432 views
Ministerul Afacerilor Interne a supus dezbaterii publice Proiectul de Hotărâre a Guvernului pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 336/2022 privind stabilirea mecanismului de decontare din bugetul inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă/Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov a cheltuielilor cu hrana cetăţenilor străini sau apatrizilor aflaţi în situaţii deosebite, proveniţi din zona conflictului armat din Ucraina, găzduiţi de persoane fizice, precum şi pentru alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2022, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Afacerilor Interne, precum şi pentru alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2022, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Afacerilor Interne.
Proiectul va fi adoptat de Guvern în regim de urgență.
Redăm, în continuare, principalele prevederi ale proiectului:
Art. I. – Hotărârea Guvernului nr. 336/2022 privind stabilirea mecanismului de decontare din bugetul inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă/Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov a cheltuielilor cu hrana cetăţenilor străini sau apatrizilor aflaţi în situaţii deosebite, proveniţi din zona conflictului armat din Ucraina, găzduiţi de persoane fizice, precum şi pentru alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2022, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Afacerilor Interne, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 245 din 11 martie 2022, se modifică după cum urmează:
1. Titlul hotărârii va avea următorul cuprins:
„Hotărâre privind stabilirea mecanismului de decontare din bugetul inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă/Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov a cheltuielilor cu hrana și cazarea cetăţenilor străini sau apatrizilor aflaţi în situaţii deosebite, proveniţi din zona conflictului armat din Ucraina, găzduiţi de persoane fizice, precum şi pentru alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2022, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Afacerilor Interne”.
2. Articolul 1 va avea următorul cuprins:
„Art. 1 – Persoanele fizice care găzduiesc cetăţeni străini sau apatrizi aflaţi în situaţii deosebite, proveniţi din zona conflictului armat din Ucraina, beneficiază de decontarea cheltuielilor cu hrana și cazarea prevăzute la art. 1 alin. (10) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 15/2022 privind acordarea de sprijin şi asistenţă umanitară de către statul român cetăţenilor străini sau apatrizilor aflaţi în situaţii deosebite, proveniţi din zona conflictului armat din Ucraina, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit mecanismului prevăzut de prezenta hotărâre.”
3. La articolul 2, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
„(1) Pentru a beneficia de decontarea prevăzută la art. 1, persoanele fizice depun în primele 3 zile lucrătoare ale fiecărei luni pentru luna precedentă, la autorităţile administraţiei publice locale ale unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale pe raza cărora se află locuinţa în care sunt găzduite persoanele prevăzute la art. 1, o cerere în care precizează numărul persoanelor găzduite, numele şi prenumele acestora, localităţile din care aceştia declară că provin şi intervalul de timp pentru care solicită decontarea cheltuielilor cu hrana și cazarea, însoţită de:
a) o declaraţie pe propria răspundere cu privire la realitatea informaţiilor cuprinse în cerere;
b) copia actului de identitate al solicitantului şi documente care atestă dreptul de folosinţă asupra locuinţei în care sunt găzduite persoanele prevăzute la art. 1”.
(…)
Pentru mai multe detalii cu privire la Proiect și Nota de fundamentare, vă rugăm să accesați sursa informației.
(Copyright foto: freepik)