Patru pentru şefia DNA

Astăzi se încheie depunerea candidaturilor pentru funcţia de şef al DNA, lista finală a celor care îndeplinesc criteriile necesare, precum şi programarea interviurilor urmând a fi publicate pe data de 29 august a.c.

„«În acest moment sunt 4 candidați pentru funcţia de procuror-şef DNA şi 14 candidați pentru funcția de judecător la TUE! La orele 16.30, pe pagina Ministerului Justiției, vom afișa listele de candidați pentru cele două funcţii!», a scris ministrul justiţiei pe Facebook”, nota azi Mediafax.

„În cursa pentru şefia DNA s-au mai înscris fosta adjunctă a Laurei Codruţa Kovesi la Parchetul General, procurorul Gabriela Scutea, procurorul Paula Tănase de la Galaţi şi procurorul militar Nicolae Lupulescu”, mai scrie Mediafax.

La Parchetul General continuă ancheta deschisă în cazul violenţelor de la mitingul din 10 august. Reprezentanţii Parchetului General au precizat joi că în dosarul protestului erau înregistrate, până la acea dată, 651 de plângeri.

„Viceprimarul Capitalei, Aurelian Bădulescu, s-a prezentat vineri, la sediul Parchetului General, pentru a fi audiat în dosarul deschis în urma violenţelor de la protestul din 10 august”, au precizat, pentru Mediafax, surse din cadrul unităţii de parchet.

O altă temă din presa de azi este desecretizarea unor protocoale încheiate de SRI cu instituţii din justiţie, dar şi de alte instituţii publice.

„Parchetul General anunţă vineri că protocolul secret încheiat cu SRI în decembrie 2016 şi-a încetat efectele pe 13 martie 2017, precizând că a iniţiat, pe 22 martie 2018, declasificarea acestuia. Documentul a fost trimis Consiliului Superior al Magistraturii şi ministrului justiţiei”, scrie Mediafax.

Parchetul General arată vineri, printr-un comunicat de presă remis Mediafax, că „pe 8 decembrie 2016, a încheiat două protocoale cu Serviciul Român de Informaţii, respectiv protocolul privind cooperarea pentru stabilirea condiţiilor concrete de acces la sisteme tehnice ale Centrului Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor (NESECRET), publicat pe site-ul Ministerului Public, şi protocolul privind organizarea cooperării între Serviciul Român de Informaţii şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin potrivit legii, clasificat secret de stat, nivel secret. Instituţia condusă de Augustin Lazăr mai transmite că, pe 22 martie 2018, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a iniţiat demersurile pentru declasificarea protocolului şi a solicitat SRI acordul în acest sens”.

Şi Agerpres scrie azi despre alte protocoale încheiate între instituţii publice din România.

„Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) a publicat trei protocoale de colaborare, încheiate în anul 2018 cu Ministerul Mediului, Academia Română şi Fundaţia Greenpeace România. Potrivit informaţiilor de pe site-ul PÎCCJ, toate cele trei documente sunt încă în vigoare. Protocolul de colaborare cu Ministerul Mediului a fost încheiat în februarie 2018, fiind semnat de procurorul general Augustin Lazăr şi de vicepremierul Graţiela Gavrilescu. În document se arată că «cele două părţi semnatare au convenit să colaboreze în scopul bunei administrări a actului de justiţie, pentru creşterea eficienţei acţiunilor de prevenire, descoperire şi combatere a oricăror fapte păgubitoare pentru mediu», în conformitate cu atribuţiile şi competenţele specific”, arată Agerpres.

Presa scrie azi şi despre şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), care a fost convocată de către preşedintele Klaus Iohannis pentru data de 4 septembrie.

Potrivit News.roanunţul Administraţiei Prezidenţiale vine „la trei zile după ce Guvernul i-a solicitat şefului statului convocarea CSAT în regim de urgenţă, pentru avizarea propunerilor de rectificare a bugetelor instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale”.

„Preşedinţia precizează că Secretariatul CSAT a respectat procedurile de lucru ale Consiliului, stabilite prin legea şi regulamentul de organizare şi funcţionare”, mai scrie News.ro.

Curtea de Conturi anunţă că a programat în acest an controale la Preşedinţie, SRI şi SGG, dar şi la alte instituţii publice.

„Curtea de Conturi a publicat, pentru prima dată, programul de activitate pentru perioada următoare şi lista instituţiilor centrale şi locale care vor fi auditate în semestrul al doilea al anului. Pe lista publicată pe site-ul instituţiei, sunt menţionate 38 de instituţii unde urmează să fie făcute verificări, între care Administraţia Prezidenţială, Serviciul Român de Informaţii, Secretariatul General al Guvernului, Consiliul Concurenţei, Eximbank, Primăria Capitalei, Metrorex, CFR Călători şi Hidroelectrica”, scrie News.ro.

În finalul Revistei, scriem despre o bijuterie arhitectonică a arhitectului maghiar Makovecz Imre, lucrare începută la Timişoara în urmă cu mai mulţi ani şi care ar putea fi finalizată cu sprijinul financiar al guvernului maghiar.

„Lucrările la noul Centru Reformat din Timişoara au fost reluate în forţă, întregul complex urmând să fie inaugurat în 16 decembrie 2019, la aniversarea a 30 de ani de la izbucnirea Revoluţiei. Reprezentanţii bisericii reformate din Timişoara au motive să fie bucuroşi. Construcţia Centrului Reformat din cartierul Fabric a început în 1999, iar de abia acum se vede lumina de la capătul tunelului. Şi asta datorită unei finanţări din partea Guvernului Ungariei, care a alocat milioane de euro pentru terminarea lucrărilor. Proiectul Centrului Reformat din Timişoara a fost realizat de arhitectul maghiar Imre Makovecz, considerat părintele arhitecturii organice, unul dintre cei mai faimoşi arhitecţi din lume”, scrie Adevărul.

Seară frumoasă!

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II