Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
103 views
Înalta Curte constată că, în cauză, competenţa de soluţionare a litigiului aparţine Tribunalului Gorj, secţia contencios administrativ şi fiscal, pentru următoarele considerente:
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că obiectul cauzei îl reprezintă cererea formulată de reclamantul Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din MAI în numele membrilor de sindicat (anexă), prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata majorărilor salariale, începând cu data de 01.01.2021, prevăzute de Legea-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice Legea 153/2017.
Potrivit art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018, în vigoare de la 02.08.2018, reclamantul persoană fizică se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul său.
În conformitate cu alin. (4) art. 10 din Legea nr. 554/2004, competenţa de soluţionare a cauzei se va respecta şi atunci când acţiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces.
Prin urmare, competentă să soluţioneze prezenta cererea este instanţa de la domiciliul reclamantului, persoană fizică, nemaiavând relevanţă sediul sindicatului care a promovat acţiunea în numele membrului său.
Cum, în cauză, reclamantul A. are domiciliul legal în municipiul Târgu Jiu, competenţa de soluţionare a litiguiului aparţine Tribunalului Gorj în a cărui rază teritorială îşi are stabilit domiciliul legal.
În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Gorj.
Sursa informației: www.scj.ro.