245 views
Ministerul Educației a inițiat Proiectul de Ordonanță de Urgență a Guvernului (O.U.G.) prin care Programul-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preşcolari și elevi se derulează și în anul școlar 2022-2023.
Astfel, această inițiativă se înscrie în demersul deja început de Ministerul Educației de a reduce abandonul școlar și rata de părăsire timpurie a școlii, determinate de probleme cronice de la nivelul sistemului național de învățământ, cumulate cu problemele economice și sociale accentuate de pandemia Covid-19.
De asemenea, implementarea programului-pilot este prevăzută începând cu data de 1 septembrie 2022, dată de referință pentru începerea noului an școlar 2022-2023, termen până la care unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale trebuie să finalizeze procedurile de achiziție publică a suportului alimentar și să încheie contractele de prestări servicii.
Totodată, comparativ cu anul școlar 2021-2022, limita valorică zilnică se majorează cu 50%, de la 10 la 15 lei/masă/beneficiar.
Redăm, în continuare, principalele prevederi ale Proiectului de O.U.G. privind aprobarea continuării Programului-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preşcolarii şi elevii din 300 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat:
„Art. 1
(1) În anul şcolar 2022 – 2023, pe perioada desfăşurării cursurilor, preşcolarilor şi elevilor din 300 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat, denumite în continuare unităţi-pilot, li se acordă, zilnic, cu titlu gratuit, un suport alimentar constând într-o masă caldă sau într-un pachet alimentar, în cazul în care masa caldă nu poate fi asigurată, în
limita unei valori zilnice de 15 lei/beneficiar, inclusiv taxa pe valoarea adăugată.
(2) Pe durata de implementare prevăzută la alin. (1), personalul necesar desfăşurării Programului-pilot poate fi suplimentat, la solicitarea unităţilor-pilot, prin:
a) angajarea unor categorii de personal pe perioada implementării programului, cu încadrarea în numărul total de posturi aprobat la nivelul inspectoratului şcolar, în baza analizei cu privire la personalul necesar implementării programului, realizată de inspectoratul şcolar;
b) detaşare sau delegare de personal din cadrul autorităţilor administraţiei publice locale, cu modificarea corespunzătoare a fişei postului, cu respectarea prevederilor Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.
(3) Limita valorică prevăzută la alin. (1) cuprinde preţul produselor, cheltuielile de transport, de distribuţie şi de depozitare a acestora, după caz.
(4) La cererea motivată a părinţilor/reprezentantului legal, formulată în scris şi susţinută de un document-suport, înregistrată la secretariatul unităţii de învăţământ în care este înmatriculat preşcolarul/elevul, preşcolarii şi elevii care din considerente de natură medicală, culturală sau religioasă nu pot beneficia de masa caldă sau, după caz, de pachetul alimentar, vor beneficia de produse alimentare adecvate situaţiei acestora, în limita valorii zilnice prevăzute la alin. (1). În cazul preşcolarilor şi elevilor care din considerente de natură culturală sau religioasă nu pot beneficia de masa caldă sau, după caz, de pachetul alimentar, documentul-suport este reprezentat de declaraţia pe propria răspundere a părinţilor/reprezentantului legal (…).
(…)
Art. 2
(1) Pentru finanţarea Programului-pilot în perioada desfăşurării activităţilor didactice în anul şcolar 2022 – 2023 se alocă bugetelor locale ale unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale pe raza cărora se află unitățile -pilot, sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul
comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor şi municipiului Bucureşti. Până la aprobarea legii bugetului de stat pe anul 2023, începând cu luna ianuarie a anului 2023, sumele lunare integrale pentru finanţarea Programului-pilot se asigură în temeiul art. 40 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Sumele prevăzute la alin. (1) pot fi suplimentate din veniturile proprii ale bugetelor locale ale unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale sau din alte surse de finanţare, legal prevăzute, în următoarele situaţii:
a) stabilirea prin hotărâre a consiliului local a unei valori zilnice mai mari decât cea prevăzută la art. 1 alin. (1);
b) creşterea, în perioada aplicării Programului-pilot, a numărului de preşcolari/elevi beneficiari din unităţile-pilot;
c) asigurarea unor spaţii pentru prepararea, depozitarea sau servirea mesei;
d) asigurarea transportului către beneficiari al suportului alimentar, dacă cheltuielile aferente depăşesc bugetul alocat iniţial, după caz.
(3) Reflectarea în bugetele unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale a sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat primite, precum şi a creditelor destinate implementării Programului-pilot se va face cu ajutorul indicatorilor distincţi, prevăzuţi în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă. (…)”
Accesul la întreg proiectul și informații despre acesta este disponibil aici.
Pentru mai multe informații, vă invităm să accesați sursa informației.
(Copyright: freepik.com)