508 views
Cap. I („Măsuri la nivelul administraţiei publice centrale”) din O.U.G. nr. 40/2016
Art. 1 stabilește faptul că prim-ministrul, prin Cancelaria Prim-Ministrului, coordonează activitatea instituţiilor publice şi organelor de Specialitate ale administraţiei publice centrale, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă.
Art. 2 prevede faptul că structura organizatorică, numărul maxim de posturi, statul de funcţii şi statui de personal ale fiecărei structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, cu excepţia Cancelariei Prim-Ministrului, se aprobă prin ordin al secretarului general al Guvernului, la propunerea conducătorilor acestor structuri, cu încadrarea în numărul maxim de posturi stabilit pentru aparatul de lucru al Guvernului.
Art. 3 dispune faptul că începând cu data intrării în vigoare a respectivei ordonanţe de urgenţă, exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor ce decurg din calitatea de acţionar unic al statului român la Compania Naţională „Loteria Română” – S.A., persoană juridică română, având forma juridică de societate comercială pe acţiuni cu capital integral de stat, se exercită de Către Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri.
Reprezentanţii statului în adunarea generală a acţionarilor se numesc prin ordin al ministrului economiei, comerţului şi relaţiilor cu mediul de afaceri.
De asemenea, se autorizează Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri să mandateze reprezentanţii în adunarea generală a acţionarilor Companiei Naţionale „Loteria Română” – S.A. să efectueze demersurile necesare pentru modificarea actului constitutiv al acesteia, în conformitate cu prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă, precum şi să aprobe efectuarea formalităţilor de publicitate prevăzute de lege.
În fine, în litigiile aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti sau arbitrale în care statul este chemat în judecată în calitate de acţionar la Compania Naţională „Loteria Română” – S.A., interesele statului vor fi reprezentate, în condiţiile legii, de către Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri, începând cu data prevăzută la alin. (1).
Art. 4 dispune faptul că se desemnează Ministerul Afacerilor Externe în calitate de coordonator al procesului de participare a României la manifestările expoziţionale reglementate prin Convenţia privind Expoziţiile Internaţionale, semnată la Paris la 22 noiembrie 1928, ratificată de România prin Decretul nr. 2.581/1930.
În continuare, este prevăzut faptul că la propunerea Ministerului Afacerilor Externe, prin hotărâre a Guvernului, se aprobă manifestările expoziţionale la care România participă, în condiţiile alin. (1), instituţiile publice implicate, precum şi măsurile organizatorice, administrative şi financiare necesare pe parcursul etapelor de pregătire, de desfăşurare efectivă şi de închidere a expoziţiilor, respectiv:
a) stabilirea temelor, conceptelor şi programelor cu care România participă la manifestările expoziţionale;
b) stabilirea mijloacelor şi metodelor de promovare a imaginii României în corelare cu temele generale definite de organizatorii expoziţiilor şi cu priorităţile de promovare naţionale, inclusiv cele privind participarea reprezentanţilor mass-mediei;
c) elaborarea de propuneri privind bugetul necesar pentru asigurarea participării României la manifestările expoziţionale;
d) gestionarea activităţilor curente pe durata desfăşurării expoziţiilor, inclusiv în perioadele de pregătire a deschiderii şi, respectiv, demolării sau dezafectării spaţiilor expoziţionale folosite pentru pavilioanele naţionale;
e) dispunerea de măsuri privind bunurile achiziţionate pentru participarea la manifestările expoziţionale, cu respectarea legislaţiei în vigoare aplicabile bunurilor proprietate publică sau privată a statului, după caz;
f) alte măsuri necesare pentru buna desfăşurare a organizării manifestărilor expoziţionale.
Art. 5 stabilește faptul că prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Afacerilor Externe sau a Ministerului Finanţelor Publice, se aprobă plata contribuţiilor financiare voluntare ale părţii române la bugetul organizaţiilor internaţionale sau, ca urmare a angajamentelor internaţionale, la instrumente şi/sau fonduri administrate/gestionate de către instituţii financiare internaţionale, în funcţie de obligaţiile asumate de România prin statutul de membru în organizaţiile respective.
De asemenea, Guvernul României este autorizat să acceseze instrumentele financiare şi/sau fondurile administrate/gestionate de către instituţii financiare internaţionale la care România este membru.
În fine, prin hotărâre a Guvernului se reglementează plata contribuţiilor părţii române necesare accesării instrumentelor financiare şi/sau a fondurilor prevăzute la alin. (2), plata serviciilor specifice acestora, inclusiv procedurile organizatorice, administrative şi financiare, după caz.
Art. 6 dispune faptul că Agenţia pentru Agenda Digitală a României, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, înfiinţat potrivit prevederilor art. 10 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2013, cu modificările şi completările ulterioare, trece din subordinea Ministerului Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională în subordinea Guvernului şi coordonarea prim-ministrului, prin Cancelaria Prim-Ministrului.
Art. 7 prevede faptul că pentru a asigura o bună administrare a operatorilor economici şi a filialelor acestora la care Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri, prin Departamentul pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului, exercită calitatea de acţionar, în numele statului, numărul de 45 de posturi din aparatul propriu al Departamentului pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului, prevăzut la art. 3 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2014 privind înfiinţarea Departamentului pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului, stabilirea unor măsuri de eficientizare a activităţii de privatizare pentru dezvoltarea în condiţii de profitabilitate a activităţii operatorilor economici cu capital de stat, pentru exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor ce decurg din calitatea de acţionar a statului la anumiţi operatori economici, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 123/2015, se suplimentează cu 10 posturi, finanţate integral din bugetul de stat, prin bugetul aprobat pentru cheltuieli de personal Ministerului Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri.
Cap. II („Modificarea şi completarea unor acte normative”) din O.U.G. nr. 40/2016Art. 8 dispune faptul că la data intrării în vigoare a respectivei ordonanţe de urgenţă, următoarele acte normative se modifică şi se completează, după cum urmează:
1. O.U.G. nr. 159/1999 privind înfiinţarea Companiei Naţionale „Loteria Română” – S.A., publicată în Monitorul Oficial nr. 515 din 25 octombrie 1999, aprobată cu modificări prin Legea nr. 288/2001; cu modif. şi compl. ult.
2. Legea nr. 69/2000 a educaţiei fizice şi sportului, publicată în Monitorul nr. 200 din 9 mai 2000; cu modif. şi compl. ult.
3. Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, publicată în Monitorul Oficial nr. 164 din 2 aprilie 2001; cu modif. şi compl. ult.
4. Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului, republicată în Monitorul Oficial nr. 702 din 12 octombrie 2012; cu modif. ult.
5. Legea minelor nr. 85/2003, publicată în Monitorul Oficial nr. 197 din 27 martie 2003; cu modif. şi compl. ult.
6. O.G. nr. 86/2003 privind unele reglementări în domeniul financiar, publicată în Monitorul Oficial nr. 624 din 31 august 2003; aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 609/2003; cu modif. şi compl. ult.
7. Legea petrolului nr. 238/2004, publicată în Monitorul Oficial nr. 535 din 15 iunie 2004; cu modif. şi compl. ult.
8. O.U.G. nr. 78/2004 pentru înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Romi, publicată în Monitorul Oficial nr. 969 din 21 octombrie 2004; aprobată cu modificări prin Legea nr. 7/2005
9. Legea nr. 227/2006 privind prevenirea şi combaterea dopajului în sport, republicată în Monitorul Oficial nr. 156 din 1 martie 2016
10. Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată în Monitorul Oficial nr. 1 din 3 ianuarie 2008; cu modif. şi compl. ult.
11. O.U.G. nr. 25/2007 privind stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea aparatului de lucru al Guvernului, publicată în Monitorul Oficial nr. 270 din 23 aprilie 2007, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 99/2008
12. Legea organizării şi funcţionării statisticii oficiale în România nr. 226/2009, publicată în Monitorul Oficial nr. 397 din 11 iunie 2009; cu modif. şi compl. ult.
13. Anexa nr. V – Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Diplomaţie” la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 877 din 28 decembrie 2010; cu modif. şi compl. ult.
14. O.U.G. nr. 88/2013 privind adoptarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru îndeplinirea unor angajamente convenite cu organismele internaţionale, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial nr. 593 din 20 septembrie 2013, aprobată cu modificări prin Legea nr. 25/2014; cu modif. ult.
15. Legea nr. 8/2016 privind înfiinţarea mecanismelor prevăzute de Convenţia privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, publicată în Monitorul Oficial nr. 48 din 21 ianuarie 2016
Cap. III („Dispoziţii finale”) din O.U.G. nr. 40/2016Art. 9 stabilește faptul că dispoziţiile alin. (6) al art. 45 din O.U.G. nr. 88/2013 privind adoptarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru îndeplinirea unor angajamente convenite cu organismele internaţionale, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări prin Legea nr. 25/2014, cu modificările ulterioare, aşa cum a fost completată prin prezenta ordonanţă de urgenţă, intră în vigoare în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
Art. 10 dispune faptul că O.U.G. nr. 292/2000 pentru stabilirea unor măsuri privind reorganizarea şi funcţionarea Secretariatului General al Guvernului, publicată în Monitorul Oficial nr. 706 din 29 decembrie 2000, aprobată cu modificări prin Legea nr. 255/2001; cu modif. ult. se abrogă.
Art. 11 stabilește faptul că în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a respectivei ordonanţe de urgenţă, Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă, se va republicată, dându-se textelor o nouă numerotare.
- 1
- 2