Solicitare în vederea obligării pârâţilor la recalcularea indemnizaţiei brute lunare şi la plata, respectiv la alocarea fondurilor necesare plăţii, diferenţelor băneşti corespunzătoare, rezultate din recalcularea indemnizaţiilor. Stabilirea competenței de soluționarea a cauzei

 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competenţă ivit în soluţionarea litigiului, Înalta Curte reţine următoarele:

În speţă, reclamanţii, subliniind că deţin funcţia de procuror şi desfăşoară activităţi judiciare la Tribunalul Suceava şi Curtea de Apel Suceava, au învestit Tribunalul Neamţ cu un litigiu având ca obiect raporturile asimilate celor de muncă, în care se află cu Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani şi Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., „dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una din instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se afla instanţa la care îşi desfăşoară activitatea”, iar potrivit alin. (3), aceste dispoziţii se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor.

Prin Decizia nr. 290/2018 a Curţii Constituţionale a României, publicată în M. Of. nr. 638/23.07.2018 s-a constatat că sintagma „de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea” din cuprinsul art. 127 alin. (1) C. proc. civ., precum şi sintagma „care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza” din art. 127 alin. (2) C. proc. civ. sunt neconstituţionale; de asemenea, s-a constatat că dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. sunt constituţionale în măsura în care privesc şi instanţa de judecată în calitate de parte reclamantă/pârâtă.

În parag. 32 al acestei decizii, instanţa de contencios constituţional a reţinut că „legiuitorul a urmărit să scoată această categorie specială de cereri, în care un judecător este parte în proces, de sub incidenţa aplicării strămutării procesului civil pe motiv de bănuială legitimă cu privire la lipsa de imparţialitate a judecătorilor din cauza calităţii părţilor, eventualul disconfort al părţii judecător creat prin ieşirea acestor cauze din circumscripţia curţii de apel trebuind a fi minimalizat în considerarea principiului imparţialităţii justiţiei şi a intereselor legitime ale celeilalte părţi. Astfel, indiferent dacă competenţa de soluţionare a unor astfel de cauze revine judecătoriei, tribunalului sau chiar curţii de apel, acestea vor fi soluţionate de instanţe de acelaşi grad din circumscripţia unei curţi de apel învecinate, măsura fiind mult mai energică decât în cazul strămutării, unde o eventuală admitere a cererii ar conduce la învestirea doar a unei instanţe de acelaşi grad din circumscripţia aceleiaşi curţi de apel, putând da naştere în aplicarea normelor legale unor situaţii neprevăzute la edictarea acestora”.

În speţă, reclamanţii deţin funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, împrejurare ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.

Potrivit acestor dispoziţii legale, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.

Or, învestind cu soluţionarea cererii Tribunalul Neamţ, reclamanţii şi-au manifestat opţiunea, în condiţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., determinând astfel competenţa teritorială în soluţionarea litigiului.

În altă ordine de idei, potrivit art. 269 alin. (2) din C. muncii, competenţa de soluţionare a conflictelor de muncă aparţine instanţei de la domiciliul, după caz, sediul reclamantului, iar conform alin. (3) al aceluiaşi articol, dacă sunt îndeplinite condiţiile coparticipării procesuale active, cererea poate fi introdusă la instanţa competentă pentru oricare dintre reclamanţi.

Totodată, conform art. 210 din Legea nr. 62/2011 „cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul”, iar potrivit art. 216, „dispoziţiile prezentei legi referitoare la procedura de soluţionare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu prevederile C. proc. civ”.

În conformitate cu dispoziţiile art. 59 C. proc. civ., „mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept sau o obligaţie comună, dacă drepturile sau obligaţiile lor au aceeaşi cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură”.

În speţă, domiciliul reclamantei D. este situat în circumscripţia Tribunalului Neamţ, iar raportat la natura şi cauza drepturilor pretinse de reclamanţi, sunt îndeplinite condiţiile coparticipării procesuale active, operând astfel prorogarea de competenţă pentru reclamanţii care nu au domiciliul în raza instanţei sesizate.

Aşa fiind, şi din această perspectivă, competenţa soluţionării cauzei aparţine Tribunalului Neamţ, care nu şi-o poate pierde, ca efect al disjungerii dispuse.

Având în vedere considerentele anterior expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a litigiului va fi stabilită în favoarea Tribunalului Neamţ.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

Sursa informației: www.scj.ro.