Inspecția Judiciară sesizată de CSM cu privire la raportul Henry Jackson Society

Potrivit unui comunicat de presă al Consiliului Superior al Magistraturii, în data de 16 ianuarie 2017, la solicitarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, doamna judecător Mariana Ghena, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, a sesizat [în temeiul art. 30 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii] Inspecţia Judiciară în vederea efectuării de verificări, potrivit competenţelor legale, pentru a stabili dacă şi în ce măsură afirmaţiile conţinute în raportul intitulat „Fighting Corruption with Con Tricks: România’s Assault on the Rule of Law”, publicat în limba engleză de dl. David Clark, sub egida Henry Jackson Society, afirmaţii preluate de mai multe publicaţii din România, au adus atingere independenţei sistemului judiciar în ansamblul său.

Sesizarea a fost făcută în acord cu dispoziţiile legale, ce prevăd rolul Consiliul Superior al Magistraturii de apărător al corpului magistraţilor împotriva oricăror acte de natură să aducă atingere independenţei, imparţialităţii şi reputaţiei profesionale a acestora.

Raportul integral „Fighting Corruption with Con Tricks: România’s Assault on the Rule of Law”

[gview file=”http://www.universuljuridic.ro/wp-content/uploads/2017/01/Fighting-Corruption-with-Con-Trick-Romania-Assault-on-the-Rule-of-Law.pdf” height=”800px”]

Reamintim că, în legătură cu acest raport, s-a spus că readuce în discuție problema cronică a democrației din România constând în implicarea, în maniere neclarificate încă, a serviciilor secrete în justiție, arată UNJR.

👍Vezi și: UNJR și AMR declamă, din nou, implicarea serviciilor secrete în actul de justiție

Sursa informației