților judiciare emitente de punere în executare a unui mandat european de arestare, art. 99 din Legea nr. 302/2004 prevede expres motivele obligatorii (alin. (1) și facultative (alin. (2) de refuz, reținând (în alin. (2) lit. c) că judecătorul român poate refuza executarea respectivului mandat când acesta a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetățean român sau trăiește în România și are o rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani și aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranță în statul membru emitent.

Așadar, din interpretarea acestor texte de lege rezultă că reținerea incidenței motivului de refuz reglementat de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 nu este obligatorie pentru instanță, ci facultativă.

Verificând actele dosarului, în raport, cu aceste dispoziții, Înalta Curte constată, în acord cu judecătorul fondului, că, în speță, sunt întrunite condițiile de fond și formă cerute de art. 87 din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare fiind emis la data de 02.11.2020 de către Judecătoria Konstanz pe numele cetățeanului român A. în vederea executării unei pedepse de 4 ani și 6 luni internare într-o unitate de reabilitare, aplicată de aceeași autoritate judiciară prin hotărârea din 07.01.2019 pronunțată în dosarul nr. x Ls 25 Js 22952/18jug, definitivă la data de 10.01.2019, pentru comiterea, în perioada 13.09.2018 – 14.09.2018, în apropierea localității Hilzingen, Germania, a două infracțiuni la regimul armelor și o infracțiune de tâlhărie prevăzute de art. 249, 255, 250 paragraf 2 nr. 1, 52, 53 din C. pen. german, art. 52 paragraf nr. 2a din Legea germană privind regimul armelor, fapte care sunt descrise în conținutul său și are la bază mandatul de arestare cu executare emis de aceleași autorități la 31 ianuarie 2020 în dosarul nr. x VRJs 2/19.

De asemenea, se constată că faptele imputate se regăsesc printre cele enumerate la art. 97 alin. (1) pct. 18 din Legea nr. 302/2004 și au corespondent în legislația penală română în infracțiunile de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233, art. 234 alin. (1) lit. a) din C. pen. și nerespectarea regimului armelor și munițiilor, prevăzută de art. 342 din C. pen., astfel că este îndeplinită condiția dublei incriminări, iar, în speță, nu este incident niciunul din motivele obligatorii sau facultative de refuz al executării menționate expres de art. 99 din Legea nr. 302/2004.

Totodată, în cauză este îndeplinită și cerința prevăzută de art. 2 alin. (1) din Decizia cadru 2002/584/JAI din 13.07.2002, ca durata pedepsei pentru a cărei executare a fost emis mandatul european de arestare să fie de minim 4 luni.

În ceea ce privește lipsa consimțământului la predare, Înalta Curte subliniază că, așa cum s-a arătat anterior, acesta nu constituie un motiv obligatoriu de refuz al executării, care să atragă automat respingerea cererii de punere în executare a mandatului european de arestare, ci revine instanței de judecată să aprecieze, de la caz la caz, dacă se impune reținerea incidenței motivului de refuz reglementat de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004. Or, procedând la analizarea acestei împrejurări, judecătorul fondului a observat că predarea nu va avea consecințe grave asupra persoanei solicitate și familiei sale dincolo de cele inerente privării sale de libertate în vederea executării pedepsei, iar privarea de libertate ar avea loc și dacă executarea pedepsei ar avea loc în România. Totodată, a apreciat că autoritățile judiciare din Germania, fiind cele care au dispus pedeapsa, vor fi mult mai în măsură să o aplice în litera și spiritul celor dispuse prin hotărârea de condamnare, fără a prejudicia interesele persoanei solicitate.

Ca urmare, în condițiile în care lipsa consimțământului la predare a făcut obiectul analizei în fond, nu constituie o eroare de judecată, aptă să atragă desființarea hotărârii, faptul că instanța de fond a apreciat că nu se impune reținerea incidenței respectivului motiv de refuz și nu a făcut aplicarea prevederilor art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, referitoare la recunoașterea, pe cale incidentală, a hotărârii de condamnare pronunțată în străinătate.

Pe de altă parte, Înalta Curte arată că, în cauză, nu sunt incidente nici dispozițiile art. 22 din Legea nr. 302/2004, așa cum a invocat apărarea, întrucât aceste prevederi reglementează motivele opționale de refuz al extrădării, procedură ce se aplică în relațiile cu statele care nu sunt membre U.E. și este diferită de cea care trebuie urmată în raport cu obiectul cauzei (punerea în executare a unui mandat european de arestare emis de autoritățile din Germania). De altfel, apărarea nici nu a susținut că vreunul din cele două dosare penale instrumentate de organele judiciare române și care îl vizează pe contestator s-ar referi la faptele care au motivat emiterea mandatului european de arestare.

Având în vedere aceste considerente, se apreciază că, în mod corect, instanța de fond a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis de către Judecătoria Konstanz – Germania, la data de 02.11.2020, în dosarul nr. x VRJs 2/19, pe numele persoanei solicitate A..

Contrar, însă, celor reținute de judecătorul fondului, predarea către statul solicitant nu poate avea loc de îndată, deoarece, potrivit adresei nr. x din 15 decembrie 2020 a Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, Serviciul de Investigații Criminale (așadar ulterioară pronunțării hotărârii atacate în cauză), față de persoana solicitată A. se desfășoară două proceduri penale în România, respectiv în dosarele nr. x/2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare, în care acesta este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233 alin. (1) – art. 234 alin. (1) lit. a) și d) din C. pen. și tâlhărie calificată, prevăzută de art. 234 alin. (1) lit. a) și d) din C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen. și nr. 757/P/2020 al Tribunalului Timiș, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată (dobândind calitatea de suspect tot la 14 decembrie 2020).

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

În plus, potrivit încheierii penale nr. 8 din 16 decembrie 2020 pronunțată în dosarul nr. x/2020, atașată la dosar în extras din sistemul informatic ECRIS, Judecătoria Sânnicolau Mare a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile de la 16 decembrie 2020 la 14 ianuarie 2021 inclusiv a inculpatului A. cercetat în dosarul nr. x/2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare.

În acest context, se constată că sunt întemeiate criticile formulate de parchet și de persoana solicitată A., în cauză fiind incidente dispozițiile art. 114 alin. (1) raportat la art. 58 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, conform cărora dacă persoana solicitată este cercetată penal de către autoritățile judiciare române, predarea acesteia se amână până la soluționarea definitivă a cauzei, iar în caz de condamnare cu executare în regim de detenție a pedepsei, până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiționate sau până la executarea pedepsei la termen.

Prin urmare, hotărârea atacată este nelegală sub aspectul neaplicării dispozițiilor art. 114 din Legea nr. 302/2004, având în vedere că există o cauză care impune amânarea predării persoanei solicitate A..

Deși înscrisurile depuse în dovedirea existenței celor două dosare penale aflate în instrumentarea unităților de parchet au fost depuse la dosar ulterior pronunțării hotărârii atacate, nefiind cunoscute la acel moment de Curtea de Apel Timișoara, această împrejurare nu constituie un motiv de trimitere a cauzei spre rejudecare, așa cum a solicitat parchetul, de vreme ce dispozițiile art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. b) din C. proc. pen. prevăd că singurul caz în care se poate pronunța o asemenea soluție are în vedere nerespectarea dispozițiilor privind citarea, situație care nu se regăsește în speță.

În plus, în condițiile în care instanța de fond a analizat această chestiune prin prisma susținerilor persoanei solicitate în sensul că formează obiectul unor cercetări în legătură cu presupuse fapte penale săvârșite pe raza localității Jimbolia în perioada septembrie – octombrie 2020, context în care a reținut că, neexistând elemente certe la dosar în acest sens, nu se identifică niciun motiv pentru amânarea predării în condițiile art. 114 și art. 58 din Legea nr. 302/2004, în speță este respectat și principiul care garantează dublul grad de jurisdicție, neimpunându-se din această perspectivă trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Timișoara.

Deopotrivă, se impune a se sublinia că, în conformitate cu dispozițiile art. 109 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, în cazul în care predarea persoanei a fost amânată, indiferent dacă, la momentul pronunțării hotărârii, aceasta se află sau nu sub puterea unui mandat de arestare preventivă sau de executare a pedepsei închisorii emis de autoritățile române, mandatul de arestare prevăzut de art. 104 alin. (13) din aceeași lege este pus în executare la data încetării motivelor care au justificat amânarea. Ca urmare, deși dispozițiile art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004 impun judecătorului să emită, de îndată, mandatul de arestare în situația în care constată îndeplinite toate cerințele prevăzute de lege pentru executarea mandatului european de arestare, aducerea la îndeplinire a acestuia este condiționată de împrejurarea dacă se amână sau nu predarea persoanei solicitate către autoritatea judiciară străină, în acest din urmă caz devenind incidente prevederile art. 109 alin. (3) din același act normativ. În același sens, sunt și dispozițiile art. 114 alin. (1) raportat la art. 58 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, în conformitate cu care, în cazul amânării predării persoanei solicitate, mandatul de arestare emis de autoritatea judiciară română intră în vigoare la data încetării motivelor care au justificat amânarea.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 425^1 alin. (7) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., va admite contestațiile formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 332/PI din 13 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția Penală, în dosarul nr. x/2020, pe care o va desființa în parte și, în rejudecare:

În baza art. 114 alin. (1) raportat la art. 58 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, va amâna predarea persoanei solicitate până la soluționarea definitivă a cauzelor care au justificat amânarea, iar în caz de condamnare cu executarea în regim de detenție a pedepsei, predarea se amână până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiționate sau până la executarea pedepsei la termen.

Având în vedere soluția de amânare a predării până la soluționarea definitivă a cauzelor care au justificat amânarea, iar în caz de condamnare cu executarea în regim de detenție a pedepsei, până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiționate sau până la executarea pedepsei la termen, Înalta Curte va dispune punerea, de îndată, în libertate a persoanei solicitate A. de sub puterea mandatului de arestare provizorie nr. 133/PI/ME din 13 decembrie 2020, urmând ca, potrivit art. 109 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, mandatul de arestare sus menționat să fie pus în executare la data încetării motivelor care au justificat amânarea predării.

Va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate care nu contravin prezentei.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în sumă de 313 RON, va rămâne în sarcina statului și se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Sursa informației: www.scj.ro.

Infracțiuni privind regimul armelor și munițiilor și tâlhărie. Punerea în executare a mandatului european de arestare (NCP, NCPP, L. nr. 302/2004) was last modified: februarie 23rd, 2021 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.