Stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (O.U.G. nr. 40/2016)

4 iul. 2016
Vizualizari: 2257

Actul normativ publicat în Monitorul OficialSumar
O.U.G. nr. 40/2016
(M. Of. nr. 490 din 30 iunie 2016)
Cap. I („Măsuri la nivelul administrației publice centrale”)
Cap. II („Modificarea și completarea unor acte normative”)
Cap. III („Dispoziții finale”)

În M. Of. nr. 490 din 30 iunie 2016, a fost publicată O.U.G. nr. 40/2016 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative.

Considerente:

– Programul de guvernare aprobat de Parlament stabilește o serie de măsuri concrete în ceea ce privește eficientizarea funcționării aparatului central de lucru al Guvernului, cu scopul creșterii performanței administrației publice;

– faptul că în lipsa cadrului normativ de nivel primar, nu pot fi luate la nivelul Guvernului măsuri privind organizarea și funcționarea unor instituții din aparatul de lucru al Guvernului, precum și al altor instituții aflate în subordinea Guvernului și coordonarea prim-ministrului sau a secretarului general al Guvernului;

– în vederea asigurării concordanței cu Recomandarea Comisiei Europene din 14 iulie 2014 privind principiile pentru protecția consumatorilor și a utilizatorilor de servicii de jocuri de noroc online și pentru împiedicarea accesului minorilor la jocurile de noroc online, precum și cu Recomandarea din 23 septembrie 2015 impune măsuri imediate referitoare la stabilirea entității publice care să exercite drepturile și obligațiile la Compania Națională „Loteria Română” – S.A. de către Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri;

– faptul că într-un mediu concurențial, dezvoltarea și diversificarea schimburilor economice, culturale, științifice și tehnologice ale României sunt vitale pentru progresul țării noastre, context în care lipsa reglementării la nivel primar face imposibilă luarea unei decizii la nivelul Guvernului privind participarea țării noastre la expoziții internaționale în perioada următoare; pentru acest motiv se impune crearea în regim de urgență a cadrului legal pentru plata unor contribuții financiare voluntare ale țării noastre la bugetul unor organizații internaționale, întrucât această măsură vizează inclusiv plata unor contribuții ce revin României pentru anul în curs;

– faptul că potrivit Legii nr. 8/2016 privind înființarea mecanismelor prevăzute de Convenția privind drepturile persoanelor cu dizabilități, Consiliul de monitorizare a implementării Convenției privind drepturile persoanelor cu dizabilități, autoritate administrativă autonomă cu personalitate juridică, sub control parlamentar, ar fi trebuit să funcționeze la această dată; cu toate acestea, deși înființat, Consiliul de monitorizare nu își poate desfășura activitatea întrucât Legea nr. 8/2016 este lacunară sau necorelată cu legislația în vigoare în ceea ce privește organizarea, funcționarea și bugetarea Consiliului de monitorizare, situație ce reclamă completarea normei primare în regim de urgență;

– faptul că în contextul înființării Consiliului de monitorizare a implementării Convenției privind drepturile persoanelor cu dizabilități, pentru realizarea unui profil distinct al instituțiilor implicate în implementarea Convenției, care să răspundă unor noi cerințe ridicate de necesitatea îndeplinirii în continuare, la un alt nivel calitativ, a unor atribuții sau îndeplinirii unor noi atribuții, de natură a asigura un serviciu public calitativ și competent orientat către persoanele cu dizabilități și nevoile acestora, se impune realizarea în regim de urgență a unor corelări normative la nivel primar în ceea ce privește atribuțiile mai multor instituții/autorități publice cu responsabilități în domeniu;

– faptul că în vederea respectării angajamentelor asumate de România în contextul de securitate actual, nivelul ridicat al responsabilităților și cerințelor de ocupare a funcțiilor din cadrul structurilor de reprezentare națională și a structurilor NATO impune asigurarea unui sistem de motivare salarială adecvată și nediscriminatorie menit să atragă candidați cu un înalt nivel de pregătire profesională; în acest context, neadoptarea unor măsuri de modificare și completare a Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, face imposibilă emiterea normelor juridice de rang inferior și generează riscul netrimiterii în misiune permanentă în străinătate a personalului militar;

– existența necesității îmbunătățirii reglementărilor actuale privind procesul de prioritizare a investițiilor publice, în sensul consolidării legăturii dintre procesul de elaborare a propunerilor pentru proiectul de buget și procesul de prioritizare, în scopul îmbunătățirii managementului investițiilor publice,

  • instituirea unor obligații în sarcina ordonatorilor principali de credite de a finanța cu prioritate, în funcție de necesarul de finanțare, acele proiecte de investiții publice care obțin punctaje ridicate în urma aplicării principiilor și criteriilor de prioritizare,
  • potrivit prevederilor art. 33 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, Ministerul Finanțelor Publice transmite ordonatorilor principali de credite, până la data de 1 august a fiecărui an, o scrisoare-cadru care specifică contextul macroeconomic pe baza căruia vor fi întocmite proiectele de buget, metodologiile de elaborare a acestora, precum și limitele de cheltuieli aprobate de Guvern,
  • neadoptarea măsurilor propuse ar conduce la elaborarea de către ordonatorii principali de credite a propunerilor pentru proiectul de buget fără a avea la bază rezultatele prioritizării proiectelor de investiții publice semnificative, așa cum sunt acestea aprobate de către Guvern, cu consecințe negative asupra implementării proiectelor de investiții publice respective,
  • este necesară reglementarea în regim de urgență a mecanismului pe care ordonatorii principali de credite să îl utilizeze în procesul de elaborare a propunerilor de buget pentru proiectele de investiții publice semnificative, astfel încât prevederile să poată fi aplicate începând cu procesul de elaborare a proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2017;

– necesitatea consolidării structurii organizaționale a Agenției Naționale de Administrare Fiscală și optimizarea proceselor de activitate din cadrul instituției reprezintă cerințe permanente în atingerea dezideratelor propuse;

– faptul că în ultimii ani, fenomenul sedentarismului în rândul populației României, în special al tinerilor, a luat o amploare deosebită, fiind necesară monitorizarea acestui proces și adoptarea unor măsuri imediate pentru îmbunătățirea stării de sănătate a populației, este necesară amendarea legislației în vigoare, prin completarea atribuțiilor Ministerului Tineretului și Sportului, în sensul creării unor programe și platforme de cercetare în sport, în vederea dezvoltării aptitudinilor și performanțelor motorii și educaționale în rândul populației, mai ales al celor tineri,

– faptul că neadoptarea în regim de urgență a măsurilor propuse în prezenta ordonanță de urgență va genera blocaje, ineficiență și pierderi la nivelul aparatului de lucru al Guvernului, precum și al instituțiilor/autorităților din administrația publică centrală cu responsabilități în domeniu, precum și afectarea în continuare a unei mari părți a populației României care se confruntă cu fenomenul birocrației excesive;

– faptul că în aceste condiții nu se poate asigura punerea în aplicare a Programului de guvernare și îndeplinirea principalului rol al Guvernului de a realiza politica internă și externă a țării și de a exercita conducerea generală a administrației publice, cu repercusiuni directe asupra cetățenilor.

Vom prezenta, în continuare, structura respectivei ordonanțe.

Cap. I („Măsuri la nivelul administrației publice centrale”)

Cap. II („Modificarea și completarea unor acte normative”)

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

Cap. III („Dispoziții finale”)

În continuare, vom prezenta, o parte dintre dispozițiile respectivei ordonanțe.
 

Stabilirea unor măsuri la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative (O.U.G. nr. 40/2016) was last modified: iulie 1st, 2016 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.