Instrumente europene privind violența domestică. Reglementări și jurisprudență

11 ian. 2021
Articol UJ Premium
Vizualizari: 1987
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

2. Măsuri de protecție a victimelor

Convenția de la Istanbul a stabilit, cu privire la investigarea, urmărirea judiciară, legislația procedurală și măsurile de protecție, atât obligații cu caracter general, cât și obligații cu caracter special.

Astfel, cu caracter general, s-a stabilit că părțile semnatare vor lua măsurile legislative sau alte măsuri necesare pentru a asigura faptul că investigațiile și procedurile judiciare în legătură cu toate formele de violență acoperite de sfera de aplicare a prezentei Convenții sunt desfășurate fără întârzieri nejustificate, luând în considerare drepturile victimei pe parcursul tuturor etapelor procedurilor penale și, de asemenea, pentru a asigura investigarea eficace și urmărirea judiciară a infracțiunilor stabilite în conformitate cu prezenta Convenție, în conformitate cu principiile fundamentale ale drepturilor omului și având în vedere înțelegerea dimensiunii de gen a violenței. Statele semnatare, vor trebui, în special, să asigure cadrul necesar pentru ca agențiile guvernamentale de aplicare a legii să răspundă la toate formele de violență într-o manieră promptă și corespunzătoare, oferind o protecție adecvată și imediată victimelor și să se angajeze într-o manieră promptă și corespunzătoare în prevenirea și protecția împotriva tuturor formelor de violență acoperite de sfera de aplicare a Convenției[23].

În ceea ce privește măsurile efective la care statele semnatare sunt obligate, amintim obligația statelor membre de a asigura autorităților competente puterea de a dispune, în situații de pericol imediat, ca un autor al violenței domestice să părăsească domiciliul victimei sau al persoanei la risc pentru o perioadă de timp suficientă și de a-i interzice agresorului să intre în domiciliu sau să contacteze victima sau persoana la risc, urmând ca aceste decizii ale organelor competente să îmbrace forma unor ordine de interdicție de urgență. De asemenea, statele semnatare trebuie să se asigure că, în favoarea victimelor, se pot emite ordine de restricție sau protecție. În temeiul Convenției, trebuie adoptată o procedura de emitere a acestor ordine care să garanteze că sunt disponibile pentru protecția imediată și fără sarcini financiare sau administrative nejustificate plasate asupra victimei, pentru o perioadă specificată sau până când sunt modificate sau anulate, emise pe o bază ex parte, care are efect imediat, disponibile indiferent de sau în plus față de alte proceduri legale și permise a fi introduse în procedurile legale ulterioare. De asemenea, revine statelor semnatare obligația de a stabili sancțiuni penale sau alte sancțiuni legale eficiente, proporționale și disuasive pentru încălcarea unor asemenea ordine de restricție sau protecție[24].

Pentru protejarea drepturilor și intereselor victimelor, inclusiv în calitate de martori, pe parcursul procedurilor judiciare, statele semnatare au obligația de a asigura, în special, cadrul legislativ și instituțional pentru protejarea față de intimidare, represalii și victimizare repetată, pentru informarea, cel puțin în cazurile în care victimele și familia ar putea fi în pericol atunci când agresorul evadează sau este eliberat temporar sau definitiv, pentru aducerea la cunoștință, în condițiile prevăzute de legislația internă, a drepturilor lor, a serviciilor pe care le au la dispoziție și a stadiului cercetărilor, respectiv a soluției dispuse în procedurile judiciare în care au formulat plângere, pentru posibilitatea victimelor, într-o manieră consecventă cu regulile procedurale ale legislației interne, să fie audiate, să furnizeze dovezi, să le fie prezentate, direct sau printr-un intermediar, și luate în considerare punctele de vedere, nevoile și preocupările, pentru punerea la dispoziția victimelor de servicii de sprijin adecvate, astfel încât drepturile și interesele lor să fie prezentate cum se cuvine și luate în considerare, pentru asigurarea faptului că se pot adopta măsuri pentru a proteja intimitatea și imaginea victimei, pentru asigurarea faptului că se evită, dacă este posibil, contactul dintre victime și agresori în imobilele instanțelor de judecată și ale agențiilor guvernamentale de aplicare a legii, pentru punerea la dispoziția victimelor de interpreți independenți și competenți, atunci când victimele sunt părți la proceduri sau atunci când furnizează dovezi și pentru posibilitatea victimelor să depună mărturie în sala de judecată, conform regulilor prevăzute de legislația internă, fără a fi prezente sau, cel puțin, fără prezența pretinsului agresor, în special prin utilizarea tehnologiilor de comunicații adecvate, atunci când sunt disponibile. În ceea ce privește victimele-copil sau martori ale violențelor împotriva femeilor sau violențelor domestice, statele trebuie să se asigure că le sunt oferite, atunci când este cazul, măsuri de protecție speciale, luând în considerare cele mai bune interese ale copilului[25].

În ceea ce privește emiterea ordinului european de protecție, articolul 5 din Directiva 2011/99/UE impune o condiție prealabilă și anume adoptarea unei măsuri de protecție în statul emitent[26], într-o procedură internă, prin care să fie impuse persoanei care reprezintă un pericol una sau mai multe dintre următoarele interdicții sau restricții: interdicția de a se deplasa în anumite localități, locuri sau zone definite în care își are reședința persoana protejată sau pe care le vizitează, o interdicție sau o reglementare a contactului, sub orice formă, cu persoana protejată, inclusiv la telefon, prin mijloace electronice sau prin poștă obișnuită, prin fax sau orice alte mijloace sau o interdicție sau o reglementare a apropierii de persoana protejată la o distanță mai mică decât cea prevăzută[27].

În statul de executare, autoritatea competentă va adopta orice măsuri care ar fi disponibile în temeiul dreptului său intern, în materie penală, administrativă sau civilă, în cazuri similare, pentru a asigura protecția persoanei protejate[28].

Prin urmare, este necesar ca între măsurile stabilite în statul emitent și statul de executare să existe o corespondență, în favoarea persoanei protejate și împotriva agresorului acesteia neputând fi executate măsuri neprevăzute în legislația națională a statului destinatar.

Întrucât obiectul Directivei 2012/29/UE a fost acela de a stabili un cadru european al garanțiilor în favoarea victimelor criminalității, în cuprinsul acestui act legislativ sunt prevăzute o serie de drepturi procesuale și procedurale, urmând a ne opri doar asupra acelora care privesc protecția persoanelor vătămate.

Astfel, în primul rând, Directiva 2012/29/UE stabilește obligația statelor de a se asigura că victima va primi, încă de la primul contact cu o autoritate competentă și fără întârzieri inutile, informații privind modul și condițiile în care victimele pot obține protecție, inclusiv natura și felul măsurilor de protecție[29].

Victimelor trebuie să li se asigure acces la servicii confidențiale de sprijinire a victimelor, în mod gratuit, care acționează în interesul acestora înainte, în timpul și pentru o durată adecvată după încetarea procedurilor penale, iar membrilor familiei să li se asigure acces la serviciile de sprijinire a victimelor în conformitate cu necesitățile lor și cu gravitatea prejudiciului suferit ca urmare a infracțiunii săvârșite împotriva victimei, fiind direcționate în acest sens de către autoritatea competentă la care a fost depusă plângerea și de către alte entități relevante, fără a fi condiționate de formularea unei plângeri penale cu privire la săvârșirea unei infracțiuni.

Serviciile de sprijinire a victimelor vor trebui să furnizeze, cel puțin, informațiile, consilierea și sprijinul relevante pentru exercitarea drepturilor care revin victimelor, inclusiv în ceea ce privește accesul la sistemele publice naționale de despăgubire în cazul daunelor penale, precum și cu privire la rolul victimelor în cadrul procedurilor penale, inclusiv pregătirea pentru participarea la proces, informații privind sau trimitere directă la orice servicii specializate de sprijinire relevante existente, sprijinul emoțional și, dacă este disponibil, cel psihologic, consiliere privind aspectele financiare și practice subsecvente infracțiunii și consiliere cu privire la riscurile de victimizare secundară și repetată sau de intimidare și răzbunare, precum și la prevenirea acestora[30].

În cuprinsul capitolului IV al Directivei 2012/29/UE sunt prevăzute toate garanțiile de protecție și recunoaștere a victimelor cu nevoi speciale de protecție.

Astfel, orice victimă și membrii săi de familie au dreptul la măsuri de protecție împotriva victimizării secundare și repetate și a intimidării și răzbunării, inclusiv împotriva riscului unor vătămări emoționale sau psihologice, și de protecție a demnității, pe durata audierilor și în momentul depunerii mărturiei, fără, ca prin aceasta, să fie adusă atingere dreptului la apărare. În funcție de circumstanțele concrete ale cauzei, măsurile de protecție pot include și proceduri pentru protecția fizică a victimelor și a membrilor familiilor acestora, în temeiul legislației naționale[31].

Pe parcursul procedurilor penale, victimele și membrii familiei acestora au următoarele drepturi:

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

− de a se permite evitarea contactului cu autorul infracțiunii în incinta în care se desfășoară procedurile penale, în afară de cazul în care acest lucru este impus de procedurile penale[32],

− desfășurarea fără întârzieri nejustificate a audierilor victimelor, de îndată ce autoritatea competentă a înregistrat o plângere cu privire la săvârșirea unei infracțiuni,

− reducerea cât mai mult cu putință a numărului audierilor victimelor, audierile având loc numai atunci când sunt strict necesare pentru desfășurarea cercetării penale,

− de a fi însoțite de reprezentantul lor legal și de o persoană aleasă de acestea, cu excepția cazului în care s-a luat o decizie contrară motivată în legătură cu una dintre persoanele respective sau cu amândouă,

− reducerea la minimum a examinărilor medicale și desfășurarea acestora numai atunci când sunt strict necesare în scopul procedurilor penale,

− de a beneficia de măsurile adecvate pentru protejarea vieții private, inclusiv a caracteristicilor personale ale victimei luate în considerare în evaluarea individuală prevăzută la articolul 22 și a imaginilor victimelor și ale membrilor familiilor acestora, iar în ceea ce privește victimele-copil trebuie sa asigure toate măsurile legale pentru a împiedica difuzarea publică a oricăror informații care ar putea duce la identificare[33].

Pentru a se identifica nevoile de protecție specifice și pentru a se determina dacă și în ce măsură ar putea beneficia de măsuri speciale în cursul procedurilor penale, victimele, inclusiv victimele-copil, trebuie să beneficieze de o evaluare promptă și individuală, în conformitate cu procedurile naționale, care să ia în considerare în special: caracteristicile personale ale victimei, tipul sau natura infracțiunii și circumstanțele infracțiunii. Totodată, evaluarea individuală va acorda o atenție deosebită victimelor care au suferit un prejudiciu considerabil ca urmare a gravității infracțiunii, victimelor afectate de o infracțiune din cauza prejudecăților sau din motive de discriminare care ar putea avea legătură în special cu caracteristicile lor personale și victimelor care sunt deosebit de vulnerabile din cauza relației cu autorul infracțiunii și a dependenței de acesta, în această ultimă ipoteză fiind avute în vedere, printre altele, victimele violenței bazate pe gen, ale violenței în cadrul relațiilor apropiate, ale violenței sexuale sau ale exploatării[34].

Astfel, după efectuarea evaluării individuale și identificarea nevoilor de protecție specifice, pot fi dispuse, în cursul cercetărilor penale, următoarele măsuri: audierea victimei în incinte concepute sau adaptate în acest scop, audierea victimei de către sau prin intermediul unor profesioniști pregătiți în acest scop, toate audierile victimei să fie realizate de aceleași persoane, cu excepția cazului în care acest lucru este contrar bunei administrări a justiției și toate audierile victimelor violenței sexuale, ale violenței bazate pe gen sau ale violenței în cadrul unor relații apropiate, cu excepția cazului în care sunt efectuate de un procuror sau un judecător, să fie efectuate de către o persoană de același sex cu victima, dacă victima dorește acest lucru, cu condiția ca derularea procedurilor penale să nu fie afectată. Ulterior, în faza judecății, pot fi dispuse următoarele măsuri: de evitare a contactului vizual între victime și autorii infracțiunilor, inclusiv pe parcursul depunerii mărturiei, prin mijloace adecvate, inclusiv prin utilizarea mijloacelor tehnice de comunicare, de garantare a posibilității ca victima să fie audiată în instanță fără a fi prezentă, în special prin folosirea mijloacelor tehnice de comunicare adecvate, de evitare a adresării de întrebări inutile victimei privind viața privată, care nu sunt legate de infracțiunea respectivă și măsuri prin care să se permită derularea audierii în absența publicului[35].

În situația victimelor-copil, pe lângă măsurile menționate în paragraful anterior, pe parcursul cercetărilor penale, toate audierile pot fi înregistrate pe suport audiovizual, aceste înregistrări putând fi utilizate ca probe în procedurile penale. De asemenea, în cercetările și procedurile penale, în funcție de rolul victimelor în sistemul judiciar penal relevant, autoritățile competente numesc un reprezentant special pentru victimele-copii în cazul în care, conform dreptului intern, titularii răspunderii părintești nu pot reprezenta victima-copil ca urmare a unui conflict de interese între aceștia și victima-copil sau atunci când victima-copil este neînsoțită sau separată de familie și, în cazul în care victima-copil are dreptul la consiliere juridică, aceasta are dreptul la propriul consilier juridic și la reprezentare în nume propriu în procedurile unde există sau ar putea exista un conflict de interese între victima-copil și titularii răspunderi părintești sau alte părți[36].

În ceea ce privește măsurile de protecție care pot fi dispuse în temeiul Regulamentului (UE) 606/2013[37],dincuprinsularticolului3punctul1seextragurmătoarelecaracteristici ale acestora: să fie prevăzute în dreptul intern al statului emitent, existența unei amenințări la adresa integrității fizice sau psihice a unei persoane și să fie una dintre cele trei obligații prevăzute expres.


[23] Convenția de la Istanbul, articolul 18.

[24] Idem, articolele 52 și 53.

[25] Idem, articolul 56.

[26] Andrei IACUBA, Elena DIACONU, op. cit., p. 228 – Autorii apreciază că „măsurile de protecție dispuse în statul emitent trebuie să aibă întotdeauna un caracter penal și să fie stabilite printr-o hotărâre judecătorească de natură penală”. D.M. ȘANDRU, I. ALEXE, P. DOBRICĂ, „Studiu legislativ și sociologic privind măsurile de protecție în materie civilă”, Editura Universitară, București, 2017, p. 33 – Într-o opinie contrară, s-a apreciat că „legiuitorul european a făcut o delimitare confuză între cele două materii și, implicit, între cazurile când ar fi aplicabil Regulamentul și acelea în care se aplică Directiva. Autorii au arătat că delimitarea ar putea să se facă în funcție de cât de periculos este comportamentul care a condus la adoptarea măsurii instituirii ordinului de protecție, dar și că delimitarea civil/penal nu este suficient precizată, cu toate că aceasta nu este lăsată la aprecierea statelor, deși în practica este posibil ca instanțele naționale să aplice dreptul național”.

[27] JO 2011, L 338, pp. 2-18, ediție specială, 19/vol. 11, pp. 235-251, articolul 5.

[28] Idem, articolul 9.

[29] JO 2012, L 315, pp. 57-73, ediție specială, 19/vol. 15, pp. 58-74, articolul 4.

[30] Idem, articolele 8 și 9.

[31] Idem, articolul 18.

[32] Pentru ca victimele și membrii lor de familie să poată beneficia efectiv de acest drept, art. 19 alin. (2) din Directivă stabilește că „statele membre se asigură că noile clădiri ale instanțelor judecătorești beneficiază de săli de așteptare separate pentru victime”.

[33] Idem, articolul 21.

[34] Idem, articolul 22.

[35] Idem, articolul 23.

[36] Idem, articolul 24.

[37] Andrei IACUBA, Elena DIACONU, op. cit., pp. 228-229, 232 – Autorii au apreciat că „în cazul în care România este stat emitent, va fi aplicabil Regulamentul (UE) nr. 606/2013 ori de câte ori este vorba de măsuri de protecție dispuse prin ordinul de protecție prevăzut de Legea nr. 217/2013 privind prevenirea și combaterea violenței domestice. Concluzia autorilor se sprijină pe faptul că noțiunea de „materie civilă” prevăzută de Regulament este o noțiune autonomă, care nu depinde de definiția din dreptul național român și se interpretează în mod autonom, în conformitate cu principiile de drept al UE. Un alt argument al autorilor face trimitere la jurisprudența CEDO, care a afirmat în repetate rânduri că natura civilă sau penală a unei sancțiuni nu se stabilește numai în funcție de natura civilă, administrativă sau penală a instanței care a pronunțat-o sau după denumirea actului juridic care o consemnează, ci în concret, în funcție de gravitatea și efectele acesteia.” Cu toate acestea, ținând cont de considerentul (13) din preambulul Regulamentului, autorii subliniază că „ordinul de protecție provizoriu, emis de organele de poliție, în conformitate cu prevederile art. 221 din Legea nr. 217/2013, nu poate face obiectul recunoașterii potrivit prevederilor Regulamentului. În schimb, ordinul emis după confirmarea celui provizoriu de către procuror și eventuala contestare a acestuia la judecătoria competentă va îndeplini toate condițiile formale pentru a face obiectul procedurii de recunoaștere prevăzută de Regulament”.

Instrumente europene privind violența domestică. Reglementări și jurisprudență was last modified: ianuarie 8th, 2021 by Grigore Sorin Ciurea

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice