Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
159 views
Dec. ÎCCJ (SP) nr. 282/2019
L. nr. 302/2004: art. 84 alin. (1), art. 87, art. 89, art. 99, art. 100 alin. (1) şi (2), art. 109 alin. (1); NCPP: art. 275 alin. (2)
Prealabil analizării contestaţiei formulate, Înalta Curte notează că, la data de 27 mai 2019, în Monitorul Oficial nr. 411 a fost republicată Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală.
Verificând actele aflate la dosar, Înalta Curte constată a fost înaintată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub număr de dosar x/2019, semnalarea emisă de Biroul Naţional Interpol Sirene privind existenţa unui mandat european de arestare emis de către autorităţile judiciare germane faţă de numitul A. condamnat la pedeapsa închisorii de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
Din examinarea semnalării existente în Biroul Sirene s-a reţinut că în trei cazuri distincte a abordat trecători, pretinzând că vrea să schimbe bani sau cerând mărunţiş, le dădea astfel acestora motiv să îşi deschidă genţile şi sustrăgea sume de bani, în total 610 euro. Faptele astfel descrise întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 241 I, 243 I, 53 şi 248 din C. pen. german.
În şedinţa publică din 17 mai 2019, la instanţa de fond, persoanei solicitate A. i s-a adus la cunoştinţă conţinutul semnalării, iar din declaraţia dată la termenul de judecată din aceeaşi dată se reţine că persoana solicitată nu a consimţit la predarea sa către autorităţile judiciare din Germania, fără a renunţa la beneficiul regulii specialităţii.
Potrivit art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care autoritatea judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea şi predarea către un alt stat membru a unei persoane solicitate în vederea efectuării urmăririi penale, a judecăţii sau în scopul executării unei pedepse sau a unei măsuri privative de libertate. În lumina alin. (2) al art. 84 din aceeaşi lege specială, se prevede că mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L190/1 din 18 iulie 2002.
Pe de altă parte, potrivit art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, (art. 107 anterior) cu ocazia pronunţării asupra executării mandatului european de arestare, instanţa ţine seama de toate împrejurările cauzei şi de necesitatea executării mandatului european de arestare.
Analizând sentinţa atacată, dar şi actele şi lucrările dosarului, instanţa de control judiciar reţine că sunt îndeplinite condiţiile privind conţinutul şi forma mandatului european de arestare emis pe numele persoanei solicitate, în conformitate cu dispoziţiile art. 100 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, (art. 99 alin. (1) şi (2) anterior) iar măsura reţinerii a fost dispusă după ascultarea persoanei solicitate, în vederea arestării acesteia şi predării statului solicitant emitent al mandatului european de arestare, în conformitate cu dispoziţiile art. 101 din aceeaşi lege specială.
Se reţine că persoana solicitată, cu ocazia ascultării sale în faţa judecătorului de la Curtea de Apel Bucureşti, nu a formulat obiecţiuni privind identificarea sa, însă a precizat că nu doreşte să fie predat autorităţilor germane pentru a-şi executa pedeapsa, şi totodată, înţelege să beneficieze de drepturile prevăzute de regula specialităţii, conform declaraţiei aflată la dosar de fond.
Se constată că instanţa de fond a verificat apărările persoanei solicitate prin raportare la motivele de refuz la predare de către autoritatea judiciară română, potrivit art. 99 din Legea nr. 302/2004, republicată, (art. 98 anterior) apreciind, astfel, că se poate dispune executarea mandatului european de arestare, nefiind niciun impediment la predare.
Aşadar, în mod just, instanţa de fond a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare cu consecinţa arestării şi predării persoanei solicitate către autorităţile judiciare austriece, apreciind totodată, în mod corect, judecătorul primei instanţe că măsura arestării persoanei solicitate se impune pentru buna desfăşurare a procedurii de executare şi recunoaştere a mandatului european de arestare, ce are la bază principiul recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2008/909/J.A.I./27 noiembrie 2008, publicată în jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 327/27 din 05 decembrie 2008.
Trebuie amintit că Decizia-cadru nr. 2002/584/JAI a înlocuit sistemul multilateral de extrădare cu un sistem de predare bazat pe principiul recunoaşterii reciproce. Or, principiul respectiv presupune că statele membre sunt în principiu obligate să dea curs unui mandat european de arestare fără ca această obligaţie să fie una absolută, motivele facultative de refuz concretizând tocmai marja de apreciere permisă autorităţilor judiciare competente.
Prin urmare, instanţa de control judiciar, în acord cu judecătorul primei instanţe, constată că mandatul european de arestare conţine informaţiile prevăzute de art. 87 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, (art. 86 anterior), fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 89 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, (art. 88 anterior).
Înalta Curte constată că niciunul din motivele invocate de persoana solicitată pentru a justifica refuzul la predare nu se încadrează în situaţiile prevăzute expres şi limitativ de dispoziţiile art. 99 din Legea nr. 302/2004, republicată, (art. 98 anterior) şi, din această perspectivă, criticile apărării nu pot fi primite.
Totodată, din actele dosarului, rezultă că persoanei solicitate A. i-au fost respectate drepturile de a fi informată cu privire la conţinutul mandatului european de arestare, fiindu-i comunicat, în limba română, mandatul european de arestare, precum şi dreptul de a fi asistată de un apărător în faţa instanţei de fond, faţă de prevederile art. 104 din legea specială (art. 103 anterior).
Pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, (art. 107 anterior) cu ocazia pronunţării asupra executării mandatului european de arestare, instanţa ţine seama de toate împrejurările cauzei şi de necesitatea executării mandatului european de arestare, apreciindu-se că măsura preventivă privativă de libertate este întemeiată.
Critica apărării referitoare la erorile pe care le conţine sentinţa contestată, în sensul că s-a menţionat că persoana solicitată este de acord cu predarea şi că în considerentele sentinţei s-a menţionat la un moment dat că se dispune arestarea în vederea predării autorităţilor din Spania în loc de cele din Germania, erori ce ar atrage nelegalitatea, Înalta Curte apreciază că acestea nu atrag netemeinicia sau nelegalitatea sentinţei pronunţate, fiind erori evidente de tehnoredactare.
Instanţa de fond a analizat cauza prin raportare la dispoziţiile art. 99 din Legea nr. 302/2004, republicată, (art. 98 anterior) aşa încât, Înalta Curte, în acord cu judecătorul fondului, nu reţine incidenţa vreunui motiv de refuz obligatoriu sau opţional al executării mandatului european de arestare. În acest sens Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat deja, potrivit dispoziţiilor Deciziei-cadru 2002/584, că statele membre nu pot să refuze executarea unui mandat european de arestare decât în cazurile de neexecutare obligatorie prevăzute la articolul 3 din aceasta şi în cazurile de neexecutare facultativă enumerate la articolele sale 4 şi 4a (CJUE, cauza Leymann şi Pustovarov, C-388/08 hotărârea din 1 decembrie punctul 51, CJUE, cauza Mantello, C-261/09, hotărârea din 16 noiembrie 2010, punctul 37). În plus, autoritatea judiciară de executare nu poate supune executarea unui mandat european de arestare decât condiţiilor definite la articolul 5 din decizia-cadru menţionată.
De asemenea, critica referitoare la situaţia familială şi starea de sănătate exced motivelor care să justifice refuzul executării unui mandat european de arestare, astfel cum sunt prevăzute de art. 99 din Legea nr. 302/2004, republicată, (art. 98 anterior) ţinând seama şi de principiul statuat de art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, (art. 107 anterior) privind necesitatea executării mandatului european de arestare.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 110 din Legea nr. 302/2004, republicată, (art. 108 anterior) Înalta Curte, va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 114/F din data de 17 mai 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2019.
În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar, în raport de alin. (6) din acelaşi articol, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată în sumă de 964 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Sursa informației: www.scj.ro.
