Infracţiuni de şantaj, dare de bani cu dobândă ca îndeletnicire şi constituirea unui grup infracţional organizat. Deducerea perioadei de timp executate din durata pedepsei aplicate (NCP, NCPP)

 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 180/A/2020

NCPP: art. 275 alin. (2) și (6), art. 598 alin. (1) lit. c), art. 599 alin. (5); NCP: art. 37 lit. a)

Înalta Curte, având în vedere motivele invocate de contestatorul condamnat şi întemeiate pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a apreciat că se pune în discuţie o cauză de lămurire a înţelesului hotărârii întrucât împrejurările invocate nu au apărut după pronunţarea hotărârii contestate, dar şi în raport de menţiunile făcute de apărătorul condamnatului în sensul că instanţa de apel nu a menţionat nimic în legătură cu perioadele ce urmează a fi deduse pentru A., în condiţiile în care în dispozitiv s-a precizat că s-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu sunt contrare deciziei.

Prin urmare, s-a considerat că ceea ce se solicită este lămurirea înţelesului deciziei în sensul că menţinerea celorlalte dispoziţii ale sentinţei se referă şi la deducerea perioadei de timp executată din durata pedepsei aplicate, în contextul în care, în opinia apărătorului contestatorului, faptele din prezenta cauză sunt concurente cu cele pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 13 ani închisoare.

Analizând contestaţia din această perspectivă a lămuririi dispozitivului deciziei, s-a constatat că Înalta Curte a precizat prin hotărârea contestată că, faţă de antecedentele penale ale inculpatului şi data comiterii infracţiunilor de şantaj (31.10.2011), dare de bani cu dobândă ca îndeletnicire (07.12.2011) şi constituirea unui grup infracţional organizat (14.06.2012), acestea sunt fapte comise în timpul executării pedepsei de 13 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 996/2005 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 769/04.03.2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pedeapsă care a fost ulterior contopită cu pedepse aplicate pentru infracţiuni concurente, prin sentinţa penală nr. 704/16.10.2012 a Tribunalului Bucureşti, fiind stabilită o pedeapsă rezultantă tot de 13 ani închisoare. În acest context, instanţa de apel a constatat că inculpatul a executat perioadele 11.03.1994-16.03.1994, 29.09.1994-09.12.1994, 21.09.2001-17.12.2002, 02.05.2004-19.12.2011, 13.05.2012-23.11.2012, când a fost liberat condiţionat cu un rest de pedeapsă de 1234 zile.

Prin urmare, instanţa de apel a stabilit ca fiind îndeplinite condiţiile recidivei postcondamnatorii prev. de art. 37 lit. a) C. pen., primul termen al recidivei fiind pedeapsa de 13 ani închisoare.

Raportat la cele menţionate, Înalta Curte a constatat că hotărârea instanţei de apel este clară şi neechivocă şi nu necesită vreo lămurire suplimentară în condiţiile în care nu a stabilit existenţa unui concurs de infracţiuni, aşa cum se invocă de apărare şi a constatat că inculpatul a executat perioadele astfel cum au fost menţionate anterior, sens în care a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.

Prin considerentele deciziei penale nr. 104/A din 27.03.2019, Înalta Curte a mai precizat că, pe calea contestaţiei la executare nu se poate modifica o hotărâre, deoarece s-ar aduce atingere autorităţii de lucru judecat. Pe această cale se pot invoca numai aspecte ce privesc exclusiv executarea hotărârilor, neputându-se pune în discuţie legalitatea şi temeinicia hotărârilor în baza cărora se face executarea şi nu se poate ajunge la modificarea hotărârilor rămase definitive.

Astfel, s-a concluzionat că argumentele apărătorului ales al contestatorului privind la existenţa unei nelămuriri a înţelesului hotărârii în sensul că ar trebui deduse din pedeapsa aplicată şi alte perioade deja executate, nu pot fi primite.

Prin decizia penală nr. 47 din data de 22 ianuarie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2019 s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia la executare formulată de contestatorul condamnat A. împotriva deciziei penale nr. 424/A din data de 11 decembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2013.

Pentru a hotărî astfel Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că argumentele apărătorului ales al contestatorului privind la existenţa unei nelămuriri a înţelesului hotărârii în sensul că ar trebui deduse din pedeapsa aplicată şi alte perioade deja executate, nu pot fi primite.

De altfel, s-a mai reţinut că motivele prezentei contestaţii la executare, întemeiate pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., privind lămurirea deciziei pronunţate în apel sub aspectul perioadei de timp deduse din pedeapsa rezultantă aplicată contestatorului A. şi operaţiunea de contopire a pedepselor, constituie o reiterare a motivelor şi apărărilor pe care s-a întemeiat contestaţia la executare soluţionată anterior prin decizia penală nr. 104/A din 27.03.2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2019.

Prin urmare, contestatorul condamnat A. a reiterat prin prezenta contestaţie la executare aceleaşi motive şi apărări pe care s-a întemeiat contestaţia la executare soluţionată anterior.

Faţă de toate cele anterior expuse, se constată că şi motivele prezentei contestaţii la executare sunt întemeiate pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. şi privesc lămurirea deciziei pronunţate în apel sub aspectul perioadei de timp deduse din pedeapsa rezultantă aplicată contestatorului A. şi operaţiunea de contopire a pedepselor, astfel că se reiterează aceleaşi motive şi apărări pe care s-a întemeiat contestaţia la executare soluţionată anterior prin decizia penală nr. 104/A din 27.03.2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2019.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

În considerarea dispoziţiilor art. 599 alin. (5) C. proc. pen., care stabilesc că cererile ulterioare de contestaţie la executare sunt inadmisibile dacă există identitate de persoană, de temei legal, de motive şi de apărări, se constată că şi prezenta cerere se regăseşte în ipoteza prevăzută de textul de lege menţionat.

Pentru toate aceste considerente, în baza art. 599 alin. (5) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 424/A din data de 11 decembrie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2013.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat contestatorul condamnat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen. onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 80 RON, va rămâne în sarcina statului.

Sursa informației: www.scj.ro.