Obligaţia instanţei de fond de a pune în discuţia părţilor obiectul acţiunii. Administrarea probatoriului necesar (NCPC)

 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (SC II) nr. 18/2020

NCPC: art. 22, art. 304, art. 358, art. 477, art. 479 alin. (2), art. 480 alin. (3), art. 488 alin. (1) pct. 5, art. 497 teza I

Motivele invocate de recurenta-pârâtă se subsumează criticilor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Conform acestor prevederi legale, casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii. Acest motiv de casare cuprinde, cu excepţia regulilor reglementate de alte motive de casare, încălcarea oricăror reguli de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea, indiferent după cum aceasta este condiţionată sau nu de existenţa unei vătămări, printre aceste reguli regăsindu-se şi cele care vizează calea de atac a apelului.

Curtea reţine criticile formulate de recurenta-pârâtă faţă de constatările instanţei de apel în ceea ce priveşte obligaţia instanţei de fond de a pune în discuţia părţilor obiectul acţiunii, în ceea ce priveşte nedeclanşarea procedurii falsului, neîndeplinirea procedurii de citare conform art. 304 C. proc. civ., nerespectarea dreptului la un proces echitabil prin respingerea probei cu expertiza grafoscopică şi incorecta aplicare a prevederilor art. 22 şi 358 C. proc. civ. ca argumente ce contrazic concluzia instanţei de apel privind nesoluţionarea fondului cauzei de către prima instanţă.

Prin decizia atacată, instanţa de apel constată că sunt întemeiate susţinerile intimatei-reclamante în sensul că prima instanţă a lăsat necercetat fondul cauzei în condiţiile în care a fost respinsă proba cu expertiză ca nefiind utilă şi în condiţiile în care nu s-a pus în discuţia părţilor calificarea juridică corectă a acţiunii, pentru ca apoi instanţa de fond să respingă cererea de chemare în judecată ca nedovedită. Instanţa de apel a reţinut în mod greşit că prima instanţă a lăsat necercetat fondul cauzei.

În speţă, cauza nu a fost soluţionată pe o excepţie astfel încât instanţa de fond să nu fi păşit la judecarea fondului şi să nu fi pronunţat o soluţie pe fond, astfel încât este nelegală soluţia instanţei de apel de a admite apelul şi a trimite cauza spre rejudecare în temeiul art. 480 alin. (3) C. proc. civ. Nu se justifică soluţia trimiterii cauzei spre rejudecare către instanţa de fond câtă vreme instanţa de fond, considerându-se lămurită asupra obiectului cererii de chemare în judecată, a administrat probele, astfel cum au fost propuse şi încuviinţate părţilor şi a analizat astfel fondul cauzei.

Apelul este o cale de atac ordinară, de reformare, devolutivă şi suspensivă de executare. În baza efectului devolutiv al apelului şi văzând dispoziţiile art. 479 alin. (2) C. proc. civ., instanţa de apel putea la rândul său să procedeze la calificarea cererii de chemare în judecată, stabilind obiectul acţiunii, şi faţă de acest obiect, putea îndeplini toate actele de judecată pe care le considera necesare, inclusiv administrarea de probe.

Curtea va reţine şi critica formulată de recurenta-pârâtă în ceea ce priveşte nelegalitatea hotărârii apelate pentru că, judecând, instanţa a depăşit limitele cererii de apel, încălcând astfel dispoziţiile art. 477 C. proc. civ. Instanţa de apel a reţinut ca şi temei de nelegalitate a hotărârii faptul că instanţa de fond nu ar fi pus în discuţia părţilor obiectul acţiunii şi că nu ar fi calificat în mod corect acţiunea, arătând că respectiva acţiune ar fi trebuit practic să fie încadrată ca fiind una în constatarea falsului pe cale principală şi ar fi fost astfel necesară parcurgerea procedurii de la art. 304 şi urm. C. proc. civ. Din cererea de apel nu rezultă că intimata-reclamantă ar fi susţinut o asemenea critică cu privire la soluţia instanţei de fond, cu atât mai mult cu cât insistase în judecarea acţiunii în nulitate şi în faţa instanţei de fond şi refuzase aplicarea prevederilor specifice declanşării unei proceduri a falsului cu prilejul discutării probelor. Critica intimatei-reclamante a fost limitată la neadmiterea probei cu expertiza faţă de acţiunea sa, astfel cum a fost formulată.

De regulă, devoluţiunea este totală, însă apelul este limitat de ceea ce s-a apelat – tantum devolutum quantum apellatum. Aşadar, efectul devolutiv al apelului nu vizează toate problemele de fapt şi de drept deduse judecăţii, ci numai pe cele care sunt criticate expres sau implicit de către apelant, cu respectarea principiului disponibilităţii. Astfel, efectul devolutiv al apelului poate fi limitat de către apelant, în acest sens statuând art. 477 alin. (1) C. proc. civ.:

„Instanţa de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum şi cu privire la soluţiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată”.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 497 teza I C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. C. S.R.L. prin lichidator judiciar împotriva deciziei nr. 718A din 6 iulie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, pe care o va casa şi va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi curţi de apel.

În rejudecare, instanţa de apel va proceda la calificarea acţiunii, cu respectarea dispoziţiilor art. 22 C. proc. civ. şi a principiilor disponibilităţii şi contradictorialităţii. În urma stabilirii obiectului acţiunii şi în limitele efectului devolutiv al apelului, instanţa de apel va proceda la administrarea probatoriului necesar.

Sursa informației: www.scj.ro.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale