85 views
Deschidem Revista din această seară cu numirea unui nou ministru la Cercetare. Premierul Viorica Dăncilă l-a propus astăzi, pentru preluarea mandatului de ministru al Cercetării, pe Nicolae Hurduc, decanul Facultăţii de Inginerie chimică şi Protecţia mediului de la Universitatea „Gheorghe Asachi” din Iaşi.
„Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretul pentru numirea lui Nicolae Hurduc în funcţia de ministru al Cercetării şi Inovării. Hurduc a fost propus joi pentru a prelua acest mandat, după ce, la sfârşitul lunii august, Nicolae Burnete a demisionat din funcţie”, arată Mediafax.
Şi tot astăzi, statul român a reuşit, după 14 ani, să ajungă la un acord cu KazMunayGas International.
„KazMunayGas International (KMGI) și Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE), deținută de Ministerul Energiei, au semnat contractul de asociere prin care se înființează Fondul de investiții în energie kazah-român, conform prevederilor Memorandumului de Înțelegere dintre statul român și KMGI (fostul Grup Rompetrol), din 2013. Fondul preconizează un nivel investițional de aproximativ 1 miliard de dolari, pe o durată de 7 ani. Contribuția KMGI la capitalul fondului este de 150 milioane de dolari, iar o parte din aceasta, contribuția statului român în valoare de 30 milioane de dolari, va fi achitată de către KMGI. Structura acționariatului fondului de investiții, ce va derula proiecte în domeniul energiei, este: KMGI – 80% și statul român – 20%”, relatează Cotidianul.
Principala temă dezbătută de presa de azi rămâne propunerea de revocare a procurorului general. Preşedintele ţării îşi exprimă susţinerea pentru procurorul general.
„Preşedintele Klaus Iohannis apreciază activitatea procurorului general şi consideră că cererea ministrului justiţiei de revocare a acestuia este complet neadecvată şi de natură să genereze neîncredere în sistem şi îngrijorare în rândul partenerilor noştri europeni. Modul în care ministrul a prezentat public raportul este unul tendenţios şi denotă intenţia acestuia de a subordona politic procurorii, precizează Administraţia prezidenţială. Preşedintele îi cere din nou demisia lui Tudorel Toader”, scrie News.ro.
Peste 1.000 de judecători şi procurori susţin solicitarea transmisă ieri, de Asociaţia Forumul Judecătorilor din România şi Asociaţia Mişcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor, ministrului justiţiei, Tudorel Toader, de a renunţa la procedura de revocare a procurorului general Augustin Lazăr.
„Asociaţia Forumul Judecătorilor din România şi Asociaţia Mişcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor solicită ministrului justiţiei, Tudorel Toader, «să abandoneze imediat» procedura de revocare a procurorului general al României, Augustin Lazăr. «O astfel de procedură, care ocoleşte, practic, garantul independenţei justiţiei, respectiv Consiliul Superior al Magistraturii, al cărui rol este unul pur decorativ şi care nesocoteşte dreptul la apărare al procurorului supus revocării, a fost profund criticată de Comisia de la Veneţia, GRECO şi Comisia Europeană, şi pune în pericol parcursul României în Uniunea Europeană şi în Consiliul Europei şi însăşi existenţa democratică a statului român, nemaivorbind de semnalul negativ şi descurajant transmis unei părţi importante a corpului magistraţilor», spun reprezentanţii celor două asociaţii”, notează News.ro.
Parchetul General încearcă să răspundă acuzaţiilor ministrului Toader.
„Parchetul General afirmă, vineri, că Planul de acţiune pentru implementarea Strategiei Naţionale Anticorupţie «stabileşte, fără echivoc, încheierea unor protocoale» între mai multe instituţii, printre care PÎCCJ, DNA şi SRI. Strategia a fost aprobată prin H.G. nr. 231 din data de 30 martie 2005. […] Potrivit Parchetului General, prin H.G. nr. 231 din data de 30 martie 2005 privind «Aprobarea Strategiei naţionale anticorupţie pe perioada 2005-2007 şi a Planului de acţiune pentru implementarea Strategiei naţionale anticorupţie pe perioada 2005-2007», s-a prevăzut că, «în vederea creşterii operativităţii şi eficienţei în activitatea de urmărire penală, va fi consolidat controlul efectiv şi nemijlocit al procurorului asupra activităţilor de investigare şi cercetare penală efectuate de poliţia judiciară. De asemenea, se vor pune la punct proceduri care să permită sesizarea de îndată a procurorului de către structurile informative şi de investigaţie, prin transmiterea oricăror informaţii şi suport probator referitoare la săvârşirea unor acte sau fapte de corupţie sau crimă organizată»”, arată News.ro.
În finalul Revistei, scriem despre o grevă care ar putea afecta transportul în Bucureşti.
„Sindicatele de la Metrou ar putea intra în grevă generală, în perioada 10-15 noiembrie, în cazul în care negocierile privind noul contract colectiv de muncă vor eşua, a anunţat vineri liderul sindicatului, Ion Rădoi. Contractul colectiv de muncă expiră pe 27 octombrie. Sindicaliştii cer majorarea salariului cu 42% şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, în timp ce oferta administraţiei a fost, conform celei mai recente note privind negocierile prezentate de sindicalişti, pentru o creştere salarială de 8%”, arată Mediafax.
Seară frumoasă!