Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
497 views
Dec. ÎCCJ (SP) nr. 68/RC/2020
NCPP: art. 215 alin. (1) şi (2), art. 275 alin. (2), art. 386 alin. (1), art. 434, art. 435, art. 436, art. 437, art. 438 alin. (1), art. 440 alin. (2), art. 441 din; NCP: art. 188 alin. (1)
Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac în anulare, care poate fi exercitată în cazurile limitativ prevăzute de lege.
Scopul recursului în casaţie îl constituie judecarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel că examinarea cauzei se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanţa a cărei hotărâre a fost atacată sub aspectul soluţionării cauzei prin aplicarea şi interpretarea corectă a legii.
Astfel, nu pot fi examinate decât chestiunile ce privesc aspecte de drept, fără a putea cenzura situaţia de fapt reţinută ori temeinicia deciziei atacate, în limita cazurilor prevăzute de dispoziţiile art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.
Potrivit dispoziţiilor art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., dacă cererea de recurs în casaţie nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434, 437 şi 438 din C. proc. pen. ori dacă cererea este vădit nefondată, instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.
Astfel, Înalta Curte constată că Decizia penală nr. 1016/A/2019 din data de 27 septembrie 2019, a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, face parte din categoria celor ce pot fi atacate cu recurs în casaţie, fiind pronunţată în ultimă instanţă, respectiv în apel, iar calea extraordinară de atac a fost exercitată, în termenul legal, de recurentul inculpat A., fiind aşadar respectate dispoziţiile art. 434 – art. 436 din C. proc. pen.
În ceea ce priveşte condiţiile de formă prevăzute de 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. proc. pen. se constată că acestea au fost îndeplinite, astfel în cuprinsul acesteia fiind menţionate numele şi prenumele inculpatului, prin apărătorul ales, cabinet avocat I., se indică domiciliul procesual ales, se arată hotărârea care se atacă şi motivele şi se indică cazul de casare pe care se întemeiază cererea, care poarta semnătura şi ştampila apărătorului ales şi este însoţită de împuternicirea avocaţială.
Condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. rezultă din indicarea temeiul de drept pe care se întemeiază recursul în casaţie, şi anume, dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., respectiv faptul că instanţa de apel a dispus condamnarea inculpatului aplicând o pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege, dar fără să se arate în concret care ar fi aceste limite de pedeapsă.
Un al doilea motiv invocat în susţinerea recursului în casaţie, se referă la omisiunea instanţei de control judiciar de a pune în discuţie schimbarea încadrării juridice, din infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte în infracţiunea de omor şi de a se pronunţa asupra acestei schimbări printr-o încheiere separată, conform Deciziei Curţii Constituţionale nr. 250/2019.
În motivarea recursului în casaţie inculpatul a făcut o expunere detaliată a întregii proceduri judiciare desfăşurate, iar în ceea ce priveşte cazul de casare prev. de art. 438 pct. 12 din C. proc. pen. („s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege”), recurentul face referire în esenţă la faptul că instanţa de apel a dispus condamnarea inculpatului aplicând o pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege, dar fără să se arate în concret care ar fi aceste limite de pedeapsă.
Faţă de aceste motive, s-a solicitat în principal trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel, reţinându-se ca motiv de nulitate absolută nerespectarea de către instanţa de apel a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 250/2019, şi în subsidiar pronunţarea de către instanţa de recurs a unei hotărâri legale.
Recurentul a solicitat şi suspendarea executării deciziei recurate până la soluţionarea recursului în casaţie şi luarea măsurii controlului judiciar, recurentul obligându-se să respecte condiţiile ce vor fi impuse de către instanţa de recurs.
Prin urmare, în această succesiune logico-juridică, se constată a fi îndeplinite condiţiile de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b), c) şi d) C. proc. pen., iar motivele de casaţie se încadrează în cele expres şi limitativ prevăzute de art. 438 C. proc. pen.
Cu privire la cererea de suspendare a executării deciziei recurate, formulată de către recurentul inculpat, instanţa a constatat că în speţa de faţă nu se impune luarea acestei măsuri.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 441 din C. proc. pen., „(1) Instanţa care admite în principiu cererea de recurs în casaţie sau completul care judecă recursul în casaţie poate suspenda motivat, în tot sau în parte, executarea hotărârii, putând impune respectarea de către condamnat a unora dintre obligaţiile prevăzute la art. 215 alin. (1) şi (2).
(2) În cazul în care persoana condamnată nu respectă obligaţiile impuse prin încheiere, completul care va judeca recursul în casaţie, din oficiu sau la cererea procurorului, poate dispune revocarea măsurii suspendării şi reluarea executării pedepsei.
(3) Aducerea la îndeplinire a dispoziţiilor de suspendare a executării hotărârii şi supravegherea respectării obligaţiilor impuse se fac prin instanţa de executare”.
Aşadar, din conţinutul textelor de lege anterior evocate, rezultă fără echivoc că suspendarea executării deciziei este una facultativă şi nu obligatorie, iar din actele şi lucrările dosarului nu rezultă că se impune o astfel de soluţie.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte a admis, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1016/A/2019 din data de 27 septembrie 2019, a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, şi a dispus potrivit dispozitivului prezentei încheieri, şi a respins cererea de suspendare a executării deciziei recurate.
La termenul de astăzi, la interpelarea Înaltei Curţi, apărătorul ales al recurentului-inculpat A. a învederat că, deşi, i-a explicat acestuia în ce constă obiectul căii extraordinare de atac, recurentul-inculpat înţelege să solicite încuviinţarea depunerii la dosar a unor documente ce atestă starea sa precară de sănătate, precum şi dovada achitării prejudiciului.
În consecinţă, Înalta Curte a pus în discuţie cererea privind încuviinţarea probei cu înscrisurile indicate de apărare, reprezentantul Ministerului Public solicitând respingerea acesteia, cu motivarea că înscrisurile respective nu au relevanţă în ceea ce priveşte judecarea recursului în casaţie.
După deliberare, Înalta Curte, constatând că pricina are ca obiect recurs în casaţie, a respins proba cu înscrisurile menţionate de apărătorul recurentului-inculpat, verificarea criticilor putând fi efectuată numai în drept, pe baza motivelor de casare prevăzute de dispoziţiile art. 438 din C. proc. pen.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepţii de ridicat, Înalta Curte a constatat cauza în stare de judecată şi a acordat cuvântul în dezbateri.
Apărătorul ales al recurentului-inculpat A., având cuvântul, a solicitat admiterea căii extraordinare de atac formulate, prezentul recurs în casaţie întemeiat pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. şi trimiterea cauzei spre rejudecare, ca urmare a nerespectării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 250/2019 (M. Of. nr. 500/20.06.2019), referitoare la admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 386 alin. (1) din C. proc. pen.
Problema de drept, din punctul său de vedere, este una simplă, astfel că recurentul-inculpat a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de omor, acesta formulând, în faţa primei instanţe, o cerere de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de omor prevăzută de dispoziţiile art. 188 alin. (1) din C. pen., în infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de dispoziţiile art. 195 din C. pen., cerere asupra căreia Tribunalul Maramureş s-a pronunţat în data de 24 aprilie 2019 printr-o încheiere interlocutorie, în conformitate cu exigenţele stabilite prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 250/2019.
Ulterior, împotriva hotărârii de condamnare pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, Parchetul a introdus calea ordinară de atac a apelului, criticând dispoziţiile primei instanţe, cuprinse în încheierea de schimbare a încadrării juridice, apel care a fost admis de către Curtea de Apel Cluj, direct, fără a pune în discuţie, din oficiu ori la solicitarea reprezentantului Ministerului Public, schimbarea încadrării juridice. Astfel, instanţa de apel a revenit la încadrarea juridică reţinută de organul de urmărire penală în actul de sesizare, condamnându-l pe recurentul-inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de omor, direct, fără ca, raportat la modul de administrare a probatoriului, o astfel de soluţie să fie, cel puţin, previzibilă.
Având în vedere cele relatate, apărătorul ales al recurentului-inculpat A. şi-a exprimat nemulţumirea faţă de soluţia Curţii de Apel Cluj, care prin hotărârea de condamnare, a operat o schimbare a încadrării juridice, nesocotind în acest mod voinţa exprimată de Curtea Constituţională, care prin Decizia nr. 250/2019, precitată, a stabilit foarte clar că, şi în ipoteza în care instanţa ar respinge cererea de schimbare a încadrării juridice, aceasta ar fi obligată să se pronunţe printr-o încheiere interlocutorie, pentru că numai în maniera aceasta s-ar putea asigura respectarea dreptului la apărare, în conformitate cu dispoziţiile europene aplicabile în materie.
A susţinut că prin admiterea apelului formulat de parchet, Curtea de Apel Cluj a recurs la un subterfugiu juridic de natură să încalce dreptul recurentului-inculpat la un proces echitabil, în condiţiile în care previzibilă era numai hotărârea de condamnare pronunţată de prima instanţă, care într-adevăr, se bucură de autoritate de lucru judecat provizorie, însă parchetul nu a formulat nicio cerere de schimbare a încadrării juridice şi nici nu au fost administrate probe noi, care să justifice schimbarea încadrării.
În concluzie, a arătat că prin nerespectarea acestor chestiuni, s-a încălcat dreptul la un proces echitabil al recurentului-inculpat, fiind, practic, reinterpretată Decizia nr. 250/2019 a Curţii Constituţionale, care este extrem de clară în privinţa procedurii de urmat în prezenta speţă. Toate aceste chestiuni de drept au fost analizate pe larg în motivele recursului în casaţie, depuse la dosar.
Concluziile reprezentantului parchetului cu privire la recursul în casaţie declarat de inculpat, cuvântul în replică al apărătorului şi poziţia exprimată de recurentul inculpat, în ultimul cuvânt au fost în detaliu arătate în partea introductivă a prezentei decizii.
Examinând recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei instanţei de apel, în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., Înalta Curte constată recursul în casaţie declarat de către inculpat ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Legiuitorul român a prevăzut în conţinutul art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. că „Hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege”.
Din analiza deciziei pronunţate de instanţa de apel s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş împotriva Sentinţei penale nr. 79 din 09 mai 2019 a Tribunalului Maramureş, pe care a desfiinţat-o împreună cu încheierea penală din data de 24.04.2019, cu privire la latura penală a cauzei şi în rejudecare:
A fost respinsă cererea formulată de inculpatul A. de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracţiunea prev. de art. 188 alin. (1) din C. pen., în infracţiunea prev. de art. 195 din C. pen. .
A fost condamnat inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prev. de art. 188 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen., art. 76 alin. (1) din C. pen. şi art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., la pedeapsa de 4 ani 5 luni 10 zile închisoare.
A fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi d) din C. pen. pe o perioadă de 2 ani.
S-a făcut aplicarea art. 65, 66 alin. (1) lit. a), b) şi d) din C. pen.
În temeiul art. 72 din C. pen., s-a dedus din pedeapsă perioada reţinerii de 24 de ore (26.07.2018).
Astfel, Înalta Curte constată pedeapsa stabilită de către Curtea de Apel Cluj, ca instanţă de control judiciar, de 4 ani, 5 luni şi 10 zile închisoare, ca fiind o pedeapsă legală, întrucât este stabilită la limita minimului prevăzut de lege.
Astfel, pentru infracţiunea de omor, prev. de art. 188 alin. (1) din C. pen., legea prevede pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani.
Instanţa de control judiciar a reţinut în favoarea inculpatului, circumstanţa atenuantă prev. de art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen. (împrejurările legate de fapte comisă, care diminuează gravitatea infracţiunii sau periculozitatea infractorului), limitele legale ale pedepsei (10 la 20 de ani) au fost reduse, conform art. 76 alin. (1) din C. pen., cu o treime, fiind cuprinse între 6 ani şi 8 luni şi 13 ani şi 4 luni.
Apoi, pentru că inculpatul a uzat de procedura simplificată, reglementată de art. 374 alin. (4), art. 375 şi art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., limitele de pedeapsă amintite mai sus au mai fost reduse tot cu o treime, conform art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., ele fiind cuprinse între 4 ani, 5 luni şi 10 zile şi 8 ani, 10 luni şi 20 de zile.
Este de precizat că aplicarea succesivă a reducerilor de pedeapsă s-a efectuat conform art. 79 alin. (1) din C. pen.
În raport cu cele menţionate, Înalta Curte constată că pedeapsa aplicată de către instanţa de control judiciar, a fost stabilită la limita minimă prevăzută de lege şi se circumscrie limitelor legale de pedeapsă, aşa încât cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. şi invocat de recurentul inculpat nu este incident.
În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv invocat în susţinerea recursului în casaţie, respectiv omisiunea instanţei de control judiciar de a pune în discuţie schimbarea încadrării juridice, din infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte în infracţiunea de omor şi de a se pronunţa asupra acestei schimbări printr-o încheiere separată, conform Deciziei Curţii Constituţionale nr. 250/2019, nu poate fi analizat prin cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., întrucât sfera de reglementare a acestuia vizează aplicarea pedepselor în alte limite decât cele prevăzute de lege.
De asemenea, motivul mai sus arătat nu poate fi examinat prin niciun alt caz de recurs în casaţie, aşa cum acestea sunt în mod strict şi limitativ prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., neputându-se extinde sfera de analiză pe cale de interpretare, întrucât calea extraordinară de atac a recursului în casaţie vizează situaţii de nelegalitate asupra unor chestiuni de drept în mod concret evidenţiate, iar o asemenea situaţie a omisiunii discutării schimbării încadrării juridice, nu se regăseşte în cele expuse de legiuitor, aşa încât interpretarea extensivă este exclusă a motivului invocat, întrucât excede cadrului procesual reglementat al recursului în casaţie.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1016/A/2019 din data de 27 septembrie 2019 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. se va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 157 RON, va rămâne în sarcina statului.
Sursa informației: www.scj.ro.
