Monitoarele Oficiale nr. 445, 446, 446Bis, 447 și 448 din 15 iunie 2016

În data de 15 iunie 2016 au fost publicate Monitoarele Oficiale nr. 445, 446, 446Bis, 447 și 448. Vă prezentăm, în continuare, sumarele respectivelor monitoare:

 

Monitorul Oficial nr. 445 din 15 iunie 2016

Hotărârea Senatului României nr. 81/2016 privind Comunicarea Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu – Calea de urmat după Acordul de la Paris: evaluarea implicaţiilor Acordului de la Paris – document care însoţeşte propunerea de decizie a Consiliului privind semnarea, în numele Uniunii Europene, a Acordului de la Paris adoptat în temeiul Convenţiei-cadru a Organizaţiei Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice – COM (2016) 110 final

Hotărârea Senatului României nr. 82/2016 referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social, Comitetul Regiunilor – O strategie UE pentru încălzire şi răcire -COM (2016) 51 final

Hotărârea Senatului României nr. 83/2016 privind propunerea de Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului de modificare a Regulamentului (UE) nr. 258/2014 de instituire a unui program al Uniunii de sprijinire a activităţilor specifice din domeniul raportării financiare şi al auditului pentru perioada 2014-2020 – COM (2016) 202 final

Hotărârea Senatului României nr. 84/2016 referitoare la propunerea de decizie a consiliului privind poziţia care urmează să fie adoptată, în numele Uniunii Europene, în cadrul Comitetului mixt al SEE referitor la o modificare a Protocolului 31 la Acordul privind SEE în ceea ce priveşte cooperarea în domenii specifice în afara celor patru libertăţi (linia bugetară 04 03 01 03) – COM (2016) 131 final

Hotărârea Senatului României nr. 595/2016 privind eliberarea din funcţia de adjunct al directorului Serviciului Român de Informaţii

Ordinul MFP 841/2016 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2016 pentru Societatea „Medserv Min” – S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Energiei

Ordinul MMFPSPV nr. 925/2016 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2016 pentru Societatea „Medserv Min” – S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Energiei

Ordinul ministrului energiei 104/2016 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2016 pentru Societatea „Medserv Min” – S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Energiei

Ordinul ministrului transporturilor nr. 165/2016 privind desemnarea reprezentanţilor aeroporturilor din România în cadrul Comitetului Tehnic pentru Securitate Aeronautică

Ordinul MDRAP nr. 789/2016 privind desemnarea reprezentanţilor aeroporturilor din România în cadrul Comitetului Tehnic pentru Securitate Aeronautică

Emitent ANMCS nr. 331/2016 pentru aprobarea Listei unităţilor sanitare cu paturi acreditate în data de 2 iunie 2016

Ordinul ministrului justiției nr. 2140/C/2016 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea concursului pentru ocuparea posturilor şi funcţiilor vacante din sistemul de probaţiune

 

Monitoarele Oficiale nr. 446 și 446Bis din 15 iunie 2016

Ordinul Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc nr. 134/2016 pentru modificarea Ordinului preşedintelui Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc nr. 47/2016 privind aprobarea conţinutului, rapoartelor şi a accesului la informaţii transmise de către organizatorii de jocuri de noroc la distanţă, definite la art. 10 alin. (1) lit. h)-n) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, către Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc

Decizia ANP nr. 467/2016 privind cazarmamentul asigurat persoanelor private de libertate aflate în locurile de deţinere din subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

Ordinul MMAP nr. 747/2016 privind aprobarea Planului de management şi a Regulamentului sitului Natura 2000 ROSCI0148 Pădurea de stejar pufos de la Petiş

Ordinul MENCS nr. 3590/2016 privind aprobarea planurilor-cadru de învăţământ pentru învăţământul gimnazial

(446Bis)

Anexele nr 1 și 2 la Ordinul MMAP nr. 747/2016 privind aprobarea Planului de management şi a Regulamentului sitului Natura 2000 ROSCI0148 Pădurea de stejar pufos de la Petiş

 

Monitorul Oficial nr. 447 din 15 iunie 2016

H.G. nr. 410/2016 privind stabilirea condiţiilor pentru introducerea pe piaţă sau punerea în funcţiune a ascensoarelor şi pentru punerea la dispoziţie pe piaţă a componentelor de siguranţă pentru ascensoare

H.G. nr. 413/2016 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2016 al Companiei Naţionale „Administraţia Canalelor Navigabile” – S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor

Ordinul MAE nr. 812/2016 pentru publicarea celui de al X-lea Program executiv de cooperare culturală, educaţională şi ştiinţifică între Guvernul României şi Guvernul Republicii Cipru pentru anii 2016-2021, semnat la Bucureşti la 17 mai 2016

Program de cooperare culturală, educaţională şi ştiinţifică între Guvernul României şi Guvernul Republicii Cipru pentru anii 2016-2021

 

Monitorul Oficial nr. 448 din 15 iunie 2016

Hotărârea Senatului României nr. 85/2016 privind numirea unui membru al Consiliului Naţional de Integritate

Decretul nr. 596/2016 privind eliberarea din funcţie a unui judecător

Decretul nr. 597/2016 privind eliberarea din funcţie a unui judecător

Decretul nr. 598/2016 privind eliberarea din funcţie a unui procuror

Decretul nr. 599/2016 privind eliberarea din funcţie a unui procuror

Decretul nr. 600/2016 privind eliberarea din funcţie a unui procuror

Decretul nr. 602/2016 privind eliberarea din funcţie a unui procuror şi numirea sa în funcţia de judecător

Decretul nr. 601/2016 privind eliberarea din funcţie a unui procuror şi numirea sa în funcţia de judecător

Decretul nr. 604/2016 privind eliberarea din funcţie a unui procuror şi numirea sa în funcţia de judecător

Decretul nr. 603/2016 privind eliberarea din funcţie a unui procuror şi numirea sa în funcţia de judecător

H.G. nr. 409/2016 privind stabilirea condiţiilor pentru punerea la dispoziţie pe piaţă a echipamentelor electrice de joasă tensiune

Lista AEP nr. 4/2016 a partidelor politice, alianţelor politice, organizaţiilor cetăţenilor români aparţinând minorităţilor naţionale şi a candidaţilor independenţi pentru care a fost depus raportul detaliat al veniturilor şi cheltuielilor electorale, conform art. 47 alin. (2) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale desfăşurată conform H.G. nr. 51/2016 privind stabilirea datei alegerilor locale din anul 2016

 

Informație preluată de pe site-ul Monitorului Oficial (www.monitoruloficial.ro).