Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
376 views
Dec. ÎCCJ (SP) nr. 247/2020
L. nr. 302/2004: art. 58 alin. (2) lit. c), art. 84, art. 87 alin. (1) lit. a) – e), art. 97 alin. (2), art. 99 alin. (2), art. 114 alin. (1); L. nr. 241/2005: art. 9; NCPP: art. 275 alin. (2), art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b)
Prin Sesizarea nr. 1066/II-5/2020 din 27.03.2020, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a solicitat punerea în executare a mandatului european de arestare, emis de autorităţile judiciare suedeze la 10.03.2020, faţă de persoana solicitată A., urmărită pentru săvârşirea infracţiunilor de criminalitate organizată privind contabilitatea, prevăzute în Capitolul 11, secţiunea 5, paragraful 2 din C. pen. suedez şi Capitolul 11, secţiunea 5, paragraful 1 din C. pen. suedez.
Sesizării i-au fost anexate procesul-verbal de depistare şi de aducere la cunoştinţă a emiterii de către autorităţile suedeze a unui mandat european de arestare, precum şi a drepturilor din 26 martie 2020, Ordonanţa nr. 47 din 26.03.2020 dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. x/2020 prin care s-a dispus reţinerea persoanei solicitate A. pe 24 de ore începând cu data 26.03.2020, ora 14:12, până la 27.03.2020, ora 14:12, semnalarea introdusă la data de 12 martie 2020 de Biroul Sirene Naţional din Suedia, copia cazierului judiciar şi a actelor de identitate, iar, ulterior, şi mandatul european de arestare tradus în limba română.
Înalta Curte mai constată că pe numele persoanei solicitate A. a fost emis la data de 10.03.2020, mandatul european de arestare de către autorităţile judiciare din Suedia – Autoritatea Suedeză pentru Infracţiuni Economice pentru săvârşirea a două infracţiuni de criminalitate organizată privind contabilitatea, prevăzute în capitolul 11, secţiunea 5, paragraful 2 din C. pen. suedez şi capitolul 11, secţiunea 5, paragraful unu din C. pen. suedez.
La momentul prezentării sale în faţa instanţei, în prezenţa avocatului, persoana solicitată nu a avut obiecţii privind identitatea, precizând că nu este de acord să fie predată autorităţilor judiciare din Suedia pentru a-şi lămuri situaţia juridică (declaraţie 27.03.2020, Dosar nr. x/2020 al Curţii de Apel Bucureşti), solicitări menţinute şi cu ocazia audierii sale la data de 08.04.2020, în plus, menţionând că va invoca motive opţionale de refuz la predare şi că doreşte să beneficieze de regula specialităţii.
Mandatul european de arestare este o decizie judiciară emisă de autoritatea judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene, în speţă cea română, în vederea arestării şi predării către un alt stat membru, respectiv Suedia, a unei persoane solicitate, în acest caz, în vederea efectuării urmăririi penale, care se execută în baza principiului recunoaşterii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/2002, cât şi cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului, aşa cum acestea sunt consacrate de art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană.
În temeiul acestor principii, stipulate atât în norma internă cât şi în cea europeană, este evident că executarea unei asemenea decizii judiciare în cadrul unei cooperări judiciare în materie penală presupune respectarea deplină a condiţiilor de fond şi formă, a domeniului de aplicare şi a cadrului instituţional în care funcţionează această procedură specială, pentru ca astfel să existe o deplină respectare a drepturilor şi libertăţilor persoanei, aşa cum acestea sunt prevăzute de Constituţia României şi de normele europene.
Conform Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/2002 mandatul european de arestare este un act procesual cu putere obligatorie în vederea executării unui mandat de arestare, de executare a unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, numai atunci când, persoana împotriva căruia s-a emis mandatul se sustrage de la executare, refugiindu-se pe teritoriul unui alt stat membru.
În virtutea principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce consacrat de Decizia-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002, precum şi raportat la dispoziţiile art. 84 din Legea nr. 302/2004, care reglementează mandatul european de arestare, instanţa română, ca autoritate judiciară de executare, nu are competenţa de a verifica temeinicia soluţiei dispuse de autoritatea judiciară emitentă dintr-un stat membru al Uniunii Europene, în speţă cel din Suedia, în baza căreia s-a emis mandatul european de arestare şi nici asupra oportunităţii mandatului european de arestare.
În cadrul acestei proceduri, judecătorul hotărăşte, asupra arestării şi predării persoanei solicitate, după ce, în prealabil, a verificat condiţiile referitoare la emiterea mandatului, la identificarea persoanei solicitate, la existenţa dublei incriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau dacă există situaţii ce se constituie în motive de refuz.
Astfel, Înalta Curte constată, în acord cu judecătorul fondului, că infracţiunile pentru care s-a cerut predarea, respectiv de criminalitate organizată privind contabilitatea, îşi găsesc corespondent în legislaţia penală română, fiind reglementate şi sancţionate de dispoziţiile referitoare la evaziune fiscală, prevăzute de art. 9 din Legea nr. 241/2005.
Contrar susţinerilor apărării, Înalta Curte arată că forma de vinovăţie cu care au fost săvârşite faptele reprezintă o chestiune de fond, care urmează a fi stabilită de autorităţile judiciare suedeze, după finalizarea cercetărilor penale care se efectuează în cauză şi pentru desfăşurarea cărora a fost emis mandatul european de arestare care face obiectul prezentei cauze. Mai mult, potrivit dispoziţiilor art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, predarea este subordonată condiţiei ca faptele care motivează emiterea mandatului european de arestare să constituie infracţiune potrivit legii române, independent de elementele constitutive sau de încadrarea juridică a acesteia.
Înalta Curte mai constată că, la dosar, s-a depus mandatul european de arestare, în original şi copie tradusă în engleză şi română, un exemplar al mandatului fiind înmânat şi persoanei solicitate (în limba suedeză şi engleză, aşa cum rezultă din partea introductivă a Sentinţei penale nr. 65/F din 08 aprilie 2020), precum şi că acesta a fost emis în baza unei hotărâri de arestare dată în procedura de anchetă preliminară (corespondent, urmărire penală în dreptul român).
Totodată, se constată că situaţiile prevăzute de art. 99 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 constituie motive facultative de refuz pentru autoritatea judiciară română (legiuitorul utilizând expresia poate refuza) şi nu motive obligatorii, astfel că instanţa română poate dispune executarea mandatului european de arestare, chiar în lipsa acordului persoanei solicitate dacă apreciază că sunt îndeplinite toate condiţiile pentru aceasta. Astfel, aspectele invocate de persoana solicitată pentru a justifica refuzul la predare (că nu se simte pregătită psihic să facă faţă procesului penal având în vedere că suferă de diferite afecţiuni psihice de aproximativ patru ani, că urmează în prezent un tratament medical, că are patru copii minori în îngrijire pe care îi creşte singură întrucât e divorţată), nu se încadrează în niciuna dintre situaţiile prevăzute expres şi limitativ de prevederile art. 99 din Legea nr. 302/2004, şi, ca atare, criticile apărării cu privire la acest aspect nu pot fi primite.
Deşi argumentele invocate de persoana solicitată privind declararea pandemiei de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii, la data de 11.03.2020, determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, ar putea constitui o împrejurare specială în accepţiunea art. 58 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, întrucât posibila afectare a stării de sănătate a contestatoarei poate reprezenta o consecinţă gravă, nu poate fi admisă solicitarea de amânare a predării, conform art. 114 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, având în vedere că în Suedia nu a fost declarată stare de urgenţă, că nu au fost suspendate zborurile sau serviciile de transport internaţional către Suedia (potrivit Ordonanţei militare nr. 9 din 16.04.2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19, publicată în M. Of. nr. 321/16.04.2020 s-a prelungit măsura suspendării zborurilor efectuate de operatorii economici aerieni spre Austria, Belgia, Confederaţia Elveţiană, Statele Unite ale Americii, Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, Regatul Ţărilor de Jos, Turcia, Iran, Italia, Franţa, Germania şi din aceste ţări către România), că zborurile directe Suedia – România sunt operate de compania C., că sunt suspendate doar zborurile dintre Suedia şi Iran, că începând cu data de 17 martie 2020, toate intrările ne-necesare pe teritoriul Suediei au fost suspendate, pentru toţi cetăţenii străini care intră în Suedia dintr-o ţară din afara Uniunii Europene (UE), Spaţiului Economic European (SEE) şi Elveţiei (potrivit situaţiei prezentate pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe, actualizată la data de 21.04.2020), precum şi că persoana solicitată este cetăţean suedez.
Astfel, Înalta Curte apreciază că, prin punerea în executare a mandatului european de arestare, starea de sănătate a persoanei solicitate nu este pusă în pericol grav, în condiţiile în care numărul de persoane infectate cu Covid 19 este în creştere în România, în Bucureşti (localitatea în care domiciliază persoana solicitată) fiind înregistrate printre cele mai multe cazuri, motiv pentru care, raportat şi la gravitatea acuzaţiilor aduse contestatoarei, la momentul actual, interesul protejării bunei desfăşurări a procesului penal este prioritar, cu atât mai mult cu cât persoana solicitată avea posibilitatea să se prezinte de bună voie în faţa autorităţilor suedeze.
În contextul celor expuse mai sus, fiind îndeplinite condiţiile de formă şi de fond reglementate de art. 87 alin. (1) lit. a) – e) din Legea nr. 302/2004, nefiind constatată incidenţa vreunui motiv de refuz obligatoriu sau opţional dintre cele prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004, Înalta Curte, în acord cu judecătorul fondului, constată că cererea pentru executarea mandatului european de arestare este fondată.
Cu privire la cererea de înlocuire a arestării preventive, Înalta Curte arată că opţiunea instanţei pentru luarea acestei măsuri, a fost determinată de caracterul urgent şi de necesitatea împiedicării sustragerii contestatoarei de la procedura de punere în executare a mandatului european de arestare, întrucât există un risc real ca respectiva procedură să fie îngreunată în cazul lăsării sale în libertate, în condiţiile în care persoana solicitată şi-a exprima opoziţia de a fi predată autorităţilor suedeze, împrejurare în care, se apreciază că persoana solicitată nu oferă garanţii suficiente că nu va face demersuri în acelaşi sens sub o altă măsură mai uşoară cum este arestul la domiciliu ori controlul judiciar, având în vedere că s-a sustras inclusiv de la cercetarea penală desfăşurată de acestea şi s-a internat, în mod voluntar, la Spitalul Alexandru Obreja, la data de 03.03.2020 pentru a urma un tratament de dezalcoolizare, deşi avea cunoştinţă de termenul stabilit de autorităţile judiciare suedeze pentru data de 04.03.2020,
Evaluând, totodată, împrejurările favorabile privind persoana contestatoarei (situaţie familială, copii minori, dintre care unii având o stare de sănătate fragilă determinată de afecţiunile de care suferă şi vârstă fragedă), Înalta Curte arată că acestea nu pot fi privite singular, ci doar în contextul elementelor ce relevă natura şi gravitatea infracţiunilor presupus săvârşite de acesta, astfel cum au fost expuse anterior.
În consecinţă, Înalta Curtea apreciază că se justifică menţinerea măsurii arestării preventive în vederea predării, aceasta fiind necesară şi proporţională scopului urmărit, în vederea bunei desfăşurări a procedurii de punere în executare a mandatului european de arestare şi pentru a împiedica sustragerea persoanei solicitate de la această procedură, măsura arestului la domiciliu sau a controlului judiciar nefiind suficientă, faţă de circumstanţele concrete ale cauzei.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 65/F din 08 aprilie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, şi, întrucât aceasta se află în culpă procesuală, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., o va obliga la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 253 RON, urmând a fi plătit din fondul Ministerului Justiţiei, iar cel al interpretului de limba engleză din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Sursa informației: www.scj.ro.
