60 views
Wolf Theiss a acționat în calitate de consultant juridic pentru Erste Group Bank AG și Banca Comercială Română S.A. în legătură cu facilitatea de 21 milioane euro acordată Danube Capital Partners S.A.
Echipa Wolf Theiss formată din Partener Claudia Chiper și Senior Associate Iuliana Stoicescu (Banking & Finance) a oferit asistență juridică Erste Group Bank AG și Banca Comercială Română S.A. cu privire la structurarea tranzacției de finanțare, precum și la redactarea și negocierea documentelor de finanţare și încheierea cu succes a tranzacției.

„Am apreciat foarte mult suportul juridic al echipei Wolf Theiss în acest proiect. Ne-au însoțit cu profesionalism și rigurozitate pe tot parcursul procesului, au fost întotdeauna disponibili și receptivi în orice moment.” – Nikša Markovac, Head of Commercial Real Estate International, Erste Group Bank AG.
„Suntem încântați că am sprijinit Erste Group Bank AG și Banca Comercială Română S.A. în această importantă tranzacție de refinanțare. A fost o oportunitate să contribuim cu expertiza noastră în domeniu în sprijinul dezvoltării continue și al succesului pe termen lung al proiectului.” – Claudia Chiper, Partener, Wolf Theiss.
Despre Wolf Theiss
Fondată în 1957, Wolf Theiss este una dintre cele mai importante firme de avocatură din Europa Centrală și de Sud-Est (CEE/SEE). Ne-am construit reputația pe baza unor cunoștințe locale de neegalat, susținute de capacități internaționale puternice. Cu 390 de avocați în 13 țări, peste 80% din activitatea firmei implică reprezentarea transfrontalieră a clienților internaționali.
În Albania, Austria, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Croația, Republica Cehă, Ungaria, Polonia, România, Serbia, Slovacia, Slovenia și Ucraina, Wolf Theiss reprezintă companii locale și internaționale din domeniul industrial, de producție, comerț, distribuție și servicii, precum și bănci și companii de asigurări. Combinând dreptul și afacerile, Wolf Theiss dezvoltă soluții cuprinzătoare și constructive orientate spre afaceri pe baza cunoștințelor juridice, fiscale și de afaceri.