Instrumente europene privind violența domestică. Reglementări și jurisprudență

 

---

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!

---

---

 

MECANISMUL INSTITUIT

1. Definiții

Convenția de la Istanbul, în cuprinsul articolului 3 definește: „a) violența împotriva femeilor ca o încălcare a drepturilor omului și o formă de discriminare împotriva femeilor și va însemna toate acțiunile de violență de gen care rezultă în, sau care sunt probabile a rezulta în, vătămarea sau suferința fizică, sexuală, psihologică sau economică cauzată femeilor, inclusiv amenințările cu asemenea acțiuni, coerciția sau deprivarea arbitrară de libertate, indiferent dacă survine în public sau în viața private; b) violența domestică va însemna toate acțiunile de violență fizică, sexuală, psihologică sau economică, care survin în familie sau în unitatea domestică sau între foștii sau actualii soți sau parteneri, indiferent dacă agresorul împarte sau a împărțit același domiciliu cu victima; c) gen va însemna rolurile, comportamentele, activitățile și atributele construite social, pe care o societate dată le consideră adecvate pentru femei și bărbați; d) violența de gen împotriva femeilor va însemna violența care este direcționată împotriva unei femei pentru că ea este o femeie sau care afectează femeile în mod disproporționat; e) victimă va însemna orice persoană fizică, care este supusă comportamentului specificat la punctele a și b; f) femeile includ fetele cu vârsta până în 18 ani.”

În ceea ce privește definirea termenului de „gen”, practicieni ai dreptului au subliniat că nuanța exprimată se referă la „sexul social”, un construct social care variază și care este, în principiu, independent de realitatea biologică a persoanei (bărbat/femeie), având, deci, o încărcătură ideologică puternică și care se clădește pe concepția că omul se naște ca o ființă neutră, care poate să își determine sau să își schimbe „genul” în cursul vieții și sub influența diverșilor factori, precum societatea, educația și auto-determinarea, spre deosebire de definiția clasică a „genului”, anume, ca un sinonim pentru sexul biologic^[12].

Convenția de la Istanbul a instituit, în sarcina statelor semnatare, printre altele, obligația de a lua măsurile legislative sau alte măsuri necesare pentru a proteja toate victimele de orice acte de violență ulterioare și pentru a asigura, în conformitate cu legislația internă, faptul că există mecanisme adecvate pentru a prevedea o cooperare eficace între toate agențiile relevante ale statului, inclusiv sistemul judiciar, procurori, agențiile guvernamentale de aplicare a legii, autoritățile locale și regionale, precum și organizațiile neguvernamentale și alte organizații și entități relevante în domeniul protejării și sprijinirii victimelor și martorilor tuturor formelor de violență acoperite de sfera de aplicare a Convenției, inclusiv prin trimiterea către servicii generale și specializate de sprijin^[13], astfel cum sunt enunțate în Capitolul IV^[14].

În sensul Directivei 2011/99/UE, un „ordin european de protecție” înseamnă o decizie, adoptată de o autoritate judiciară sau echivalentă a unui stat membru în legătură cu o măsură de protecție, pe baza căreia o autoritate judiciară sau echivalentă a altui stat membru adoptă măsura sau măsurile corespunzătoare în temeiul propriei legislații naționale în vederea continuării asigurării protecției persoanei protejate, iar o „măsură de protecție” înseamnă o decizie în materie penală, adoptată în statul emitent în conformitate cu legislația națională și procedurile sale, prin care una sau mai multe dintre interdicțiile sau restricțiile menționate la articolul 5 sunt impuse unei persoane care reprezintă un pericol pentru a proteja o persoană protejată de o faptă penală care i-ar putea pune în pericol viața, integritatea fizică sau psihologică, demnitatea, libertatea personală sau integritatea sexuală^[15].

Prin urmare, ordinul european de protecție poate fi atât o decizie în materie civilă sau administrativă, cât și o decizie în materie penală, după cum acesta este reglementat în statul emitent, în schimb ce măsurile de protecție vor avea întotdeauna un caracter penal^[16] și vor fi emise în conformitate cu legislația națională din statul emitent. Pentru ca o măsură de protecție să întemeieze propunerea de emitere a ordinului european de protecție, nu este necesar ca o infracțiune să fi fost stabilită printr-o hotărâre definitivă^[17], putând fi cuprinsă chiar într-o încheiere de luare/menținere a controlului judiciar.

La data de 15.11.2012^[18], a intrat în vigoare Directiva 2012/29/UE, instrument juridic ce a stabilit garanții pentru victimele criminalității, precum dreptul de a beneficia de informații, de sprijin și protecție adecvate pentru a fi în măsură să participe în procedurile penale, dreptul de a fi recunoscute și tratate cu respect, atenție, profesionalism și de o manieră individualizată și nediscriminatorie, iar în cazul în care victima este un copil, dreptul acesteia de a fi luat în considerare, în primul rând, interesul superior, evaluat în mod individual. Pentru aceasta, se va analiza, în mod corespunzător, vârsta, nivelul de maturitate, opiniile, nevoile și preocupările copilului. În acest caz, copilul și, dacă există, titularul răspunderii parentale sau alt reprezentant legal al copilului sunt informați cu privire la orice măsuri sau drepturi destinate în mod specific copilului^[19].

Noțiunea de victimă, în accepțiunea Directivei 2012/29/UE, presupune o persoană fizică ce a suferit un prejudiciu, inclusiv o vătămare a integrității sale fizice, mentale sau emoționale, sau un prejudiciu economic, cauzate, în mod direct, de o infracțiune și membrii familiei unei persoane al cărei deces a fost cauzat în mod direct de o infracțiune și care au suferit prejudicii în urma decesului persoanei respective. Prin membrii de familie se înțelege soțul/soția, persoana care conviețuiește cu victima, fiind angajată într-o relație intimă și gospodărind împreună cu aceasta de o manieră stabilă și continuă, rudele în linie directă, frații și surorile, precum și persoanele aflate în întreținerea victimei și prin justiție reparatorie orice proces prin care victima și autorul infracțiunii pot, în cazul în care consimt liber, să participe activ la soluționarea problemelor generate de infracțiune cu ajutorul unei terțe părți imparțiale^[20].

Spre deosebire de instrumentele juridice prezentate anterior, Regulamentul (UE) nr. 606/2013 are în centrul atenției definirea măsurilor de protecție care pot fi dispuse și nu definirea noțiunii de victimă, acestea putând fi dispuse, așa cum subliniază punctul 6 din considerente, pentru prevenirea oricăror forme de violență bazată pe gen sau de violență în cadrul relațiilor apropiate, cum ar fi violența fizică, hărțuirea, agresiunea sexuală, urmărirea, intimidarea sau alte forme de constrângere indirectă. Faptul că o persoană face obiectul unei măsuri de protecție dispuse în materie civilă nu exclude neapărat posibilitatea ca persoana respectivă să fie definită drept „victimă” în temeiul Directivei 2012/29/UE^[21].

Astfel, potrivit articolului 3 punctul 1, „măsură de protecție înseamnă orice hotărâre, indiferent de denumirea acesteia, dispusă de autoritatea emitentă a statului membru de origine, în conformitate cu dreptul intern al acestuia, prin care se impun una sau mai multe dintre următoarele obligații persoanei care reprezintă amenințarea, în vederea protejării unei alte persoane, atunci când integritatea fizică sau psihică a persoanei din urmă poate fi amenințată: a) o interdicție sau reglementare a accesului la locul în care persoana protejată își are reședința, în care muncește sau pe care îl frecventează sau în care locuiește cu regularitate, b) o interdicție sau reglementare a contactului, sub orice formă, cu persoana protejată, inclusiv prin telefon, poștă electronică sau obișnuită, fax sau orice alt mijloc, c) o interdicție sau reglementare a apropierii de persoana protejată la o distanță mai mică decât cea stabilită.” Pe de altă parte, Regulamentul definește o persoană protejată ca fiind o persoană fizică care face obiectul protecției oferite de o măsură de protecție^[22]

---