Ministerul Educației. Procedura de achiziție a măștilor pentru protecția elevilor și cadrelor didactice în vederea desfășurării examenelor naționale

Potrivit paginii oficiale (www.edu.ro), Ministerul Educației și Cercetării a publicat un comunicat prin care informează despre procedura de achiziție a măștilor pentru protecția elevilor, cadrelor didactice și a personalului implicat în vederea desfășurării examenelor naționale, în urma instituirii obligativității asigurării acestora de către Parlament.

Astfel, au fost demarate procedurile legale în vederea achiziționării de măști, dar, în contextul stării de alertă și ținând seama de termenul foarte scurt până la deschiderea unităților de învățământ, cât și de faptul că produsele achiziționate trebuie distribuite până în data de 2 iunie 2020, s-a optat pentru demararea procedurii de achiziție prin „negociere fără publicare prealabilă a unui anunț de participare”.

Totodată, ca urmare a demarării procedurii de achiziție, au fost depuse două oferte, una dintre acestea fiind admisă în urma procedurii de evaluare, dar ca urmare a neprezentării producătorului, procedura a fost anulată, motiv pentru care a fost inițiată, de urgență, o nouă procedură de achiziție de măști.

 

Pentru a vizualiza comunicatul integral, vă rugăm să accesați sursa informației.

Sursa informației

🔔Vezi și Ministerul Educației. Metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic din învățământul preuniversitar în anul școlar 2020-2021