84 views
Potrivit site-ului oficial (www.just.ro), Ministrul Justiției a adresat, în data de 13 iulie 2020, o scrisoare Președintelui Camerei Deputaților prin care solicită transpunerea în legislația internă a unor directive și regulamente europene cu relevanță din perspectiva operaționalizării Parchetului European (EPPO).
Astfel, sunt supuse discuției Directivele 2014/42/UE, 2016/343/UE și 2017/1371/UE, privind constatarea neîndeplinirii obligațiilor de stat membru, declanșate de Comisia Europeană împotriva României, dar și Regulamentul (UE) 2017/1939.
În acest sens, Ministrul Justiției solicită Parlamentului urgentarea procedurilor, în cadrul actualei sesiuni extraordinare, și supunerea la vot în plenul Camerei Deputaților:
„1. A proiectelor legislative care transpun în legislația internă Directivele mai sus menționate:
– PL-x 537/07.12.2017-Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul penal în vederea transmiterii unor directive ale Uniunii Europene;
– PL-x 404/01.10.2019-Proiect de Lege privind modificarea Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie şi pentru dispunerea altor măsuri de transpunere a Directivei (UE) 2017/1371 a Parlamentului European şi a Consiliului din 5 iulie 2017 privind combaterea fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii prin mijloace de drept penal.
2. A proiectului legislativ de transpunere a Regulamentului (UE) 2017/1939 al Consiliului de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce priveşte instituirea Parchetului European (EPPO):
– Pl-x nr. 180/2019- Proiect de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2019.”
Pentru mai multe detalii, vă rugăm să accesați sursa informației.
Îmbunătățește eficiența echipei și crește performanța societății tale de avocatură, cu pachetul Avocatul PREMIUM. Abonează-te la EASYLAW* și primești gratuit cont PREMIUM pe portalul www.universuljuridic.ro.
🔔Vreau cont demo