129 views
Starea de alertă ar putea fi prelungită cu încă o lună. Cel puţin, acesta este anunţul ministrului Nelu Tătaru, de joi, de la Piteşti.
„După cum vedem şi evoluţia, suntem pe un platou. Propunerea Ministerului Sănătăţii este de prelungire a stării de alertă”, a spus Nelu Tătaru într-o conferinţă de presă susţinută joi la Piteşti, scrie News.ro.
„Ministrul Sănătăţii a adăugat că propunerea este ca prelungirea stării de alertă să fie cu alte 30 de zile. Pe 30 august, premierul Ludovic Orban anunţa că Guvernul va adopta, în 15 septembrie, Hotărârea de Guvern privind prelungirea stării de alertă, act normativ care va reglementa şi măsurile de protecţie împotriva COVID-19 care trebuie respectate în 27 septembrie, ziua alegerilor locale”, mai scrie News.ro.
PSD se pregăteşte de alegerile parlamentare şi ia în calcul şi varianta unei alianţe de centru-stânga. Prim-vicepreşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunţat că PSD nu exclude o alianţă cu ALDE, Pro România sau Partidul Puterii Umaniste social-liberal (PPUsl).
„Al treilea subiect dezbătut astăzi a fost cel legat de posibile alianţe. Decizia politică a fost amânată pe luni când vom relua şedinţa Consiliului Politic Naţional”, a declarat Sorin Grindeanu, la finalul şedinţei Comitetului Politic Naţional al PSD, scrie News.ro.
Întrebat cu cine ar putea face PSD alianţă la parlamentare, Grindeanu a răspuns: „Există partide cu care PSD a mai avut alianţe în trecut, fie că e vorba ALDE sau PPUsl. Sunt discuţii. Decizia se va lua luni. Nu este exclusă cu niciunul cu Pro România, cu ALDE cu PPUsl”, mai arată News.ro.
Presa mai scrie că Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat Legea potrivit căreia beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani, fără penalizare, persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în unele zone afectate de poluarea remanentă, precum şi pe o rază de 8 km în jurul acestora.
„Legea privind modificarea alin. (5) al art. 65 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice prevede că de reducerea vârstei standard de pensionare cu doi ani beneficiază «persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă din cauza extracţiei, preparării şi arderii cărbunelui sau a şisturilor bituminoase, a extracţiei şi preparării minereurilor de uraniu, a extracţiei şi prelucrării minereurilor feroase şi neferoase cu conţinut de praf sau de emisii de gaze cu efect de seră, de amoniac şi derivate de cupru, plumb, sulf, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, feldspat şi siliciu ori de radiaţii din minereuri radioactive, hidrogen sulfurat, crom trivalent, crom hexavalent, cianuri, de pulberi metalice şi/sau de cocs metalurgic» din mai multe localităţi, pe o rază de 8 km în jurul acestora”, notează Agerpres.
„Localităţile menţionate în lege sunt: Baia Mare, Călăraşi, Copşa Mică, Drobeta-Turnu Severin, Slatina, Târgu Mureş, Târnăveni, Turnu Măgurele şi Aninoasa, Baia de Criş, Băiţa, Brad, Călan, Certej, Criscior, Deva, Ghelari, Hunedoara, Lupeni, Orăştie, Petrila, Petroşani, Şoimuş, Teliuc, Uricani, Veţel, Vulcan din judeţul Hunedoara”, mai arată Agerpres.
Dacă ieri anunţam că în Anglia şi în Franţa numărul cazurilor raportate de îmbolnăvire cu COVID-19 a crescut semnificativ, astăzi presa scrie despre situaţia din Israel, care ar urma să intre în izolare generală.
„Israelul a raportat miercuri 3.904 de contagieri, un nou bilanţ record înregistrat a treia zi consecutiv, în timp ce autorităţile iau în calcul instituirea unor restricţii mai drastice pentru acest al doilea val de COVID-19, printre care şi izolarea generală”, relatează EFE, citată de Agerpres.
„Ministerul Sănătăţii a anunţat că s-au înregistrat 400 de contagieri suplimentare faţă de ziua anterioară şi că a sporit numărul testelor: 44.717 de teste au fost realizate în cursul zilei de miercuri, cel mai mare număr de până acum. Aceste cifre se înregistrează în condiţiile în care peste 40 de localităţi şi cartiere cu o rată înaltă a infecţiilor sunt vizate, începând de marţi, de o interdicţie de circulaţie pe timpul nopţii, însă experţii sunt de părere că aceste măsuri nu sunt suficiente pentru a face să coboare curba infecţiilor şi studiază impunerea de măsuri restrictive generale”, scrie Agerpres.
„Responsabili ai Ministerului Sănătăţii au cerut executivului condus de premierul Benjamin Netanyahu să adopte măsuri de izolare generală în întreaga ţară timp de o lună, potrivit ziarului digital Times of Israel”, mai arată Agerpres.
Seară frumoasă!