Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – completări (Hotărârea Colegiului de conducere al ÎCCJ nr. 145/2020)

Actul modificat

Actul modificator

Sumar

Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

(rep. M. Of. nr. 121 din 17 februarie 2020)

Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) nr. 145/2020 pentru completarea Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

(M. Of. nr. 1029 din 04 noiembrie 2020)

– introduce: art. 2 alin. (3) lit. g), art. 13 alin. (3) lit. e^1), cap. XII secț. a 11-a.

 

În M. Of. nr. 1029 din 4 noiembrie 2020 s-a publicat Hotărârea Colegiului de conducere al ÎCCJ nr. 145/2020 pentru completarea Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea administrativă a ÎCCJ.

Astfel, prin respectivul act normativ se aduc unele completări Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea administrativă a ÎCCJ.

 

În continuare, vă prezentăm completările aduse Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea administrativă a ÎCCJ.

 

Art. 2 alin. (3) lit. g) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a ÎCCJ (introdus prin Hotărârea Colegiului de conducere al ÎCCJ nr. 145/2020)

 

Noua reglementare

 

Potrivit noii reglementări, la art. 2 alin. (3), după lit. f), se introduce o nouă literă, lit. g), cu următorul conținut:

(3) În structura Înaltei Curți de Casație și Justiție funcționează următoarele compartimente:

(…)

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

g) Compartimentul de documente clasificate”.

 

Art. 13 alin. (3) lit. e^1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a ÎCCJ (introdus prin Hotărârea Colegiului de conducere al ÎCCJ nr. 145/2020)

 

Noua reglementare

 

Potrivit noii reglementări, la art. 13 alin. (3), după lit. e), se introduce o nouă literă, lit. e^1), cu următorul conținut:

„(3) Președintele are următoarele atribuții privind personalul Înaltei Curți de Casație și Justiție:

(…)

e^1) desemnează responsabilul cu protecţia datelor cu caracter personal la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;”.

 

Cap XII secț. a 11-a din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a ÎCCJ (introdus prin Hotărârea Colegiului de conducere al ÎCCJ nr. 145/2020)

 

Noua reglementare

 

Potrivit noii reglementări, la cap. XII, după secț. a 10-a, se introduce o nouă secțiune, secț. a 11-a, cu următorul conținut:

„Secţiunea 11: Compartimentul de documente clasificate

Art. 128^1

(1) Compartimentul de documente clasificate funcţionează în subordinea preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

(2) Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie poate desemna pe unul dintre vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a coordona activitatea şi pentru a efectua controlul măsurilor privitoare la protecţia informaţiilor clasificate, potrivit legii, precum şi pregătirea judecătorilor şi a personalului auxiliar de specialitate de la această instanţă.

Art. 128^2

Compartimentul de documente clasificate este încadrat cu magistraţi-asistenţi şi personal auxiliar de specialitate, stabilit prin statul de funcţii.

Art. 128^3

Compartimentul de documente clasificate are următoarele atribuţii:

a) deţine, prelucrează, procesează, păstrează, manipulează, multiplică documente clasificate şi ţine evidenţa acestora, în condiţii de siguranţă;

b) duce la îndeplinire măsurile dispuse de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru protecţia documentelor clasificate;

c) informează preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la vulnerabilităţile şi riscurile identificate în domeniul protecţiei documentelor clasificate şi sesizează incidentele de securitate;

d) îndeplineşte orice alte activităţi specifice protecţiei documentelor clasificate, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare.

Art. 128^4

Atribuţiile personalului Compartimentului de documente clasificate se stabilesc prin fişa fiecărui post”.