Recurs având ca obiect verificarea hotărârii atacate. Respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale (NCPP, L. nr. 47/1992)

 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 71/2019

L. nr. 47/1992: art. 29 alin. (1); NCPP: art. 275 alin. (2), art. 341, art. 421

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Aşadar, cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, se observă că trebuie îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, şi anume:

– excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă;

– excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;

– excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;

– excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

Din perspectivă teoretică, referitor la condiţia privind legătura normelor legale ce fac obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate cu soluţionarea cauzei, Înalta Curte reţine că, pentru a fi admisibile şi a trimite cererea de sesizare la Curtea Constituţională, dispoziţiile legale a căror neconstituţionalitate se cere a fi constatată, trebuie să fie de natură să producă un efect real, concret, asupra soluţiei ce urmează a se pronunţa în cauză.

Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei.

În cauză, în acord cu prima instanţă, Înalta Curte constată că petentul nu a indicat dispoziţiile legale pe care le considera a fi în contradicţie cu Constituţia, în vederea posibilităţii evaluării corespondenţei dintre normele pretins încălcate şi prevederile constituţionale.

Prin urmare, Înalta Curte consideră că recursul este nefondat având în vedere lipsa indicării în faţa primei instante a unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare care ar veni în conflict cu dispoziţiile constituţionale, ceea ce face imposibilă şi examinarea legăturii cu soluţionarea cauzei.

Suplinirea acestei lipse în calea de atac a recursului prin indicarea art. 341 şi art. 421 C. proc. pen. nu conferă caracter admisibil cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României, recursul având ca obiect verificarea hotărârii atacate.

De altfel, în raport de particularităţile cauzei, Înalta Curte constată că aceste din urmă susţineri ale recurentului A. nu au o legătură indisolubilă cu soluţionarea cauzei, având în vedere finalitatea pe care o urmăreşte, respectiv modificarea/completarea textelor de lege care să permită exercitarea unei căi de atac împotriva încheierilor prin care judecătorul de cameră preliminară soluţionează plângerea împotriva soluţiei de clasare când nu este pusă în mişcare acţiunea penală.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

Cel de-al doilea text legal, arătat, de asemenea, direct în recurs, respectiv cel prevăzut de art. 421 C. proc. pen., în mod evident, nu are legătură cu cauza, fiind aplicabil în calea de atac a apelului.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A. împotriva dispoziţiei din decizia penală nr. 16/A din 11 ianuarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia Penală în dosarul nr. x/2018, prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată de petent.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Sursa informației: www.scj.ro.