Regulamentul de organizare şi funcţionare a Camerei Auditorilor Financiari din România – modificări (HCCAFR nr. 3/2022)

 

Actul modificat

Actul modificator Preambul Sumar
 

Regulamentul de organizare şi funcţionare a Camerei Auditorilor Financiari din România

(M. Of. nr. 436 din 23 mai 2018)

 

Hotărârea Conferinţei Camerei Auditorilor Financiari din România nr. 3/2022 privind modificarea art. 31 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Camerei Auditorilor Financiari din România

(M. Of. nr. 439 din 4 mai 2022)

 

În conformitate cu:

– art. 88 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 162/2017 privind auditul statutar al situaţiilor financiare anuale şi al situaţiilor financiare anuale consolidate şi de modificare a unor acte normative,

– art. 5 alin. (4) lit. a) şi art. 6 alin. (3) din O.U.G. nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar,

– art. 4 alin. (4) lit. k) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Camerei Auditorilor Financiari din România,

– Hotărârii Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România nr. 13/2022 privind stabilirea datei Conferinţei Camerei Auditorilor Financiari din România în ziua de 29 aprilie 2022, prin vot la distanţă,

– Hotărârii Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România nr. 28/2022 privind convocarea şi aprobarea ordinii de zi a Conferinţei Camerei Auditorilor Financiari din România, organizată în data de 29 aprilie 2022, prin vot la distanţă,

– Avizul Autorităţii pentru Supravegherea Publică a Activităţii de Audit Statutar.

– modifică: art. 31 alin. (1) și partea introductivă a alin. (3).

 

În M. Of. nr. 439 din 4 mai 2022 s-a publicat Hotărârea Conferinţei Camerei Auditorilor Financiari din România nr. 3/2022 privind modificarea art. 31 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Camerei Auditorilor Financiari din România.

Redăm, în cele ce urmează, modificările aduse respectivului Regulamentului de organizare şi funcţionare a Camerei Auditorilor Financiari din România.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

 

Art. 31 alin. (1) și partea introductivă a alin. (3)

Vechea reglementare

„Art. 31: Viza anuală

(1) Auditorul financiar, activ sau nonactiv, solicită acordarea vizei anuale pe carnetul de membru. Viza anuală se acordă la sediul CAFR sau la reprezentanţele regionale începând cu prima zi lucrătoare a anului în curs până la 31 decembrie şi este valabilă până la 31 martie a anului următor.

(…)

(3) Pentru obţinerea vizei anuale, auditorul financiar membru al Camerei trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele cerinţe:”

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 31 alin. (1) și partea introductivă a alin. (3) se modifică și vor avea următorul conținut:

(1) Auditorul financiar activ solicită acordarea vizei anuale. Viza anuală se acordă fie în format fizic pe carnetul de membru, fie în format electronic. Viza anuală se acordă începând cu prima zi lucrătoare a anului în curs până la 31 decembrie şi este valabilă până la 31 martie a anului următor.

(…)

(3) Pentru obţinerea vizei anuale, auditorul financiar activ, membru al Camerei, trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele cerinţe: