Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
475 views
Dec. ÎCCJ (SP) nr. 174/A/2021
NCP: art. 5, art. 291 alin. (1); L. nr. 78/2000: art. 6; NCPP: art. 102 alin. (2) şi (3), art. 275 alin. (3) și (6), art. 421 alin. (1) lit. b)
Prin actul de sesizare al instanţei s-a reţinut în esenţă că, în perioada iulie 2012-ianuarie 2013, inculpatul A., avocat în cadrul Baroului Satu Mare, a pretins de la martorul denunţător C., executor judecătoresc, aproximativ 130.000 RON, reprezentând un procent de 3% din suma de 4.372.962,71 de RON (calculaţi de martorul denunţător ca fiind debit principal), sumă pe care executorul trebuia să o încaseze de la Ministerul Finanţelor Publice, pentru 101 persoane fizice, drept despăgubiri stabilite de instanţele de judecată în baza Legii nr. 221/2009, din care a primit 27.000 de RON (7.000 de RON la sfârşitul lunii august 2012, respectiv 20.000 de RON la sfârşitul lunii septembrie 2012), sub pretextul că sumele de bani urmează a fi remise de către avocat către doi funcţionari publici din cadrul Ministerului Finanţelor Publice şi unul din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Satu Mare, persoane asupra cărora A. a lăsat să se creadă că are influenţă şi pe care a promis că le va determina să dispună şi să urgenteze plata sumei de bani sus-menţionate.
S-a reţinut că fapta descrisă mai sus întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie şi a art. 5 C. pen.
Conform dispoziţiilor art. 291 C. pen., constituie infracţiunea de trafic de influenţă, pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public şi care promite că îl va determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri.
În acord cu instanţa de fond, se constată că starea de fapt reţinută în actul de sesizare în sarcina inculpatului A. nu este confirmată de mijloacele de probă ce pot fundamenta analiza acuzaţiei, în cauză nerezultând o acţiune a inculpatului de pretindere şi primire a unei sume de bani, respectiv de promisiune a exercitării influenţei asupra unor funcţionari, în scopul determinării urgentării îndeplinirii unor acte ce intrau în îndatoririle acestora de serviciu.
Înalta Curte apreciază că excluderea din materialul probator a rezultatelor supravegherii tehnice efectuată în cauză, autorizate prin Încheierea nr. 1/S din 10 ianuarie 2013 emisă de Curtea de Apel Oradea, respectiv a celor trei procese-verbale din data de 24 martie 2017 de redare a convorbirilor interceptate a fost corect dispusă de instanţa de fond, în raport de Deciziile Curţii Constituţionale nr. 51/2016, nr. 302/2017, nr. 22/2018 şi nr. 26/2019 şi de jurisprudenţa actuală.
Astfel, prin Adresa nr. x din 18 iunie 2019, Serviciul Român de Informaţii a comunicat instanţei de fond mai multe note de redare a conversaţiilor telefonice care erau adresate DNA – Serviciul Teritorial Oradea, instituţie care le-a solicitat prin Adresa nr. x din 10 ianuarie 2013 – dosar instanţă de fond.
Din conţinutul acestora a rezultat cu certitudine că interceptările au fost efectuate de către Serviciul Român de Informaţii, iar procesele-verbale de redare au fost întocmite de organele de poliţie judiciară, în baza transcrierii realizate de către lucrătorii Serviciului Român de Informaţii.
În consecinţă, s-a constatat încălcarea dispoziţiilor legale privind punerea în executare a autorizaţiilor de înregistrare şi interceptare, aceasta fiind realizată de organe fără atribuţii de cercetare penală.
Prin urmare, au fost încălcate normele de competenţă funcţională, iar potrivit art. 102 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., este incidentă nulitatea absolută a procedeelor probatorii şi a mijloacelor de probă astfel obţinute, respectiv procesele-verbale de redare a convorbirilor interceptate şi înregistrate de către Serviciul Român de Informaţii.
De asemenea, Înalta Curte constată că, în mod temeinic, instanţa de fond a înlăturat din analiza ansamblului probator, ca lipsită de fiabilitate, înregistrarea ambientală pretins efectuată de martorul denunţător C., cu ajutorul telefonului mobil, stocată pe DVD.
Astfel, prin expertizele judiciare dispuse de instanţa de fond, respectiv expertiza tehnică informatică şi expertiza criminalistică a vocii şi vorbirii, completate cu răspunsurile la obiecţiuni, s-a concluzionat în esenţă că:
Data înregistrării audio este 2 iunie 2014, ora 15:15:58, însă aceasta nu corespunde în mod necesar unei realităţi obiective Această dată coincide cu data ultimei modificări a fişierului, însă nu există elemente tehnice care să conducă la ipoteza că fişierul a fost modificat după ce a fost creat.
Nu se poate afirma în mod cert faptul că există o legătură de netăgăduit între data unui fişier şi data sistemului de operare în raport cu care acesta a fost creat (şi cu atât mai puţin, în raport cu data reală a evenimentului respectiv).
Nu se poate stabili dacă înregistrarea audio în litigiu prezentă pe DVD-R marca x, neinscripţionat (pus la dispoziţie) este autentică, deoarece înregistrarea nu a fost stocată pe suportul original şi nu a fost realizată simultan cu evenimentele înregistrate, fără ca aceasta să însemne că înregistrarea supusă expertizării nu este o copie fidelă a înregistrării originale sau transferare realizată cu acurateţe a originalei din care provine.
În urma examinării înregistrării cu echipamentele din dotarea INEC, nu au fost depistate modificări, clonări, adăugiri, suprapuneri ale unor elemente de amprentă vocală şi este o probabilitate ridicată ca vocea din înregistrarea audio să aparţină numitului A.
În consecinţă, Înalta Curte apreciază că nu poate fi reţinută ca probă indubitabilă o înregistrare ce nu este autentică, cu privire la care există doar o probabilitate să fie vocea inculpatului, dar nu există nicio certitudine cu privire la data la care a fost efectuată. Mai mult, există elemente tehnice stabilite de experţii din cauză, în sensul că fişierul a fost creat la 2 iunie 2014, iar DVD-ul a fost inscripţionat în data de 3 iunie 2014, la mult timp după 10 ianuarie 2013, când se presupune că s-ar fi predat suportul care conţinea înregistrarea.
În contextul în care redarea înregistrării audio efectuată de denunţător s-a făcut după 4 ani de la momentul obţinerii acestei probe, iar declaraţiile martorului denunţător sunt contradictorii în ceea ce priveşte predarea înregistrării organelor de urmărire penală la data depunerii denunţului (telefon sau DVD), este corectă aprecierea instanţei de fond referitoare la existenţa unor suspiciuni cu privire la veridicitatea şi autenticitatea înregistrării respective, inclusiv cu privire la transcrierea acesteia pe suport optic.
Reevaluând materialul probator administrat în cauză, Înalta Curte constată că acesta nu relevă elemente incriminatorii certe cu privire la fapta reţinută în sarcina inculpatului A., analiza efectuată de instanţa de fond fiind corectă.
Astfel, în susţinerea tezei parchetului referitoare la faptul că inculpatul avea cunoştinţă de momentul alimentării contului DGFP Satu Mare cu sume de bani pentru efectuarea diverselor plăţi şi că promitea intervenţii asupra funcţionarilor publici în scopul efectuării cu celeritate a acestora, în cauză a fost audiat martorul CCCCC.
În declaraţia dată la instanţa de fond, la 1 aprilie 2019, martorul CCCCC. a arătat, în esenţă, că nu a avut nicio discuţie cu inculpatul referitor la deplasarea la DGFP şi că acesta din urmă nu i-a indicat să apeleze la anumite persoane pentru a încasa mai rapid banii câştigaţi în instanţă privind restituirea taxei de mediu.
În ceea ce priveşte declaraţia dată de martorul CCCCC. în faza de urmărire penală, în acord cu instanţa de fond, se constată că aceasta este nerelevantă, în raport de obiectul acuzaţiei adusă inculpatului, iar pe de altă parte, din cuprinsul declaraţiei nu rezultă săvârşirea vreunei fapte cu conotaţii penale.
Referitor la declaraţiile martorului denunţător C., se constată că acestea conduc, fără echivoc, la concluzia neveridicităţii afirmaţiilor martorului, aspectele prezentate în denunţ şi ulterior în declaraţiile date la instanţa de fond şi la cea apel, fiind contradictorii.
Astfel, contradicţiile şi incoerenţele din declaraţiile succesive date de martorul denunţător C., în faţa organelor de urmărire penală şi în faţa instanţei de fond, au fost corect evidenţiate în sentinţă, astfel că nu vor mai fi reluate.
Audiat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la data de 8 aprilie 2021, în cadrul judecării apelului, martorul C. a manifestat aceeaşi atitudine inconsecventă şi contradictorie în declararea unor aspecte relevante în cauză, arătând, printre altele, următoarele:
„Din câte îmi amintesc, prima discuţie pe care am avut-o cu inculpatul A. în legătură cu exercitarea influenţei sale asupra funcţionarilor din cadrul Ministerului Finanţelor am purtat-o în luna august 2012, în Satul Mare, mai exact la sala de sport pe care o frecventam amândoi.
Inculpatul mi-a spus că îmi poate facilita plata de către Ministerul Finanţelor aferentă dosarelor execuţionale pe care le aveam spre soluţionare.
Inculpatul mi-a spus că solicită în schimbul traficării influenţei un procent de 3%. Nu a indicat numele vreunui funcţionar, ci doar faptul că în schimbul acestui comision îşi va exercita influenţa pe lângă funcţionarii competenţi. Urmare acestei discuţii cu inculpatul Bob, i-am plătit acestuia suma de 27.000 RON în luna septembrie 2012. Banii i-am dat în numerar, dar nu îmi amintesc locul exact ştiu însă că acest lucru s-a întâmplat în oraşul Satu Mare. Această sumă a fost plătită în două tranşe, cred că în cursul lunii septembrie, una dintre acestea a fost dată în curtea sălii de sport, iar cealaltă într-un alt loc din oraş.
Din câte îmi amintesc în lunile septembrie – octombrie am mai avut şi alte discuţii cu inculpatul Bob cu privire la acelaşi aspect, toate discuţiile fiind purtate în localitatea Satu Mare. Nu am purtat astfel de discuţii nici în biroul meu, nici în biroul inculpatului Bob.
Revin şi arăt că în aceeaşi perioadă septembrie – octombrie 2012 m-am întâlnit cu inculpatul Bob la biroul acestuia, prezentă fiind şi mama acestuia FFFFF., context în care inculpatul mi-a prezentat procesele-verbale de închidere a dosarelor execuţionale.
Din câte îmi aduc aminte ştiu că inculpatul avea la acea vreme legături cu directorul general al finanţelor GGGG. şi în mod sigur cred că avea legături cu factorii decizionali din cadrul Ministerului Finanţelor. Această din urmă persoană cred că avea legături cu factorii decizionali din cadrul Ministerului Finanţelor, această persoană a fost indicată în mod expres de către inculpatul Bob”.
Astfel, în cuprinsul aceleiaşi declaraţii, martorul relatează aspecte contradictorii care, totodată, intră în contradicţie cu aspectele declarate anterior în cauză. În acest sens, este relevant faptul că în declaraţia dată la instanţa de fond, în data de 14 iunie 2019, martorul a arătat că „era logic ca inculpatul să intervină la Ministerul Finanţelor Publice şi de altfel acesta, niciun moment nu mi-a zis că va interveni la organele statului, ci doar mi-a dat de înţeles că va interveni, lucru care s-a şi întâmplat într-un termen foarte scurt”.
Înalta Curte constată că, deşi martorul C. a formulat un denunţ cu privire săvârşirea unei fapte penale de către inculpatul A., declaraţiile date ulterior de acesta în cauză nu sunt în măsură să contribuie la stabilirea adevărului.
Astfel, în raport de probatoriul administrat în cauză, se apreciază că subzistă un dubiu puternic asupra situaţiei de fapt expusă în rechizitoriu, generat de lipsa unor probe certe cu privire la aspectele esenţiale ale acuzaţiei, dubiu care profită inculpatului.
Concluzionând, Înalta Curte constată că fapta reţinută în sarcina inculpatului A. nu există, astfel că soluţia de achitare a acestuia de către instanţa de fond este legală şi temeinică.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 421 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., se va respinge, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Oradea împotriva sentinţei penale nr. 20 din 8 aprilie 2020 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul A.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 300 RON, va rămâne în sarcina statului.
Sursa informației: www.scj.ro.
