Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
220 views
Dec. ÎCCJ (SP) nr. 776/2020
L. nr. 302/2004: art. 26, art. 36, art. 58 alin. (1), art. 84 alin. (1), art. 87 lit. c), art. 97 alin. (2), art. 99 alin. (2), art. 110, art. 114 alin. (1); NCPP: art. 275 alin. (2) și (6), art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b)
Potrivit art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, a judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate.
Potrivit art. 84 alin. (2) din aceeaşi lege, mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei – cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L/190/1 din 18 iulie 2002.
Potrivit art. 99 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri:
a) în situaţia prevăzută la art. 97 alin. (2) din prezenta lege; în mod excepţional, în materie de taxe şi impozite, de vamă şi de schimb valutar, executarea mandatului european nu va putea fi refuzată pentru motivul că legislaţia română nu impune acelaşi tip de taxe sau de impozite ori nu conţine acelaşi tip de reglementări în materie de taxe şi impozite, de vamă şi de schimb valutar ca legislaţia statului membru emitent;
b) când persoana care face obiectul mandatului european de arestare este supusă unei proceduri penale în România pentru aceeaşi faptă care a motivat mandatul european de arestare;
c) când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetăţean român sau trăieşte în România şi are o rezidenţă continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani şi aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranţă în statul membru emitent;
d) când persoana care face obiectul mandatului european a fost judecată definitiv pentru aceleaşi fapte într-un alt stat terţ care nu este membru al Uniunii Europene, cu condiţia ca, în caz de condamnare, sancţiunea să fi fost executată sau să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă ori infracţiunea să fi fost amnistiată sau pedeapsa să fi fost graţiată potrivit legii statului de condamnare;
e) când mandatul european de arestare se referă la infracţiuni care, potrivit legii române, sunt comise pe teritoriul României;
f) când mandatul european cuprinde infracţiuni care au fost comise în afara teritoriului statului emitent şi legea română nu permite urmărirea acestor fapte atunci când s-au comis în afara teritoriului român;
g) când, conform legislaţiei române, răspunderea pentru infracţiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare ori executarea pedepsei aplicate s-a prescris, dacă faptele ar fi fost de competenţa autorităţilor române;
h) când o autoritate judiciară română a decis fie renunţarea la urmărirea penală, fie clasarea pentru infracţiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare sau a pronunţat, faţă de persoana solicitată, o hotărâre definitivă, cu privire la aceleaşi fapte, care împiedică viitoare proceduri;
În cauză, se constată că faţă de persoana solicitată A. a fost emis mandatul european de arestare la data de 22.09.2020 de către autorităţile judiciare din Republica Estonia, acesta fiind urmărit pentru săvârşirea a 4 infracţiuni de pregătire de infracţiuni informatice/legate de criminalitatea informatică, utilizarea ilegală a identităţii altei persoane, obţinerea ilegală a accesului la sisteme informatice şi fraude informatice pe scară largă şi efectuate de către un grup, prev. de subsecţiunea 2161 alin. (1), subsecţiunea 1572 alin. (1), art. 217 alin. (2), (2) şi art. 213 alin. (2), (3) şi 4), toate din C. pen. estonian.
În speţă, sunt aplicabile prevederile art. 84 din Legea 302/2004 privind mandatul european de arestare care fac trimitere la solicitarea arestării şi predării unei persoane de către un alt stat membru, în scopul efectuării urmăririi penale.
Înalta Curte constată că sunt respectate dispoziţiile art. 87 lit. c) din Legea nr. 302/2004 modificată prin Legea nr. 236/2017 care reglementează conţinutul şi forma mandatului european de arestare şi prevede că acesta trebuie tradus în limba română sau în una din limbile engleză şi franceză .
De asemenea, se constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, infracţiunile pentru care a fost emis mandatul european de arestare regăsindu-se pe lista celor 32 de infracţiuni reglementate la art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, nefiind necesară verificarea îndeplinirii condiţiei dublei incriminări (pct. 11 şi 20), precum şi cele prevăzute de art. 26 privind gravitatea faptei şi art. 36 privind condiţiile de fond şi de formă ale cererii statului emitent.
În ceea ce priveşte motivele de contestaţie invocate de către apărare, respectiv motivele de refuz prevăzute de art. 99 alin. (2) lit. c) şi lit. e) din Legea nr. 302/2004, instanţa constată că acestea sunt facultative şi nu conduc instanţa la concluzia că este necesar refuzul executării mandatului de arestare.
Astfel, referitor la primul motivul invocat, se constată că art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/004 prevede că autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare atunci când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetăţean român sau trăieşte în România şi are o rezidenţă continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani şi aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranţă în statul membru emitent.
Or, chiar dacă în cauză apărătorul contestatorului a subliniat faptul că acesta este cetăţean român, trăieşte în România şi nu doreşte a fi predat autorităţilor estoniene, se constată că mandatul european de arestare nu a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranţă, ci în scopul efectuării urmăririi penale.
În ceea ce priveşte motivul de refuz prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 302/2004 prin care se poate refuza executarea atunci când mandatul european de arestare se referă la infracţiuni care, potrivit legii române, sunt comise pe teritoriul României se constată că, din descrierea faptei şi menţiunile din mandatul european de arestare rezultă că nu s-a stabilit cu certitudine că persoana solicitată s-ar fi aflat pe teritoriul României în momentul săvârşirii faptei, precizându-se doar că „există motive pentru a se suspecta că infracţiunile au fost comise în afara teritoriului estonian, probabil pe teritoriul Republicii România şi de către cetăţenii români, dar împotriva cetăţeanului estonian sau împotriva persoanei juridice înregistrate în Estonia”.
În consecinţă, analizând dispoziţiile legale sus-menţionate, prin raportare la datele concrete ale cauzei, Înalta Curte constată că nu există niciunul dintre cazurile de refuz obligatoriu al predării persoanei solicitate şi, deopotrivă, contestatorului persoană solicitată nu-i este aplicabilă niciuna dintre situaţiile de refuz facultativ la predare prevăzute de art. 99 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată.
În acest context, Înalta Curte constată că nu există niciun motiv de respingere a solicitării autorităţilor judiciare estoniene privind predarea în vederea derulării cercetărilor penale privind infracţiunile pentru care a fost emis mandatul european de arestare din data de 22.09.2020.
De asemenea, Înalta Curte constată că în mod legal prima instanţă a dispus amânarea predării către autorităţile judiciare din Estonia, în conformitate cu art. 114 alin. (1) raportat la art. 58 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, până la soluţionarea definitivă a cauzelor ce formează obiectul dosarelor nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, nr. 4139/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti şi nr. 3647/D/P/2019 al DIICOT – Structura Centrală, iar, în caz de condamnare cu executarea în regim de detenţie a pedepsei, până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiţionate sau până la executarea pedepsei la termen.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b) raportat la art. 110 din Legea nr. 302/2004 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondată contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 191/F din data de 01 octombrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2020.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în sumă de 253 RON, va rămâne în sarcina statului.
Sursa informației: www.scj.ro.
