Noul Cod de procedură fiscală – modificări (O.U.G. nr. 50/2015)

Potrivit noii reglementări, art. 49 alin. (1) lit. b) prevede: „Actul administrativ fiscal este nul în oricare din următoarele situaţii:

(…)

b) nu cuprinde unul dintre elementele acestuia referitoare la numele, prenumele şi calitatea persoanei împuternicite a organului fiscal, numele şi prenumele ori denumirea contribuabilului/plătitorului, a obiectului actului administrativ sau a semnăturii persoanei împuternicite a organului fiscal, cu excepţia prevăzută la art. 46 alin. (6), precum şi organul fiscal emitent”.

La art. 71, după alin. (2) se introduc trei noi alineate, alin. (3)-(5).

Potrivit noii reglementări, art. 71 alin. (3)-(5) dispun: „(3) ANAF, în calitate de reprezentant autorizat al Ministerului Finanţelor Publice sau, după caz, al ministrului finanţelor publice, este autoritatea competentă din România pentru efectuarea schimbului de informaţii în scopuri fiscale cu statele cu care România s-a angajat printr-un instrument juridic de drept internaţional, altele decât statele membre ale Uniunii Europene, pentru informaţiile prevăzute de respectivele instrumente juridice de drept internaţional.

(4) Informaţiile se transmit la cererea autorităţii solicitante din statele cu care România s-a angajat printr-un instrument juridic de drept internaţional, altele decât statele membre ale Uniunii Europene. Termenele prevăzute la art. 290 pentru transmiterea informaţiilor se aplică şi pentru schimbul de informaţii prevăzut de prezentul articol, cu excepţia cazului în care prin instrumentul juridic de drept internaţional sunt prevăzute alte termene.

(5) Toate schimburile de informaţii efectuate în temeiul prezentului articol se realizează cu respectarea Legii nr. 677/2001, cu modificările şi completările ulterioare”.

Potrivit noii reglementări, art. 107 alin. (6) dispune: „În cazul în care se depune declaraţia de impunere potrivit alin. (5), după împlinirea termenului de prescripţie prevăzut la art. 110, de la data depunerii declaraţiei începe să curgă un nou termen de prescripţie”.

Potrivit noii reglementări, art. 138 alin. (5) stabileşte: „Verificarea fiscală prealabilă documentară constă în compararea între, pe de o parte, veniturile declarate de persoana fizică sau de plătitori şi, pe de altă parte, veniturile estimate determinate în baza situaţiei fiscale personale a persoanei fizice. Această verificare se efectuează având în vedere documentele şi informaţiile deţinute/obţinute de organul fiscal central care au relevanţă pentru determinarea situaţiei fiscale, cu notificarea persoanei fizice”.

Potrivit noii reglementări, art. 167 alin. (12) dispune: „Suma negativă de taxă pe valoarea adăugată înscrisă în decontul de taxă pe valoarea adăugată aferentă perioadei fiscale anterioare datei deschiderii procedurii insolvenţei se compensează în condiţiile prezentului articol cu obligaţiile fiscale ale debitorului născute anterior deschiderii procedurii”.

La art. 194 alin. (1), după lit. m) se introduce o nouă literă, lit. n).

Potrivit noii reglementări, art. 194 alin. (1) lit. n) prevede: „Eşalonarea la plată acordată pentru obligaţiile fiscale îşi menţine valabilitatea în următoarele condiţii:

(…)

n) să se achite, în termen de cel mult 30 de zile de la data comunicării înştiinţării de plată, obligaţiile fiscale datorate de debitorii care fuzionează, potrivit legii, şi care nu beneficiază de eşalonarea la plată, cu excepţia situaţiei în care debitorul a solicitat eşalonarea potrivit art. 195”.

La art. 195, după alin. (11) se introduce un nou alineat, alin. (12).

Potrivit noii reglementări, art. 195 alin. (12) stabilește: „Prevederile prezentului articol sunt aplicabile în mod corespunzător şi pentru obligaţiile fiscale ale unui debitor care nu beneficiază de eşalonare la plată şi fuzionează, potrivit legii, cu un alt debitor care beneficiază de eşalonarea la plată”.

La art. 208, după alin. (5) se introduce un nou alineat, alin. (6).

Potrivit noii reglementări, art. 208 alin. (6) prevede: „În scopul aplicării reducerii prevăzute la art. 181 alin. (2) lit. b), prevederile prezentului articol sunt aplicabile în mod corespunzător şi pentru penalitatea de nedeclarare aferentă obligaţiilor fiscale eşalonate”.

La art. 220, după alin. (2) se introduc două noi alineate, alin. (2¹) şi (2²).

Potrivit noii reglementări, art. 220 alin. (2¹) şi (2²) stabilește: „(2¹) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), cazurile speciale de executare silită, precum şi structura abilitată cu ducerea la îndeplinire a măsurilor asigurătorii şi efectuarea procedurii de executare silită se stabilesc prin ordin al preşedintelui ANAF.

(2²) Organul fiscal central competent notifică contribuabilul ori de câte ori intervin modificări cu privire la cazurile speciale de executare silită, precum şi structura abilitată cu ducerea la îndeplinire a măsurilor asigurătorii şi efectuarea procedurii de executare silită”.

Potrivit noii reglementări, art. 235 alin. (1) dispune: „În cazul contestaţiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale prin care se stabilesc creanţe fiscale, potrivit prezentului cod, inclusiv pe timpul soluţionării acţiunii în contencios administrativ, executarea silită se suspendă sau nu începe pentru obligaţiile fiscale contestate dacă debitorul depune la organul fiscal competent o scrisoare de garanţie/poliţă de asigurare de garanţie la nivelul obligaţiilor fiscale contestate şi neachitate la data depunerii garanţiei. Valabilitatea scrisorii de garanţie/poliţei de asigurare de garanţie trebuie să fie de minimum 6 luni de la data emiterii”.

Potrivit noii reglementări, art. 272 prevede: „(1) Contestaţiile formulate împotriva deciziilor de impunere, a actelor administrative fiscale asimilate deciziilor de impunere, a deciziilor pentru regularizarea situaţiei emise în conformitate cu legislaţia în materie vamală, a măsurii de diminuare a pierderii fiscale stabilite prin dispoziţie de măsuri, precum şi împotriva deciziei de reverificare se soluţionează de către structurile specializate de soluţionare a contestaţiilor.

(2) Structura specializată de soluţionare a contestaţiilor din cadrul direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice în a căror rază teritorială îşi au domiciliul fiscal contestatarii este competentă pentru soluţionarea contestaţiilor ce au ca obiect:

a) creanţe fiscale în cuantum de până la 5 milioane lei;

b) măsura de diminuare a pierderii fiscale în cuantum de până la 5 milioane lei şi deciziile de reverificare, cu excepţia celor pentru care competenţa de soluţionare aparţine direcţiei generale prevăzute la alin. (5).

(3) Structura specializată de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili este competentă să soluţioneze contestaţiile formulate de marii contribuabili ce au ca obiect:

a) creanţe fiscale în cuantum de până la 5 milioane lei, cu excepţia celor emise în conformitate cu legislaţia în materie vamală pentru care competenţa de soluţionare aparţine direcţiei generale prevăzute la alin. (5);

b) măsura de diminuare a pierderii fiscale în cuantum de până la 5 milioane lei.

(4) Contestaţiile formulate de contribuabilii nerezidenţi care nu au pe teritoriul României un sediu permanent ce au ca obiect creanţe fiscale în cuantum de până la 5 milioane lei se soluţionează de structura specializată de soluţionare a contestaţiilor din cadrul direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice/Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili competentă pentru administrarea creanţelor respectivului contribuabil nerezident. În cazul în care competenţa de administrare a creanţelor datorate de contribuabilul nerezident revine Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili, iar contestaţiile au ca obiect creanţe fiscale în cuantum de 5 milioane lei sau mai mare, competenţa de soluţionare a contestaţiilor revine direcţiei generale prevăzute la alin. (5).

(5) Direcţia generală de soluţionare a contestaţiilor din cadrul ANAF este competentă pentru soluţionarea contestaţiilor care au ca obiect:

a) creanţe fiscale în cuantum de 5 milioane lei sau mai mare;

b) măsura de diminuare a pierderii fiscale în cuantum de 5 milioane lei sau mai mare;

c) decizia de reverificare, în cazul contestaţiilor formulate de marii contribuabili;

d) creanţe fiscale şi măsura de diminuare a pierderii fiscale indiferent de cuantum, precum şi decizia de reverificare, în cazul contestaţiilor formulate de contribuabili împotriva actelor emise de organele fiscale din aparatul central al ANAF;

e) deciziile de regularizare emise în conformitate cu legislaţia în materie vamală, în cazul contestaţiilor formulate de marii contribuabili, indiferent de cuantum.

(6) Contestaţiile formulate împotriva altor acte administrative fiscale decât cele prevăzute la alin. (1) se soluţionează de către organele fiscale emitente.

(7) Competenţa de soluţionare a contestaţiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale se poate delega altui organ de soluţionare, în condiţiile stabilite prin ordinul preşedintelui ANAF Contestatorul şi persoanele introduse în procedura de soluţionare a contestaţiei sunt informaţi cu privire la schimbarea competenţei de soluţionare a contestaţiei.

(8) Contestaţiile formulate împotriva actelor administrative fiscale emise de organele fiscale locale se soluţionează de către aceste organe fiscale.

(9) Contestaţiile formulate împotriva actelor administrative fiscale emise de alte autorităţi publice care, potrivit legii, administrează creanţe fiscale se soluţionează de către aceste autorităţi”.

Potrivit noii reglementări, art. 336 alin. (1) lit. i) stabilește: „Constituie contravenţii următoarele fapte, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât să fie considerate, potrivit legii, infracţiuni:

(…)

i) nerespectarea de către instituţiile de credit, precum şi de alte persoane care transmit informaţii către Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor a oricărei obligaţii privind furnizarea informaţiilor potrivit art. 61, precum şi nerespectarea de către bănci a obligaţiilor de decontare prevăzute la art. 172”.

La art. 347, după alin. (1) se introduce un nou alineat, alin. (2).

Potrivit noii reglementări, art. 347 alin. (2) prevede: „Cauzele de întrerupere sau suspendare a termenului de prescripţie se supun legii în vigoare la data la care acestea au intervenit”.

La art. 352, după alin. (3) se introduc opt noi alineate, alin. (4)-(11).

Potrivit noii reglementări, art. 352 alin. (4)-(11) prevăd: „(4) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), executările silite în curs la data intrării în vigoare a prezentei legi se continuă potrivit dispoziţiilor prezentului cod, actele îndeplinite anterior rămânând valabile.

(5) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), dispoziţiile art. 6, 8, 13 şi 133 se aplică şi procedurilor de administrare în derulare la data de 1 ianuarie 2016.

(6) Taxele prevăzute la art. 52 se aplică pentru cererile de emitere/modificare a unui acord de preţ în avans sau soluţie fiscală individuală anticipată, după caz, depuse după data de 1 ianuarie 2016.

(7) Prevederile art. 129 se aplică pentru refacerea inspecţiei fiscale dispusă prin decizii de soluţionare a contestaţiilor emise după data de 1 ianuarie 2016.

(8) Prevederile art. 186-209 se aplică şi pentru obligaţiile fiscale pentru care au fost acordate eşalonări la plată până la data de 1 ianuarie 2016.

(9) Prevederile art. 213 alin. (7) se aplică şi măsurilor asigurătorii aplicate înainte de 1 ianuarie 2016. În acest caz, termenele de 6 luni sau 1 an încep să curgă de la 1 ianuarie 2016.

(10) Prevederile art. 278 alin. (2) se aplică cererilor de suspendare a executării actului administrativ fiscal depuse după data de 1 ianuarie 2016, precum şi cererilor de suspendare în curs de soluţionare la această dată.

(11) Prevederile art. 278 alin. (4) se aplică pentru cererile de suspendare a executării actului administrativ fiscal admise de instanţa judecătorească după 1 ianuarie 2016”.