Menţinerea arestării provizorii persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă (NCPP, L. nr. 302/2004)

 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 170/2020

L. nr. 302/2004: art. 86, art. 98 alin. (2) lit. c), art. 99 alin. (2) lit. c), art. 104, art. 107 alin. (1); NCPP: art. 275 alin. (2) şi (6), art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b)

Potrivit dispoz. art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, constituie un motiv facultativ de refuz al executării a mandatului european de arestare situaţia când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetăţean român sau trăieşte în România şi are o rezidenţă continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani şi aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranţă în statul membru emitent.

În speţa de faţă, se poate observa că autorităţile judiciare din Italia au emis mandatul european de arestare pentru executarea unui rest de pedeapsă de 11 ani, 5 luni şi 22 zile închisoare, de către persoana solicitată A., în opinia instanţei fiind prioritar că mandatul european de arestare să fie pus în executare având în vedere că hotărârea emisă de autorităţile judiciare din Italia a rămas definitivă încă din anul 2014, persoana solicitată fiind reperată în Austria, iar din declaraţiile sale a rezultat că a avut probleme de natură penală şi în Marea Britanie, motiv pentru care probabil nu s-a putut pune în executare cu mai mare celeritate prezentul mandat european de arestare.

Din conţinutul mandatului european de arestare rezultă că durata pedepsei ce urmează a fi executată este mai mare de 1 an închisoare (11 ani, 5 luni şi 22 de zile închisoare aplicată de Tribunalul din Cagliari, Italia), nu au fost formulate nici un fel de obiecţii privind identitatea, iar termenul de prescripţie a executării pedepsei nu este împlinit.

În acord cu prima instanţă, Înalta Curte constată că mandatul european de arestare emis pe numele persoanei solicitate îndeplineşte condiţiile de formă şi conţinut prevăzute de art. 86 din Legea nr. 302/2004, fiind emis de către Parchetul de pe lângă Tribunalul din Cagliari în Dosar nr. x 1284/2014 Parchetul de pe lângă Tribunalul din Cagliari în Dosar nr. x 1284/2014, în baza sentinţei aplicată de Tribunalul din Cagliari, Italia.

La termenul de judecată din data de 25.02.2020, aşa cum anterior s-a arătat, în şedinţă publică, s-a procedat la audierea persoanei solicitate A., căreia i s-a adus la cunoştinţă conţinutul mandatului european de arestare şi care a declarat că nu a consimţit la predarea sa către autorităţile judiciare din Italia, şi că renunţă la beneficiul regulii specialităţii.

În ceea ce priveşte motivele de contestaţie invocate de către persoana solicitată A. în prezenta cale de atac, respectiv refuzul său de a fi predat către autorităţile judiciare din Italia, dat fiind că este cetăţean român, are o rezidenţă continuă pe teritoriul României, a dat o declaraţie expresă în care şi-a exprimat dorinţa de a rămâne alături de familie, Înalta Curte le constată a fi neîntemeiate.

Pe de o parte, raportat la dispoziţiile art. 98 din Legea nr. 302/2004 Înalta Curte nu reţine incidenţa vreunui motiv de refuz obligatoriu sau opţional al executării mandatului european de arestare. În acest sens Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat deja, potrivit dispoziţiilor Deciziei-cadru 2002/584, că statele membre nu pot să refuze executarea unui mandat european de arestare decât în cazurile de neexecutare obligatorie prevăzute la articolul 3 din aceasta şi în cazurile de neexecutare facultativă enumerate la articolele sale 4 şi 4a (Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, cauza Leymann şi Pustovarov, C388/08 hotărârea din 1 decembrie punctul 51; Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, cauza Mantello, C261/09, hotărârea din 16 noiembrie 2010, punctul 37). În plus, autoritatea judiciară de executare nu poate supune executarea unui mandat european de arestare decât condiţiilor definite la articolul 5 din decizia-cadru menţionată.

Pe de altă parte, aşa după cum a reţinut şi prima instanţă, Înalta Curte apreciază că nu se impune adoptarea unei poziţii de refuz a mandatului european de arestare, având în vedere necesitatea executării prezentului mandat european de arestare, în condiţiile în care restul de pedeapsă de 11 ani, 5 luni şi 22 zile închisoare nu a putut fi pus în executare până în prezent, persoana solicitată nefiind reperată de organele competente, chiar dacă petentul nu doreşte deloc executarea vreunei pedepse invocând că pedeapsa indicată în mandatul european de arestare a fost executată în Marea Britanie, fără însă ca persoana solicitată să facă vreo dovadă în acest sens, deşi a avut o perioadă de mai mult de 10 zile la dispoziţie.

Totodată, se reţine că petentul nu a indicat nici măcar un element concret legat de o hotărâre judecătorească din Marea Britanie, sau alte elemente probatorii legate de executarea pedepsei de 11 ani, 5 luni şi 22 de zile închisoare aplicată de Tribunalul din Cagliari, Italia (pedeapsa iniţială fiind de 12 ani închisoare), motiv pentru care instanţa nici nu a putut iniţia verificări în acest sens, afirmaţiile petentului referitoare la aceste aspecte rămânând doar la acest stadiu al unor simple susţineri.

Referirile persoanei urmărite internaţional la modul de soluţionare a cauzei pe fond de către instanţele de judecată din Italia, că nu a avut parte de un proces echitabil, că declaraţiile martorilor au fost contradictorii, că probaţiunea propusă de apărătorul acestuia nu a fost administrată, nu au fost dovedite în primul rând, astfel că ele nu pot conduce la ideea că ar putea constitui un motiv de refuz al executării mandatului european de arestare, cu atât mai mult că din examinarea mandatului european de arestare rezultă că persoana solicitată a fost prezentă la procesul intentat acesteia.

Persoana solicitată a invocat că ar avea afaceri judiciare în localităţile Botoşani, Suceava şi Săveni, aspect care ar fi putut duce doar la ideea amânării predării persoanei solicitate şi nu la respingerea solicitării de executare a mandatului european de arestare, însă nu s-a făcut dovada proceselor aflate pe rolul instanţelor din aceste localităţi, cele invocate de petent rămân doar în etapa simplelor afirmaţii.

De asemenea, instanţa apreciază că nici invocarea unor condiţii de detenţie în Italia sau că zona Cagliari ar fi contaminată, nu pot constitui motive de refuz al mandatului european de arestare, afirmaţiile nefiind dovedite în nicio formă de către petent, astfel că nici aceste aspecte nu pot conduce la ideea refuzului executării mandatului european de arestare, cum a solicitat petentul.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

În acest context, legăturile personale ale numitului A. cu statul român şi cu familia sa nu par a fi atât de puternice încât să justifice refuzul executării unui mandat european de arestare, ţinând seama şi de principiul statuat de art. 107 alin. (1) din Legea nr. 302/2007 privind necesitatea executării mandatului european de arestare.

În considerarea argumentelor de fapt şi de drept anterior expuse, fiind îndeplinite condiţiile de formă şi de fond reglementate de Legea nr. 302/2004, nefiind constatate impedimente legale la predare, remarcând şi gravitatea faptelor pentru care persoana solicitată a fost condamnată, neexistând nicio raţiune de fapt ori de drept de a activa motivul opţional de refuz prev. de art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, hotărârea pronunţată de instanţa de fond este legală şi temeinică.

Cu privire la prelungirea arestului provizoriu, potrivit art. 104 din Legea nr. 302/2004 republicată, în situaţia în care se dispune executarea mandatului european de arestare, prin hotărârea de predare se dispune şi arestarea sau, după caz, menţinerea arestării provizorii persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă, neexistând posibilitatea ca, în această etapă a procedurii să se dispună măsura arestului la domiciliu sau a controlului judiciar astfel cum s-a solicitat de către petent.

Aşa fiind, pentru toate considerentele anterior expuse, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 47/PI din data de 25 februarie 2020 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, fiind nefondată, Înalta Curte, în baza art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. urmează a o respinge ca atare.

Văzând şi dispoziţiile art. 275 alin. (2) şi (6) din C. proc. pen.

Sursa informației: www.scj.ro.