Invocarea încălcării dreptului la soluţionarea procesului într-un termen optim şi previzibil. Respingerea contestaţiei privind tergiversarea procesului

 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Analizând contestaţia privind tergiversarea procesului, Înalta Curte urmează să o respingă, pentru următoarele considerente:

Reglementările legale referitoare la contestaţia privind tergiversarea procesului reprezintă un mijloc procedural particular, destinat să înlăture întârzierile ivite pe parcursul soluţionării cauzelor civile, de natură să afecteze termenul optim şi previzibil în care un proces ar trebui finalizat prin pronunţarea unei hotărâri definitive, chiar în condiţiile în care acest termen este variabil, în raport cu circumstanţele particulare ale fiecărei pricini.

Conform art. 522 alin. (1) C. proc. civ., „Oricare dintre părţi, precum şi procurorul care participă la judecată pot face contestaţie prin care, invocând încălcarea dreptului la soluţionarea procesului într-un termen optim şi previzibil, să solicite luarea măsurilor legale pentru ca această situaţie să fie înlăturată”.

Deşi situaţia de fapt descrisă de petentă se putea circumscrie ipotezei instituite de art. 522 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ.: „când instanţa şi-a nesocotit obligaţia de a soluţiona cauza într-un termen optim şi previzibil prin neluarea măsurilor stabilite de lege sau prin neîndeplinirea din oficiu, atunci când legea o impune, a unui act de procedură necesar soluţionării cauzei, deşi timpul scurs de la ultimul său act de procedură ar fi fost suficient pentru luarea măsurii sau îndeplinirea actului”, din verificările efectuate din oficiu în sistemul de evidenţă informatizată al instanţelor a rezultat că hotărârea menţionată a fost motivată la data de 7 aprilie 2023, anterior soluţionării contestaţiei pendinte,

În raport cu aceste aspecte expuse, Înalta Curte nu poate reţine ipoteza unei tergiversări a procesului, în accepţiunea dispoziţiilor legale anterior evocate, contestaţia formulată rămânând fără obiect, de vreme ce hotărârea pronunţată în dosar a fost redactată.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge contestaţia privind tergiversarea procesului ce formează obiectul dosarului nr. x/2022 al Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă, formulată de contestatoarea A..

Sursa informației: www.scj.ro.