ONPCSB. Proiect: Ordin privind aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului

Potrivit paginii oficiale (www.onpcsb.ro), Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor (ONPCSB) a supus dezbaterii publice Proiectul de Ordin privind aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările si completările ulterioare, pentru entitățile raportoare supravegheate și controlate de Oficiul național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor.

Redăm, în continuare, principalele prevederi ale Proiectului de Ordin:

Art. 1. Se aproba Normele de aplicare a prevederilor Legii nr.129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările si completările ulterioare, pentru entitățile raportoare supravegheate și controlate de Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. La data intrării în vigoare a prezentului ordin, se abrogă Ordinul președintelui Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor nr. 102/2020 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările ulterioare, pentru entitățile raportoare supravegheate și controlate de Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 3 februarie 2020.

De asemenea, propunerile, sugestiile și opiniile cu valoare de recomandare privind proiectul de act normativ supus dezbaterii pot fi transmise la adresa de e-mail: onpcsb@onpcsb.ro, în termen de 30 de zile.

Pentru mai multe detalii cu privire la proiect și referatul de aprobare, vă rugăm să accesați sursa informației.

Sursa informației