775 views
Evelina Oprina: Mulțumim și noi, Daniel. Foarte interesantă, foarte explicită și foarte pe înțelesul tuturor prezentarea. Iată cum jurisprudența are un rol extrem de important, creator, să nu spun cuvinte mari, dar are un rol destul de important, pentru ulterior pronunțării deciziei Curții Constituționale apar alte probleme de ordin procedural pe care jurisprudența este chemată să le rezolve și sunt interesante. Făceam o corelație cu dreptul procesual civil și am constatat că în această materie ne-am confruntat, de-a lungul timpului, cu probleme de genul acesta. Dacă mai întâi trebuie admis apelul și creat cadrul contextul pentru judecarea fondului cauzei în situația de care vorbeam aici, în noua încadrare juridică a faptei, rămâne de văzut dacă legiuitorul va interveni pe aceste chestiuni. Așa cum ai afirmat anterior, cred că revine în principal judecătorului rolul de a încerca să orienteze practica în cel mai adecvat mod, care să respecte principiul fundamental al dreptului la apărare, pentru că în jurul s-a purtat întreaga discuție pe problematica pe care i-a prezentat-o. Dacă din partea colegilor mai sunt intervenții, vă rog.
Laura Ivanovici: Vreau să îl felicit pe colegul Daniel Grădinaru pentru expunerea foarte clară a temei sale, pentru că m-am temut că fiind o temă de penal, ar fi mai greu de înțeles pentru noi, dar iată că prin expunerea foarte interesantă a elementelor de jurisprudență ne-a oferit o perspectivă inteligibil a cauzei cu care se confruntă și a problemelor pe care le rezolvă la secția penal. Mulțumesc!
Daniel Grădinaru: Mulțumesc mult pentru aprecieri. Mulțumesc!
Evelina Oprina; Așadar, două civiliste au înțeles exact problema de penal pe care ai prezentat-o astăzi. Dacă mai sunt alte intervenții pe problema aceasta a schimbării încadrării juridice sau conexă ei, vă rog.
Evelina Oprina: Mulțumim frumos domnului judecător Daniel Grădinaru. În măsura în care este posibil și poate să rămână alături de noi, ne-am bucura. Voi face trecerea la o tema puțin aparte, dar veți vedea că are legătură cu jurisprudența. Eu îl cunosc pe domnul director Adrian Măntoiu, director general la Wolters Kluwers România, și din alte contexte și sunt sigură că ne va capacita cu prezentarea domniei sale. Câteva cuvinte de introducere în temă. Cu toții știm că tehnologia avansată face ca societatea noastră să fie supusă unor provocări din ce în ce mai interesante. Viața noastră de zi cu zi e influențată de inteligența artificială și mă gândesc numai la modul cum utilizăm programul GPS, când plecăm dimineața la locul de muncă, cum ne alegem restaurantul la care mergem să servim masa, cum încercăm să obținem informații despre prognoza meteo, de exemplu. Întrebarea se pune în ce măsură inteligența artificială în zona juridicului ne influențează în mod pozitiv, respectiv ne ajută sau dimpotrivă, ne dăunează. Ne aduce aceasta beneficii și/sau riscuri relative? Rămâne să descoperim toate lucrurile acestea în timp. În ce măsură însă, inteligența artificială susține analiza jurisprudenței, cred că o să încerce să ne lămurească domnul director general de la Wolters Kluwers, care ne va prezenta câteva metode de analiză jurisprudențială, folosind inteligența artificială în cadrul celei mai mari baze de jurisprudență din România.
Adrian Măntoiu: Bună seara, vă mulțumesc foarte mult doamna judecător Oprina. Sper să mă ridic măcar la jumătatea ștachetei pe care ați ridicat-o atât de mult. Evident, eu având o bază tehnică, simt nevoia întotdeauna să am în spate și un suport pe măsură, astfel încât trebuie să vă spun că totul a pornit de la niște îngrijorări ale noastre. Lăsând la o parte fondul problemei, aș vrea să împărtășesc cu dumneavoastră câteva dintre gândurile noastre legate de volumul de muncă pe care îl avem în fața noastră. Practic este o poză în vârf de sezon, evident, nu pe o plajă din România, dar pe plajele din Grecia, în care COVID-ul a avut un efect oarecum devastator. Sunt la maximum 20% din capacitate. Dacă ne uităm puțin în trecut, vedem că în cazul crizei din 2008, sistemul judiciar din România a fost oarecum cocoșat de un număr al litigiilor care a crescut cu 67% în trei ani. În condițiile în care este evident că INM nu a putut produce atât de mulți specialiști, în mod evident, bugetul nu a putut aduce locuri pentru instanțe. Așadar, tot acest volum de creștere, sporirea numărului de cazuri, de dosare, a dus la o prelungire a termenelor de rezolvare a dosarelor în instanță. Și în cazul anului 2008 a fost afectată o singură industrie. Din fericire, la acel moment, răspândirea nu a fost globală, dar a fost extinsă, deși au existat zone precum Brazilia, Rusia, India, China în care problemele industriei real estate din State nu s-au văzut. Dacă analizăm situația actuală, practic așteptările noastre se referă momentul în care mai multe industrii au fost afectate direct: de la HORECA, industria automotive. Toate aceste zone au fost extrem de afectate. Toate companiile aeriene în acest moment, așteaptă ajutoare de la stat. În acest moment, ne temem că numărul de litigii în 2023 va fi peste 2,7 milioane. Mă refer la acele litigii nou înregistrate pe rolul instanțelor, lucru pe care, din nefericire, va trebui să îl rezolvăm în condițiile în care bugetele totale vor scădea. În ceea ce privește GDP-ul global, prognoza este că va scădea. În ceea ce privește GDP-ul României, ne putem dori să crească, dar aceasta rămâne doar o dorință. Ce înseamnă asta? Înseamnă că avocații vor vâna clienții. Înseamnă că instanțele vor putea aloca mai puțin timp pentru fiecare dosar în parte. Din nefericire sau din fericire, vor câștiga cei care vor reuși să evidențieze esențialul în cel mai scurt timp, cei care vor putea să rezolve mai multe, cu mai puțini bani. Practic, pornind de la acest lucru, este clar necesar să putem ajuta această industrie în a găsi mai repede soluții, în a găsi mai repede jurisprudența. Chiar dacă vorbim de exercitarea revizuirii, pentru a-ți găsi spețe care să te ajute în acest sens sau dacă vorbim despre structurarea hotărârilor, cum spunea doamna judecător Ivanovici, este esențial de înțeles necesitatea rapidității. Profesia mea de bază este aceea de inginer software, așa încât pentru mine, lucrurile sunt, de obicei, văzute în alb-negru. Pentru mine, este oarecum interesant de observat domeniul justiției, în care lucrurile nu sunt colorate, aproape niciodată, în alb-negru. Acestea sunt colorate în tonuri de alb, tonuri de gri până la orice alte variații pe care le mai doriți dumneavoastră. Ajungem să ne uităm și să constatăm dacă un lucru este bun sau rău. Ajungem să observăm și să afirmăm că AI este bun sau este rău. Nu, AI este o nouă unealtă, este un asistent care spune: „Iată, eu te ajut să găsești rapid lucruri, dar tu, ca om, ești responsabil pentru lucrurile pe care mă pui să le caut și ești responsabil pentru a înțelege lucrurile pe care eu ți le ofer”. Am selectat o speță: achiziții publice, înlocuire terț susținător. Sistemul a găsit un set de hotărâri care corespund acestor teme pe care le-am ales absolut la întâmplare. Practic, sistemul îmi arată cine câștigă cel mai des, cel mai frecvent, cine pierde. Practic, pârâtul, adică o entitate achizitoare, în 70% din cazuri, va câștiga, în timp ce în 30% din cazuri, câștigă reclamantul. Să spunem că pe mine mă interesează chiar acea problemă de exercitare a revizuirii și vreau să văd exact hotărârile care inițial, au fost favorabile pârâtului, dar în fața celei de-a doua instanțe, au ajuns să fie schimbate în favoarea reclamantului. Scopul meu este să înțeleg ce s-a schimbat între cele două hotărâri. Lucrul acesta îl face inteligența artificială. Eu i-am spus ce să caute. Eu i-am spus să mă ajute, iar sistemul mi le-a oferit pe acelea care îndeplinesc criteriile pe care eu i le-am dat. Nu sistemul a inventat, nu sistemul a afirmat lucruri, nu AI-ul. AI-ul m-a ajutat să le găsesc pur și simplu. Practic sunt două spețe, Tribunalul Iași și Tribunalul Constanța, iar sistemul arată: „Iată, pe fond decizia de la Tribunalul Constanța”. Decizia nr. 819/019, din luna a 5-a, de respingere, după care recursul a fost admis și putem citi, evident în dispozitiv, faptul că se admite recursul Contencios Administrativ și Fiscal, formulat și se acordă câștig de cauză entității care a solicitat o anulare sau o modificare către entitatea achizitoare. Practic, ce se întâmplă aici? Sistemul a fost în stare să îmi povestească foarte multe lucruri pentru fiecare hotărâre din cele peste 13 milioane care sunt acum în baza de date. Sistemul știe și înțelege, analizând dispozitivul, cine e reclamant, cine este pârât, poate sunt unul sau mai mulți pârâți ori reclamanți, faptul că există sau nu o soluție și dacă evident, există o soluție la întrebare. De asemenea, sistemul îmi arată faptul că respectiva hotărâre nu e definitivă, ci a fost atacată. Mai mult, vorbeați despre faptul că Curtea Constituțională trebuie să-și exprime opinia legată de acel termen. Dacă sistemul identifică excepțiile ori obiecțiile de neconstituționalitate, acestea vor fi puse la dispoziția utilizatorului. Utilizatorul nu trebuie să mai lectureze hotărârea in extenso, deși are la dispoziție și această posibilitate. De ce? Pentru ca utilizatorul să își poată fundamenta argumentele, considerentele, pentru ca avocatul, potrivit exemplului d-lui. Briciu, să își poată construi pledoaria. Această posibilitate este lăsată la dispoziția utilizatorului pentru a produce toate acele argumente prin care să îi convingă pe judecători că lucrurile stau într-o astfel de direcție. Practic, AI-ul nu a fost decât un asistent al meu, eu l-am ales și am spus că vreau să văd aceste spețe. Evident, dacă utilizatorul optează doar pentru spețele ce cuprind soluții de admitere, sistemul i le va pune la dispoziție doar pe acelea. Nu înseamnă că AI-ul îmi spune că toate spețele sunt admise. Utilizatorul a fost cel care a precizat că dorește să vizualizeze doar spețele admise în fond sau respinse în fond sau după caz, admise în recurs. Poate fi utilizat orice criteriu care ajută la construirea firului logic al dosarului. Ce stă la baza acestui lucru? Este vorba despre matematică pură. Nu este vrăjitorie, nu este nimic altceva, nu este nimic ciudat sau neclar. Totul este pură matematică. Foarte important a fost faptul că aceste hotărâri sunt publice. Peste 13 milioane de decizii sunt publice. În acest context, trebuie să recunosc că am o durere, respectiv faptul că hotărârile Înaltei Curți de Casație și Justiție încă sunt publicate în același ritm. Apar niște întârzieri. Este o selecție făcută de Înalta Curte, dar ne-am bucurat foarte mult dacă am vedea și acele hotărâri publicate prin acest mecanism, unde sunt publicate hotărârile date de toate celelalte instanțe din România, toate curțile de apel, toate tribunalele. Este un bun punct de plecare, pentru că practic, datorită acestor lucruri puteți vedea lucrurile frumoase de acum. Evident, urmează partea de matematica. Nu are sens să intru în detalii, îi spunem NLP, inteligența artificială este matematică. Este evident că dacă această matematică, nu ar fi ajutată de juriști, de analiști de business, de cercetători de date, toate aceste lucruri pe care le-ați văzut, nu ar fi fost posibile. Evident, este necesar ca toate lucrurile pe care le-ați văzut, pentru ca sistemul să mi le poată arăta, să fie integrate într-o platformă unitară, comunitate. În cazul nostru este o șansă de câștig bazată pe istoric. Judecătorul are în continuare, posibilitatea să decidă ce dorește el. Eu pot să văd trecutul; fiind matematică, trecutul este acolo, așa cum se preciza dl. Briciu, o hotărâre chiar dacă contrară, va rămâne a la longue, chiar dacă termenul de exercitare a revizuirii poate a trecut. Dar ea va rămâne stocată în sistem. Matematic? Nu sunt în măsură să analizez conținutul hotărârii și nici să îmi exprim o opinie despre aceasta. Eu doar pot să arăt durata procesului, caz în care mă refer la toate etapele acestuia, de la fond, la apel, la recurs, ce s-a întâmplat cu el la rejudecare, dacă este cazul, sau alte lucruri de acest gen. Evident, putem să vedem hărți termice. Hărțile termice erau acele hărți care arătau în care județe sunt mai multe decizii în favoarea angajatului, care județe dețin mai multe decizii în favoarea angajatorului. Din nou, este o matematică statistică. Nu are sau nu își pune problema de a spune că au fost hotărâri bune sau rele. Nici vorbă, ci este o realitate matematică. Întotdeauna pot să mă bazez pe filtrele avansate. De pildă, vreau să văd hotărâri admise în fond, vreau să văd hotărârile cu excepții, excepții de fond de excepții de procedură sau din contră, vreau să le elimin. De ce? Pentru că nu s-a judecat fondul ci s-a judecat pe baza unei excepții și soluția a fost luată în urma unei excepții. De asemenea, pot să mă uit și să văd categoriile. De ce? Poate mă interesează Consiliul Concurenței, poate mă interesează bancă versus persoană, poate mă interesează companie versus companie, poate mă interesează orice altă categorie de hotărâre care se aplică mult mai bine pe speța mea. Este exact motivul pentru care AI-ul ne ajută. Eu pot să-i transmit ce vreau, de pildă îmi doresc să găsesc hotărâri unde banca este reclamant. Sistemul va găsi așa ceva. Nu înseamnă că e bine sau că e rău sau că AI-ul a făcut lucruri bune sau rele. Utilizatorul îi adresează o întrebare, iar sistemul oferă o soluție. Când accesează un dispozitiv, sistemul elimină toate aspectele care nu îl interesează, în afară de bază legală. De pildă, în cazul pe care l-am accesat în materie penală, sunt incidente dispozițiile art. 396 alin. 2 Cod procedură penală. În baza acestor prevederi, inculpatul este condamnat pentru infracțiunea de complicitate la înșelăciune, faptă prevăzută cu art. 215 alin. (1)-(3) don vechiul Cod penal și cu aplicarea art. 49 alin. (2) din vechiul Cod penal. Îl condamnă la 3 ani închisoare. De asemenea, citind puțin mai jos dispozitivul, pot să vă spun că o a doua persoană nu a fost condamnată pentru că fapta respectivă fusese prescrisă. Sistemul nu face altceva decât să extragă esențialul și să mi-l pună la dispoziție. Eu, ca om, nu am decât să îl interpretez, să îl pun în lumina pe care o vreau. Sistemul nu face altceva decât să mă ajute și să-mi pună informația la îndemână. Am încercat să trec foarte, foarte repede prin această prezentare. Nu avem în față decât un asistent mai deștept decât un simplu motor de căutare, dar în continuare, un asistent. O unealtă care este la îndemâna mea și căreia eu trebuie să fiu cel care îi selectează subiectul, îi indică lucrul la care trebuie să se uite și eu, omul, trebuie sa fiu cel care interpretează corect rezultatele. Practic, da, ne ajută să devenim super rapizi.
Evelina Oprina: Exact asta voiam să spun și eu, domnule director general, că în ultima vreme se cer de la judecător, ca să mă refer la el, nu numai decizii bune, dar și rapide. Cred că inteligența artificială ne poate ajuta. Recunosc că eu nu știu cum să mă raportez neapărat la inteligența artificială. Sunt, în general, o fire curajoasă și îmi place să văd și lucruri noi, futuriste. Aceasta parcă puțin mă sperie și totuși mă atrage, pentru că înțeleg beneficiile ei și nu putem, cred, să refuzăm această evoluție pe care tehnologia ne-o pune în față și suntem obligați să facem față acestei provocări.
Adrian Măntoiu: Sigur, lansez chiar o provocare, de exemplu, pentru doamna judecător Ivanovici. Acest lucru poate fi aplicat pe hotărâri ÎCCJ, astfel încât să pot găsi rapid decizii într-o direcție sau în alta. Din nou, nu trebuie să fim speriați pentru că AI-ul nu face altceva decât să răspundă întrebărilor noastre. Vreau să văd ceva și eu îi spun ce vreau să văd. În continuare, sistemul reprezintă o colecție de documente formate din opiniile colegilor judecători. AI-ul nu are niciun fel de opinie. Pur și simplu, sistemul îți arată: „Iată ce au spus alții înaintea ta”. Din nou, tu ești judecător, ai dreptul și chiar trebuie să faci acest lucru. Sistemul doar a pus la dispoziție niște informații.
Laura Ivanovici: Da, dacă aș putea să îi răspund domnului director general și să îi mulțumesc pentru prezentare. Ceea ce a spus dânsul pare să fie o aplicație sofisticată care utilizează o bază de date. Nu? Asta pare să fie, nu știu dacă aș denumi-o chiar inteligența artificială, dar poate în sfârșit, eu nu mă pricep prea bine ca să pot spune acest lucru, dar aș vrea să menționez programe care există la nivelul Uniunii Europene. De pildă, la o conferință la care am participat, avocații francezi ne-au spus că ei, într-adevăr, au un sistem de inteligență artificială, care folosește o bază de date și în care dacă introduc datele unei spețe pe care o au, acesta le poate prezice soluția dată de o anumită instanță. Aici intervine un fel de raționament pe care îl face computerul respectiv sau programul respectiv și, într-adevăr, acolo am putea vorbi de inteligență artificială. Și la nivelul Curții Europene a Drepturilor Omului exista un asemenea program, care, după câte știu eu, este în stare de experimentare la acest moment. Tot așa, introduc datele, având în vedere că au atât de multe cauze cu care sunt sesizați, și introduc elementele esențiale și pot avea o predicție asupra soluției pronunțate. Îi ajută pe toți cei de acolo, pe grefieri, pe judecători, pe cei care lucrează, să construiască raționamentele juridice. Eu așa aș vedea elementul de inteligență artificială. În ceea ce privește hotărârile pronunțate de Înalta Curte, ele se găsesc publicate toate pe site-ul Înaltei Curți, deci toate hotărârile pronunțate pot fi preluate de acolo, sigur că, în plus față de hotărârile pronunțate și publicate, sunt și hotărâri rezumate. Și browser-ul nostru, nu știu dacă folosesc corect termenul, dar cred că acesta este, ne permite să căutăm după cuvinte cheie, anumite chestiuni. Putem să căutăm și să găsim în ceea ce privește respectivele aspecte, jurisprudența rezumată. Deci sistemul nostru care este afișat pe site-ul Înaltei Curți permite anumite tipuri de căutări și chiar discutăm la acest moment, sigur, urmează să se finalizeze o modalitate de introducere a cuvintelor cheie pentru a ne permite să găsim într-adevăr jurisprudență relevantă pe diverse aspecte. Sigur că e foarte interesant și ce ați spus dumneavoastră în legătură cu aspectele de statistică: câte au fost admite, câte au fost respinse. Mie mi se pare că doar îi cerem unei aplicații să caute reclamantul Consiliul Concurenței și admis sau respins atunci când reclama conținutul. Sigur că își pot avea utilitatea lor, asemenea mecanisme, dar cu siguranță ele pot fi discutate și poate fi văzut cum le putem utiliza. Este interesant ceea ce ați spus dumneavoastră, este o muncă deosebită a celor care fac această activitate și înglobează, într-adevăr, mult efort, multă creație. Desigur că trebuie colaborare cu juriștii pentru a vedea cum anume poate fi utilizată și sunt convinsă că și la nivelul Consiliului Superior al Magistraturii, există preocupări de optimizare și de creare de programe care să permită identificarea jurisprudenței. Dar v-am spus, noi discutăm la nivelul Înaltei Curți cu compartimentul IT pentru a dezvolta niște programe, nu foarte sofisticate, nu de inteligența artificială, ci doar prin denumire a documentelor într-un anumit fel, cu anumite cuvinte cheie, așa încât să le putem găsi utilizând o simplă căutare în baza noastră de date, care este destul de mare. Aspectele inteligenței artificiale la nivelul Uniunii Europene și la nivelul cercetării științifice, în materie juridică, sunt destul de interesante. Sigur, nu vreau să ocup eu spațiu acum. Poate că ar putea fi dedicată chiar o întreagă discuție pe aceste aspecte – la nivelul la care a ajuns Estonia, de pildă, care are posibilitatea ca în ceea ce privește cererile cu valoare redusă, de a se introduce o cerere în sistemul informatic și se emite automat soluția. Este practic, o soluție mixtă de calculator pe baza datelor. Acestea cred că ar fi ceea ce am putea numi elemente de inteligență artificială și sigur că viitorul aparține digitalizării și inteligenței artificiale și chiar poate discutăm cu doamna Oprina, să facem o prezentare pe ceea ce înseamnă justiția în era digitală. Nu?
Adrian Măntoiu: Sigur, ce pot să vă confirm este că toate așteptările noastre legate de inteligența artificială se regăsesc deja în aplicația noastră. Poate nu am reușit să explic atât de bine acest lucru. Adică, în mod cert nu am reușit să fac acest lucru, dar răspunsul acesta este. Dumneavoastră vă veți introduce fapte, sistemul vă va întoarce hotărârile care au legătură cu acele fapte și soluțiile de până atunci, creând trendul acestora, arătându-vă ce s-a întâmplat cu ele și este evident, cu cât mai multe detalii se introduc, cu atât mai bune sunt predicțiile sistemului.
Laura Ivanovici: Mulțumim!
Evelina Oprina: Mulțumim frumos și pentru intervenția doamnei judecător Ivanovici. Domnule director Măntoiu, vă așteptăm în paginile revistei cu o analiză a jurisprudenței prin folosirea inteligenței artificiale și vă rog să luați în calcul la modul serios această ofertă.
Adrian Măntoiu: O să fiu ajutat de cineva care este specialist, pentru că v-am spus, background-ul meu este în zona software.
Evelina Oprina: Dumneavoastră activați de mult în zona juridicului și înțelegeți foarte multe, de altfel, și astăzi ne-ați dovedit lucrul acesta. Vă mulțumim frumos. Tema a fost extrem de interesantă și clar, discuțiile despre inteligența artificială fac parte din realitatea noastră și nu le putem ignora, indiferent că suntem mai temători sau nu, ne place sau nu, suntem mai mult sau mai puțin deschiși. Ne e teamă de aceste predicții și recomandări pe care ni le poate da această mașină inteligentă, dar până la urmă, viitorul este cel care va dezvolta toată această zonă. Mulțumesc frumos pentru participarea voastră. Continuăm cu o temă tot din zona dreptului public, așa cum spuneați domnul judecător, Horațiu Pătrașcu, în zona contenciosului administrativ. Vom vorbi astăzi, prin intermediul, domnului judecător Horațiu Pătrașcu, judecător la Secția de Contencios Administrativ și Fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, despre codificarea administrativă. Domnul judecător, astăzi, și-a propus să ne prezinte importanța adoptării Codului de Procedură Administrativă, din perspectiva reglementării unitare a contenciosului administrativ, în concordanță cu natura raporturilor juridice de drept public. Domnule judecător, vă rog.
Horațiu Pătrașcu: Mulțumesc, bună seara! Vă mulțumesc mult pentru invitație, mă bucur foarte mult că mă aflu la prima ediție a acestei minunate lucrări. Felicitări inițiativei și în fine, felicitări rezultatului. Arată minunat. Și continuând la ceea ce a spus domnul director mai devreme, eu sunt de acord cu ideea de decizii bune și rapide mai ales în contencios administrativ, cu atât mai mult cu cât nu avem un Cod de procedură administrativă. De ce? Pentru că un antreprenor nu o să aștepte niciodată doi ani ca să înceapă afacerea dacă autoritatea publică refuză, cu exces de putere, să spunem, să îi emită autorizațiile necesare sau o construcție nu poate să aștepte până când trebuie să se termine procesul de contencios administrativ, să poată fi edificată. Este iluzoriu să crezi că un contencios administrativ eficient în anul 2020, poate să conducă la o ineficiență, practic, a finalității contenciosului, până la urmă și decizii bune și rapide înseamnă celeritate. Ori, de aici pornim. Pornind de la ceea ce a afirmat domnul profesor Briciu mai devreme, totuși sistemul IT e foarte util, extrem de util, atâta vreme cât îți oferă baza de date rapidă, dar fără această carte, fără acestei reguli, în care esența hotărârilor, esența jurisprudenței unei instanțe, a Înaltei Curți, cu privire la problemele de drept selectată și nu întâmplător de autori, este cu totul altceva, este ceea ce eu numesc o încercare din partea magistraților de a pune punctul pe i. Cred că toată cartea este așa, am încercat să selectăm la contencios, spețele care prezintă interes. Interes și nu numai practic, dar și având în vedere toată problematica în care se regăsesc și în doctrina și în discuțiile care au loc. Judecătorii înșiși, și sunt de acord cu domnul Briciu și aici, nu sunt doar niște creatori formali de jurisprudență, ei comunică foarte mult, motivările lor se inspiră foarte tare din doctrină și sunt membri ai unor școli doctorale sau absolvenți ai unor școli doctorale sau participă la tot felul de discuții în materie de drept administrativ, pentru că despre asta vorbesc. Sunt de aceeași părere cu domnul profesor, respectiv aceea că hotărârea și jurisprudența nu sunt doar o creație a judecătorului. Jurisprudența este o creație a întregului sistem, atât a profesioniștilor avocați cât și a doctrinarilor. Și închei vorbind despre carte, pe ideea că selecția chiar punctează anumite vulnerabilități, anumite aspecte sensibile pe care le tratează în cuprinsul său. Încă o dată, felicitări! Legat de Codul de procedură administrativă, eu îmi doresc foarte mult, mi-aș dori să discut cu ocazia aceasta, acest subiect pentru că nu doar eu, ci majoritatea practicienilor simt nevoia unor reglementări care să fie specifice dreptului public și principiilor, conceptelor, etapelor proceduri administrative, atât pornite de dreptul substanțial al dreptului administrativ și terminând cu partea de procedură, partea de contencios administrativ. Este clar că în ziua de astăzi judecăm drept substanțial public și drept procesual privat. Pentru că procedura civilă este o ramură de drept privat. Atunci, suntem în situația în care trebuie să ne adaptăm în procedura. Te adaptezi, interpretezi, aplici Codul de procedură civilă. Pentru ca contenciosul administrativ să poată să meargă în zona eficienței, este nevoie de o reglementare mult mai adaptată dreptului public. Ne trebuie un instrument care să conducă la simplificarea procedurilor administrative care va avea consecința celerității actului de justiție, a degrevării instanțelor de contencios administrativ. Știm cu toții că sunt aglomerate și a crește eficiența este un beneficiu, practic, al justițiarului. Încerci o frustrare, profesional vorbind, pentru că în 2008, exista o hotărâre de guvern care aproba teze ale unui Cod de procedură administrativ. El era absolut frumos, din punctul meu, de vedere și dacă ar fi fost realizat în 12 ani de atunci și nu a ieșit, cred că vorbeam despre altfel de contencios administrativ în România în ziua de astăzi. A apărut Codul Administrativ în 2016, nu intru în discuții despre cât de bun sau rău este, apreciez munca celor care l-au realizat. Atunci când cineva face un lucru este foarte ușor, să critici dar e mai bine să vezi dacă poți să faci ceva mai bun de atât. Însă și dumnealor au recunoscut că sunt aspecte care trebuie îmbunătățite. Este necesar ca într-o codificare de drept substanțial, să ai totuși, o analiză a teoriei raporturilor administrative, o analiză a teoriei actului administrativ jurisdicțional, a raporturilor de drept contractual în zona contractelor administrative și a raporturilor ce reglementează obligațiile existente în cadrul raportului juridic drept administrativ. Ori asta trebuie să trateze Codul Administrativ. Codul de procedura administrativă, cel care ar fi trebuit să iasă prin 2008, avea două părți: o parte întâi foarte interesantă, care viza interpretare principii și interpretări ale unor termeni, dar și în reglementarea unor mijloace alternative de soluționat disputele administrative, în scopul responsabilității autorităților publice în conexiune cu ideea apărării dreptului și intereselor persoanelor. Exista ceva de genul aplicării dreptului bunei administrări, ceea ce ar fi fost minunat. O partea a doua a codului urma să o trateze, aspecte precum operații administrative, acte, contracte, administrative, căi de atac, recurs administrativ și așa mai departe. Iată un instrument extrem de util și care ar fi oferit la momentul acesta, la momentul 2020, o altfel de jurisprudență, o altfel de abordare a contenciosului administrativ în România. Deocamdată, suntem în situația în care ajungem să judecăm în căile de atac, un act civilă sau un act de dreptul muncii, pentru că o autoritate publică nu și-a invocat o excepție la momentul procedural prevăzut de Codul de procedură civilă. Este adevărat, Codul de procedură civilă este foarte bine reglementat în raporturile civile. Așa e acolo. În dreptul public, sunt norme imperative și ajungi să încalci normele imperative, subminând ordinea de drept practic, pentru că procedural nu mai poți să mai invoci într-un alt moment un aspect care ține de tardivitatea acțiunii, de natura juridica al actului contestat, o inadmisibilitate pe care ai putea să o invoci din oficiu, nu poți să o mai invoci pentru că s-a depășit termenul în procedura prevăzut de Codul de procedură civilă. În lipsa procedurii prealabile este de esența dreptului, actului administrativ, raportului juridic de drept administrativ. Procedura prealabilă este dreptul autorității de a-și revoca propriul act. Și este dreptul ei atâta vreme cât actul a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice. În această zonă, autoritatea publică are dreptul să-și revoce actul. Această condiție de exercițiu al acțiunii în contencios administrativ este una imperativă în dreptul public. Ori acest aspect al sistemului Codului de procedură civilă nu poate fi invocat de către judecătorul din oficiu. Trebuie invocat de către parte, care poate să nu-l invoce. Mai departe, competența instanțelor de contencios este generată de diverse legi speciale în care legiuitorul își alege instanța. Inițiatorii de proiecte legislative își aleg instanța pentru că el este mai comod, și din considerente de organizare a administrației, și din considerente economice. Și atunci te trezești cu legi speciale, în care se stabilește o competență uneori în raport cu natura raportului juridic administrativ. Deci ce indică instanța, prin lege. Or, o asemenea abordare legislativă din partea celor care adoptă un asemenea act normativ se face în lipsa unor principii clare care s-ar putea regăsi în Codul de procedură administrativ. Necorelarea legislativă despre care vorbim foarte mult în zilele de acum pornește tocmai de la acest lucru; că nu avem niște principii bine conturate într-un instrument de asemenea manieră încât să poată fi respectat și impus într-un sistem de reglementare legislativă eterogen așa cum avem. Bunăoară, e o mare dispută pe legea COVID, legată de apelul declarat împotriva actelor administrative în vigoare emise și pentru care legea stabilește judecătoria ca instanță competentă. Sunt dispute serioase dacă instanța de apel este de contencios sau instanța civilă. Este o necorelare legislativă. Legiuitorul a ales judecătoria pe ideea că o să scoată de la controlul de legalitate aceste acte; mai departe, pe calea de atac, nu mai reglementează. Ori această chestiune ține practic, de ceea ce nu s-a întâmplat din 2008 până aici și eu consider că această chestiune ar putea clarifica oarecum o bună administrare din partea autorităților publice care în cadru funcției de reglementare normativă adoptă acte normative sau proiecte de lege. Mai departe, trebuie să spunem că procedura administrativă care se găsește în Legea nr. 554și procedurile administrative care se regăsesc în diverse legi speciale și unele legi speciale, și care se completează cu Cod de procedură civilă duc la lungirea foarte mare a duratei procesului și a unor astfel de proceduri inutile. În raporturile juridice de drept administrativ și de contencios în mod normal, multe situații pot fi soluționate în procedură accelerată în camerele de consiliu, fără o realitate și o procedură mult mai sumară. Acum, părțile nici nu au un interes să lungească un proces, dimpotrivă, au interesul să îl scurteze, pentru a putea să-și valorifice hotărârea. Și atunci, și în Europa există asemenea abordări, și eu cred că în felul acesta foarte multe instanțe nu vor mai fi sufocate de acțiuni care nu se impune a face obiectul unui proces. Nu poți să faci proces din orice și să pui în mișcare un întreg sistemul judecătoresc doar pentru că așa scrie în Codul de procedură civilă. Și este o chestiune care eu cred că ar ajuta foarte mult în vederea creării unui contencios administrativ mai aproape de ceea ce ar trebui. Codul de procedură fiscală nu are norme pentru partea de instanță. El se oprește la o contestație administrativă fiscală și la decizia ce se produce la final. Instanța le judecă după Legea nr. 554. Iarăși, este o chestiune destul de ciudată. Contenciosul are o anumită specificitate. El trebuie să aibă norme de judecată jurisdicționale, care să permită un control de legalitate în concordanță cu ceea ce înseamnă contenciosul fiscal. Și aici, se impune o reglementare codificată și tot astfel, un contencios al funcției publice, sau al achizițiilor publice, reglementarea va oferi variante procedurale, care să corespundă acestui rol al dreptului public. Mai departe, celeritatea hotărârii și a redactării hotărârii judecătorești. Există în Europa sisteme de drept unde hotărârea judecătorească se redactează repede. Există o modalitate prin care se trec, se emite o hotărâre pe scurt. Principalele elemente ale raportului juridic care se legalizează, intră în circuitul civil și produce efecte, urmând ca hotărârile externe să apară ulterior. Asta pentru că scopul este tocmai ca părțile să poată beneficia rapid de actul pe care îl urmăresc. Eu cred că am spus foarte multe lucruri despre ceea ce ar însemna Codul de procedura administrativă pentru contenciosul administrativ de la noi, de ceea este sigur faptul că acest cod trebuie să apară cât mai repede, tocmai pentru că marea majoritate a instanțelor de contencios sunt aglomerate cu astfel de cauze.
Evelina Oprina: Aveți dreptate, domnule judecător. Într-adevăr, pot să spun că am această perspectivă și constat că la toate gradele de jurisdicții, există o încărcare excesivă cu litigii a instanțelor judecătorești de contencios administrativ. Vorbeați de buna conduită administrativă. Dreptul la această bună administrare este reglementat și de Carta drepturilor fundamentale și implică, așa cum spuneați și dumneavoastră, o cultură administrativă a serviciului, în care funcționarii înțeleg și își internalizează principiile bunei administrări: responsabilitate, eficiență, eficacitate, transparență. Cred și eu că implementarea unei culturi administrative armonioase trebuie să fie un deziderat al nostru, al tuturor. Vă mulțumesc foarte mult!
Horațiu Pătrașcu: Înglobarea acestor litigii în cadrul unei noi reglementări, aplicabile la nivel administrativ, ar conduce la disciplinarea funcționarilor publici și la liniște, la o administrație care, așa cum spunea profesorul Rarincesu, ar face de prisos contenciosul administrativ, iar principiile bune tocmai asta fac.
Evelina Oprina: Vă mulțumesc frumos pentru prezentarea dumneavoastră. Apreciez viziunea de ansamblu pe care o aveți și pe care ne-ați transmis-o asupra domeniului contenciosului administrativ. Dacă din partea colegilor a fost cineva provocat de tema domnului judecător Pătrașcu?
Traian Briciu: Am fost provocat, dar nu iau cuvântul, pentru că o să dureze foarte mult. Pe scurt, mi s-ar părea mai potrivit să fie un capitol în cadrul Codului de procedură civilă. Dar o să dezvolt, repet, pe cale separată.
Evelina Oprina: Perfect, îți fac și ție, Traian, această ofertă de a veni în paginile Revistei Române de Jurisprudență, cu această propunere de reglementare. Mulțumesc frumos, domnule judecător Horațiu Pătrașcu.
Horațiu Pătrașcu: Codul de procedură administrativă se poate completa în mod corespunzător eventual, cu Codul de procedură civilă, în măsura în care natura raporturilor juridice permite astfel.
Evelina Oprina: Mulțumesc frumos încă o dată și mergem acum către ultima prezentare.
Elisabeta Roșu: Dacă-mi îngăduiți, aș câteva un mesaj din partea doamnei președinte Corbu care, din păcate, nu a putut să ajungă la conferința noastră. L-am și primit între timp, după ce dumneaei mi-a transmis că nu poate să ajungă. Pentru a marca practic prezența și în acest fel a domniei sale alături de noi, permiteți-mi să sintetizez mesajul doamnei președinte. Dumneaei ne mulțumește pentru invitația de a participa la lansarea Revistei Române de Jurisprudență, cu un prim număr dedicat în mod special jurisprudenței instanței supreme și ne roagă să permitem mai întâi să exprime aprecierea pentru noi, editorii, care am avut această inițiativă, pentru colectivul de redacție și pentru toți colegii din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție care au contribuit la apariția acestui număr. Și citez acum ca să nu dureze mai mult să adaptez vorbirea directă la vorbire indirectă. Citez: „Trăim vremuri extrem de dificile. Distanțarea sanitară tinde să devină cu adevărat o distanțare socială, iar relații sociale de orice natură de la cele ținând de raporturile comerciale, la cele care stau la baza raporturilor de familie, cunosc o transformare și o presiune fără precedent. Relația dintre Stat și diferite grupuri sociale se antagonizează, după cum cresc presiunile între diferitele grupuri sociale însele. Între diferitele grupuri sociale însele. Lumea juridică care oricum este construită pe baze contradictorii, ca să nu le spunem conflictuale devine arena de luptă între toate aceste interese curente și opinii contradictorii. În același timp, ca orice organizație umană. Sistemul judiciar întâmpină el însuși propriile dificultăți, care sunt doar acutizate în situații de criză. Care ar fi atunci soluția? Cum ne putem asigura că justiția este parte a rezolvării crizei și nu o componentă a crizei însăși? Iar soluția pe care o întrevăd, chiar dacă nu este una miraculoasă, are potențialul de a fi cea mai durabilă. Cred că soluția stă în cunoaștere, în dezbatere, în inovație, în adaptarea sistemului judiciar la noile realități sociale dar într-o manieră în care dreptul nu doar să urmeze cursul evoluției societății, din păcate uneori poate fi vorba de o involuție, ci să modeleze acest curs în raport cu principiile și valorile noastre fundamentale. Iar în cadrul acestei cunoașteri, în interiorul acestei dezbateri, accesul la jurisprudență a instanțelor judecătorești în special a celor de control judiciar și în particular a Instanței Supreme, are un rol deosebit de important. Primul pas spre prevenirea practicii neunitare este cunoașterea jurisprudenței instanței supreme. Astfel s-ar asigura o mai bună predictibilitate a soluțiilor judiciare, dar și o reducere a stărilor litigioase din societate. Previzibilitatea soluției care ar fi obținută în cazul unui eventual litigiu este baza fundamentală pentru ca multe litigii să poată fi soluționate prin negociere, conciliere sau mediere fără intervenția instanței, instanțelor. Cunoașterea jurisprudenței instanței supreme nu este importantă doar pentru profesioniștii dreptului sau pentru persoanele implicate în litigii judiciare. Dimpotrivă, ea este esențială și la nivelul instituțiilor, astfel încât să nu mai existe un decalaj între practicile administrative și practicile jurisdicționale, care să cauzeze doar o avalanșă de procese repetitive. Situația taxei de primă înmatriculare cred că e cel mai bun exemplu. Dar exemplele în materia contenciosului administrativ despre care tocmai am vorbit mai devreme pot fi numeroase”. În final, doamna președinte ne adresează felicitări și mulțumiri mie și doamnei Oprina, noi fiind cele care ne-am ocupat cu strângerea materialelor și sintetizarea acestora. De asemenea, doamna președinte adresează mulțumiri și Editurii Universul Juridic. Acesta a fost mesajul doamnei președinte pe care vi-l adresez cu căldură tuturor. Mulțumesc!
Evelina Oprina: Să mai spunem că revista nr. 1/2020 conține și un cuvânt înainte care aparține doamnei judecător Corina Corbu, președintele Înaltei Curți și vă invit să-l lecturați și pe acesta, pentru că spune la un moment dat că jurisprudența Instanței Supreme este o veritabilă expresie a conștiinței sociale a independenței și a integrității judiciare. Mulțumesc frumos pentru transmiterea mesajului din partea doamnei președinte Corbu. Regretăm că nu a fost alături de noi, însă am înțeles impedimentele care au reținut-o astăzi. Mai avem o temă pe care în mod deliberat am plasat-o la finalul intervenției noastre. Spuneam, în partea informală a întâlnirii, doamnei magistrat asistent Tabita Maftei, că am făcut-o intenționat. Am lăsat la urmă această temă, dat fiind importanța sa. Nu mai importantă decât celelalte, însă, în economia procedurii, prezintă o relevanță deosebită și pentru că m-am gândit că nemaifiind un alt speaker după doamna magistrat asistent, putem să ne permitem să dezbatem cât dorim pe marginea acestei teme. Sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, este așa cum spune și doamna magistrat asistent în materialul publicat deja, un instrument extrem de util fie și numai din prisma numărului mare de sesizări cu care instanța supremă s-a confruntat de la momentul introducerii acestui mecanism în fondul normativ al Codului de procedură. Un fenomen interesant însă s-a manifestat în practică legat de rolul considerentelor, în cazul soluțiilor de respingere ca inadmisibile a unor atare sesizări. Și se pune așadar întrebarea în ce măsură astfel de considerente se constituie și ele într-un instrument util pentru buna desfășurare a activității de judecată. Dacă au menirea de a contribui în vreun fel la o mai bună înțelegere a rolului și a modului de operare a acestui instrument de unificare a practicii sau dimpotrivă, dacă astfel de considerente trebuie să ne fie complet să spun așa, neimportante. Să le lăsăm complet deoparte. Rămâne să ascultăm pe doamna magistrat asistent Tabita Maftei și ulterior cred că tema ne va provoca și la niște discuții. Vă rog doamna magistrat asistent!
Tabita Maftei: Vă mulțumesc, doamnă judecător Oprina, vă mulțumesc dumneavoastră, doamnei judecător Roșu pentru onoranta invitație, pentru mine, deosebit de onorantă, invitația de a participa la această dezbatere, mai ales că îmi oferă posibilitatea să mă aflu în prezența unor profesioniști de marcă, pentru care am o mare admirație și respect profesional. Alături de unii dintre dânșii, am marea bucurie să îmi și desfășor activitatea la Înalta Curte. Pentru a intra în discuția legată de rolul considerentelor în soluțiile de respingere ca inadmisibile a sesizărilor în materia pronunțării unei hotărâri pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, vreau să fac o precizare, fiind tributară oarecum și specializării în materie civilă, am să mă rezum la a prezenta materialul doar din perspectiva jurisprudenței în materie civilă a completelor pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Nu o să spun nimic nou, doar o să reamintesc faptul că asigurarea unui act de justiție de calitate și previzibil, precum și asigurarea jurisprudenței unitare sunt elementele fundamentale ale dreptului la un proces echitabil. Prin unificarea jurisprudenței se asigură, de fapt, supremația legii, tratamentul egal al tuturor cetățenilor în fața acesteia, în fața justiției. În cele din urmă ,contribuie la o mai mare conformare a cetățenilor la dispozițiile legale în vigoare și la realizarea ordinii sociale. În realizarea acestui important sistem de drept, Înalta Curte îndeplinește un rol constituțional, și nu doar constituțional, ci și istoric. Mă gândesc că nu e lipsit de relevanță să amintesc în acest context, faptul că la temelia unirii Principatelor Române a stat, din punct de vedere juridic, Convenția de la Paris din 1859, care prevedea o comisie centrală unică, cu rol de legiuitor și o Curte de Casațiune, care avea menirea de a asigura o interpretare unică și uniformă a legii pe teritoriul ambelor Principate. Iată deci, că unitatea națională însăși, a avut la bază unificarea jurisprudenței. De aceea, unificarea practicii judiciare la nivel național nu reprezintă o simplă activitate aflată printre atribuțiile Înaltei Curți de Casație și Justiție. Este vorba despre un adevărat proces de unificare și, implicit, de asumare a unei mari răspunderi, demers în care, începând cu intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă, instanța supremă are la dispoziție un instrument – pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Eficiența acestui mecanism de unificare a practicii se întemeiază, în primul rând, pe caracterul obligatoriu al hotărârii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție de soluționarea sesizării, consacrat prin dispozițiile art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, dar depinde și de modul în care acest mecanism este înțeles și întrebuințat. Or, tocmai, sub acest ultim aspect își demonstrează, în principal, rolul considerente soluțiilor de respingere ca inadmisibile a sesizării Înaltei Curți în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. Asta e. Un prim rol al considerentelor soluțiilor de respingere ca inadmisibile a sesizărilor Înaltei Curți în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, constă în contribuția adusă la definirea rolului mecanismului sesizării prealabile în contextul dreptului procesual român, ce înseamnă stabilirea limitelor temporale, materiale, de aplicabilitate ale acestuia. În ceea ce privește limitele ratione temporis ar fi de menționat Decizia nr. 8/2014, prin care Înalta Curte a statuat, de exemplu, faptul că procedura prealabilă se aplică doar cauzelor începute după intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă. În ceea ce privește limitele ratione materiae în decizii precum Decizia nr. 11/2014, Decizia nr. 12/2014, Înalta Curte a arătat că procedura hotărârii prealabile nu este aplicabilă dezlegării unor problemele de drept care vizează aspecte de constituționalitate sau de conformitate a legislației interne cu legislația Uniunii Europene. De asemenea, Înalta Curte a arătat că procedura a fost instituită în scopul de a facilita judecătorului, iar nu părții, părților, interpretarea unui text de lege. Am aici în vedere considerentele Deciziei nr. 53/2017. Apoi în considerentele deciziilor de respingere a sesizărilor de pronunțarea a unei hotărâri prealabile, Înalta Curte a contribuit la o mai bună înțelegere a acestui mecanism pentru unificarea practicilor, cu celălalt mecanism, mai vechi: recursul în interesul legii. prezentând atât similaritățile, cât și diferențele în privința realităților. În privința similarităților, Înalta Curte a statuat, de exemplu, din Decizia nr. 11/2014 că noțiunea de chestiune de drept la care se referă art. 519 Cod de procedură civilă este similară noțiunii de problemă de problemă de drept din art. 514 din același an, care se referă la recursul în interesul legii și prin urmare, citez: „pentru identitate de rațiune, rezolvarea de principiu pe care Înalta Curte o dă chestiunii de drept cu care a fost sesizată în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, are, la fel ca în cazul recursului în interesul legii, menirea de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești. În privința diferențelor, prin Decizia nr. 4/2014, Înalta Curte a reținut că dacă în cazul recursului în interesul legii, menirea lui este aceea de a înlătura o practică neunitară, deja intervenită, controlul a posteriori, în cazul procedurii hotărârii prealabile, scopul acesteia constând în a preîntâmpina apariția unei astfel de practici: control a priori. Prin urmare, existența deja e unei practici neunitare, relevă nu numai că poate fi apelat mecanismul recursului în interesul legii, ci și că nu mai poate fi sesizată instanța supremă pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, întrucât scopul preîntâmpinării practicii neunitare nu mai poate fi atins, chestiunea de drept pe care a suscitat-o o nemaifiind una nouă, ci una care a creat deja divergențe în jurisprudență. Prin urmare, atunci când instanța supremă a constatat că există deja o practică neunitară, a respins în mod constant ca inadmisibilă sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. Exemplific: Decizia nr. 7/2014 13/2015 14/2015 46/2016 etc. De asemenea, s-a constatat ca fiind inadmisibilă sesizarea atunci când gradul de generalitate al întrebării, făcea ca problema de drept respectivă să se preteze mai degrabă a fi rezolvată pe calea recursului în interesul legii. În acest sens, prin Decizia din 29/2015 Înalta Curte a arătat că, citez: „întrebarea formulată în cadrul procedurii prealabile trebuie să vizeze o chestiune de drept funcțională astfel încât soluția dată în această procedură să aibă în vedere numai întrebarea respectivă, iar nu întreaga problematică a unui text de lege. În acest sens există o deosebire esențială între procedura hotărârii prealabile și recursul în interesul legii. În primul caz se rezolvă o problemă de drept punctuală, de care depinde soluționarea pe fond a cauzei. În al doilea caz se rezolvă, de regulă, o problemă de drept, generică, de principiu”. Un al doilea aspect, care poate fi evidențiat rolul considerentelor soluțiilor de respingere ca inadmisibilă a sesizărilor Înaltei Curți în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, este cel referitor la faptul că prin astfel de considerente Înalta Curte a explicitat condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. În analiza condițiilor prevăzute de lege pentru analiza admisibilității unei sesizări în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, Înalta Curte că reținut că din economia, art. 915, din Codul de procedură civilă, se desprind următoarele condiții care se impun a fi împlinite cumulativ: existența unei cauze aflate în curs de judecată, instanța care sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție să judece cauza în ultimă instanță, cauza care face obiectul judecății să stea în competența legală a unui complet de judecată al înaltei Curți de Casație și Justiție, al Curții de Apel sau al tribunalului investit pentru soluționarea cauzei, soluționarea pe fond a cauzei în cur de judecată să depindă de dispune de drept a cărei lămurire se cere, chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă, chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul analizei Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. Dacă în privința primelor trei condiții de admisibilitate, s-a putut remarca o covârșitoare atitudine de conformare din partea instanțelor de trimitere, și sunt și excepții, publicate de mine într-un material, publicat în revistă. În privința celorlalte condiții, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat în numeroase rânduri, neîndeplinirea lor, iar analiza făcută de instanța supremă în considerentele deciziilor prin care a respins ca inadmisibile, i-a oferit acesteia prilejul de a oferit o serie de clarificări asupra elementelor ce trebuie să fie întrunite pentru ca fiecare condiție legală în parte să poată fi apreciată ca fiind îndeplinită. În privința condiției referitoare la chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să depindă soluționarea cauzei, Înalta Curte a reținut în mod constant că obiectul sesizării i l-ar putea constitui atât chestiuni de drept material, cât și chestiuni de drept procedural, dacă, prin consecințele pe care le produc, interpretarea și aplicarea normelor de drept au atitudinea să determine soluționarea pe fond a cauzei, rezolvarea raportului de drept dedus judecății. Totuși, Înalta Curte a constatat că această condiție nu este îndeplinită, fiindcă instanța de trimitere, ca instanța de apel, nu poate fi investită prin calea de atac exercitată în cauză cu critici referitoare la chestiunea de drept, asupra căreia solicitase a se da dezlegare. Aceasta în raport cu efectul devolutiv al apelului. Am aici în vedere considerentele Deciziei nr. 308/2015. De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat în raport cu această cerință legală, excepțiile procesuale, inclusiv excepția lipsei procedurii prealabile, nu pot face obiect al pronunțării unei hotărâri prealabile – Decizia nr. 44/2018 În privința condiției referitoare la noutatea chestiunii de drept, se remarcă poate, cea mai bogată contribuție a Înaltei Curți, privitoare la explicarea condițiilor procedurale de admisibilitatea a sesizării prealabile, noutatea chestiunii de drept a cărei lămurire face obiectul sesizării fiind elementul structural al acesteia, care a oferit unei instanțe supreme, câmpul de analiză cel mai prolific, pentru expunerea înțelegerii sale asupra scopului urmărit de legiuitor în ceea ce privește funcționarea acestui mecanism de identificare a jurisprudenței. În jurisprudența sa dezvoltată în legătură cu noutatea chestiunii de drept, prin decizii de respingere ca inadmisibilă a sesizării prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție a evidențiat o serie de criterii, ce pot oferi ghidare, în stabilirea existenței sau nu, a caracterului de noutate în privința caracterului de noutate în privința chestiunii de drept supusă dezlegării sale. Printre aceste criterii, au fost identificate de Înalta Curte, următoarele: vechimea normei, stabilind în acest sens faptul că o mai normă mai veche pune confuzia că practica judecătorească în această materie este în mod constant conturată. Am citat din Decizia nr. 3/2014. Un alt criteriu, existența unei practicii judiciare conturate. Înalta Curte reținând că orientarea jurisprudenței spre o anumită interpretare a normelor analizate și existența unei practici cristalizate în timp a instanțelor, determină pierderea caracterului de noutate a chestiunii de drept supus analizei – Decizia nr. 11/2014, precum și unui alt criteriu, existența unor soluții de mult bătătorite în doctrină. Și aici Înalta Curte s-a apropiat de teza domnului profesor Briciu privind importanța doctrinei în crearea jurisprudenței. De ridicarea criteriilor de apreciere a caracterului de noutate al chestiunilor de drept. Tot referitor la îndeplinirea acestei condiții, Înalta Curte a contribuit la o mai bună înțelegere a acestei condiții, reținând că, citez: „cerința referitoare la existența unei chestiuni de drept noi, condiție necesară pentru declanșarea mecanismului procedural, este distinctă de cea care impune ca asupra respectivei chestiuni Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat și nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii. Această concluzie se desprinde din interpretarea literală a textului, art. 519 din Codul de procedură civilă respectiv, din utilizarea, în conținutul normei a conjuncției și între trăsăturile ale căror analiză este supusă Înaltei Curți. Am citat din Decizia nr. 7/2017. Relativ, în principal, condiție referitoare la noutatea chestiunii de drept, Înalta Curte a apreciat că admisibilitatea sesizării prealabile, impune ca respectiva chestiune să ridice un anumit grad de dificultate în interpretare. Cerința ca problema de drept se ridice o anumită dificultate a fost tratată de Înalta Curte și cu relativ alte condiții dintre cele prevăzute de art. 19 din Codul de procedură civilă – de exemplu, cele ai existenței unei chestiuni de drept discutate într-un litigiu pendinte de care să depindă soluționarea pe fond cauzei, reținând că noțiunea de chestiune de drept, la care face referire textul legal implică o chestiune de drept reală, chestiunea ce se cere a fi dezlegată, trebuind să fie una veritabilă, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, fie din cauză că acest text este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziții legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare. Am citat din Decizia nr. 20/2015. Tot asupra nivelului de dificultate a chestiunii de drept, Înalta Curte, a arătat în Decizia nr. 3/2014 de exemplu, citez: „Totodată deși nu este menționată expresis verbi, ca o condiție de admisibilitate pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, este necesar ca sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, să aibă drept obiect o problemă de drept care necesită a fi lămurită și care prezintă o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul înlăturării oricărei incertitudini care ar plana securității raporturilor judecății. Al treilea aspect sub care poate fi identificat un rol al considerentelor în cazul soluțiilor de respingere ca inadmisibilă a sesizării Înaltei Curți în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, este cel referitor la faptul că prin aceste considerente se explicitează condițiile de formă ale acestei proceduri. Înalta Curte a respins ca inadmisibile sesizările privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru neîndeplinirea atunci când încheierea de sesizare nu cuprindea motivele care susțin adresabilitatea sesizării conform condițiilor stabilite prin art. 519 din Codul de procedură civilă sau atunci când încheierea de sesizare nu cuprindea punctul de vedere al completului, referitor la chestiunea de drept supusă dezlegării, în condițiile art. 520 alin. (1) teza doua din același cod. Asupra motivării unor instanțe de trimitere în sensul că o estimare a punctului de vedere referitor la problema de drept supusă dezlegării ar echivala cu o altă pronunțare, instanța supremă a stabilit următoarele, Citez: „Prin încheierea de sesizare a Înaltei Curți, instanța de trimitere, respectiv completul de judecată care a formulat sesizarea, nu și-a explicat punctul de vedere referitor la problemele de drept supuse dezlegării, motivând că aceasta ar echivala cu o antepronunțare. O atare abordare contravine însă dispozițiilor art. 20 alin. (1) teza finală din codul de procedură civilă, care stabilesc condițiile de formă ale sesizării Curții Supreme cu această procedură și prevăd în mod expres, că în cuprinsul încheierii de sesizare, vor fi menționate punctul de vedere al completului de judecată și al părților. Raportat la prevederile legale menționate omisiunea exprimării de către instanța de recurs asupra cărora se solicită rezolvarea de principiu de către Înalta Curte nu atrage de plano inadmisibilitatea sesizării, însă în contextul de față, potențează neîndeplinirea condiției noutății. Trebuie menționat și faptul că prin alte decizii ale Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, deși s-a constatat că încheierile de sesizare nu cuprind punctele de vedere ale instanțelor de trimitere, s-a trecut peste această neregularitate atunci când s-a constatat ca fiind îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă și când, apreciindu-se asupra importanței drept supusă dezbaterii, s-a considerat necesară intervenția organismului de unificare sesizările separate, fiind, în acest caz, admise. În acest sens, ar fi de indicat Decizia nr. 2/2015, 21/2015, Decizia nr. 22/2016 sau Decizia nr. 26/2016. Un alt aspect care a făcut obiectul analizei îndeplinirii condițiilor de admisibilitate și de sesizate de către Înalta Curte de Casație și Justiție, este cel legat de modul de formulare a întrebării. Respectiv, felul în care este identifică chestiunea de drept. În acest sens, Înalta Curte a respins ca inadmisibilă sesizarea atunci când prin întrebare, citez: „nu se urmărește lămurirea unei chestiuni de drept, punctuale, concrete, ci o rezolvare cu caracter particular aspecte deduse judecății, cu nesocotirea prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă.” Am citat din Decizia nr. 67/2017. Sau atunci când generalitatea întrebării nu poate antrena un înscris specific și util soluționării cauzei. A se vedea în acest sens Decizia nr. 71/2014. Totuși Curtea Supremă a trecut și peste această neregularitate atunci când, din economia cauzei, se puteau desprinde suficiente elemente care să-i permită să identifice ea însăși limitele sesizării. Relevantă în acest sens este și Decizia nr. 1/2011. Un al patrulea modul în care se evidențiază rolul considerentelor în cazul soluțiilor de respingere ca inadmisibilă a sesizărilor prealabile, este cel referitor la faptul că prin aceste considerente, Înalta Curte, oferă în multe situații o reală ghidare a instanțelor judecătorești asupra modului de abordare a chestiunilor de drept pe deși nu le dezleagă, respingând ca inadmisibilă sesizarea, le ia în discuție cu ocazia analizării unor condiții de admisibilitate legate intrinsec de chestiunea de drept adusă în atenția sa. În acest sens, în contextul analizării unor condiții de admisibilitate precum gradul de dificultate, noutatea, în legătura cu fondul, Înalta Curte de Casație și Justiție o serie de aspecte juridice și de temeiuri de drept, care fiind prezentate chiar într-o manieră succintă și nerezolvând chestiunea de drept, oferă atât în cauză cât și ulterior, o importantă de sursă interpretativă. Ca să concluzionez, chiar în condițiile care nu dezleagă chestiunile de drept. Deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care se resping ca inadmisibile, sesizările în vederea pronunțării prealabile, au o contribuție importantă în realizarea rolului constituțional al Înaltei Curți de Casație și Justiție, de a asigura unificarea practicii judiciare. Rolul considerentelor deciziilor prin care Înalta Curte respinge ca inadmisibile sesizările în vederea pronunțării unor hotărâri, este unul extrem de important constituind fără îndoială, la rândul lor, izvoare interpretative, menite a orienta atât instanțele de trimitere, cât și publicul larg, atât asupra modului de funcționare a noului mecanism de unificare a practicii judiciare, cât și asupra unor elemente de drept, care aflate într-o oarecare legătură cu chestiunea ce face obiectul sesizării sunt abordare de instanță în mod indirect, în cadrul demersului său de explicare a raționamentului avut în vedere în adoptarea soluții de respingere ca inadmisibilă a sesizării. Vă mulțumesc!
Transcrierile oferite de The Department sunt realizate de către lingviști profesioniști, cu experiență în transcrieri audio din domenii diverse. The Department, cu experiență din anul 2008, oferă varii servicii lingvistice. Mai multe informații aici: www.thedepartment.ro.
