Refuzul inculpatei de a se supune prelevării mostrelor biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei. Atragerea atenţiei apelantei inculpate asupra dispoziţiilor privind revocarea amânării aplicării pedepsei

Prin Sentinţa penală nr. 92/F din data de 22 septembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 396 alin. (1), (2) din C. proc. pen., s-a dispus condamnarea inculpatei A., la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea de refuz de la prelevarea de mostre biologice prevăzută de art. 337 din C. pen., comisă în data de 09.01.2020.

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., s-a interzis inculpatei ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 1 an.

În temeiul art. 65 alin. (1) din C. pen., s-a interzis inculpatei, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., a căror exercitare a fost interzisă de instanţă ca pedeapsă complementară.

În baza art. 91 din C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 alin. (1) din C. pen.

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 76/A din 13 aprilie 2022)