Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
1.378 views
Dec. ÎCCJ (SP) nr. 217/RC/2020
NCPP: art. 275 alin. (2), art. 433, art. 434, art. 438 alin. (1) pct. 7, art. 448 alin. (1) pct. 1; NCP: art. 52 alin. (3), art. 321, art. 322; L. nr. 46/2008: art. 107 alin. (1) lit. d), art. 109 alin. (1) lit. d)
Potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., scopul recursului în casaţie este acela de a supune Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Este în afara oricărei îndoieli rezonabile că înţelesul expresiei „în condiţiile legii” este lămurit de prevederile textelor de lege subsecvente, în special, de prevederile art. 434 C. proc. pen., referitoare la hotărârile supuse recursului în casaţie şi ale art. 438 alin. (1) C. proc. pen., referitoare la cazurile în care se poate face recurs în casaţie.
În recursul de faţă inculpatul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., susţinând în cauză, nu sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă în raport de cele două infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 C. pen. şi, respectiv, infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 321 C. pen.
Drept urmare, sintagma „fapta nu este prevăzută de legea penală” vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracţiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravenţională, materială sau disciplinară), cât şi situaţia în care lipsesc anumite elementele constitutive ale infracţiunii, altele decât cele referitoare la „vinovăţia prevăzută de lege”.
În concordanţă cu aceste dispoziţii, acest caz de casare nu poate fi invocat, însă, pentru a obţine o reevaluare a materialului probator sau pentru stabilirea unei alte situaţii de fapt.
Astfel, acest caz de casare vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie datorită dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv).
Prin urmare, instanţa de casaţie analizează doar dacă situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de instanţa de apel, corespunde infracţiunii pentru care s-a pronunţat hotărârea de condamnare.
Raportând considerentele teoretice anterior reliefate la speţa de faţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că susţinerile inculpatului potrivit cu care condamnarea pentru celor două infracţiuni, fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 C. pen. (nu este prevăzută de legea penală, întrucât nu produce consecinţele juridice arătate în actul de acuzare, nefiind îndeplinite condiţiile de tipicitate obiectivă prin raportare la lipsa consecinţelor juridice arătate în rechizitoriu) şi fals intelectual, prevăzută de art. 321 C. pen. (fapta nu este prevăzută de legea penală, lipsindu-i latura obiectivă, atâta timp cât acest înscris nu comportă date nereale) pentru care a fost condamnat, în mod definitiv, de către Curtea de Apel, sunt nefondate.
Inculpatul A. a fost condamnat în mod definitiv prin decizia recurată la 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen. şi 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen.
Instanţa de apel a reţinut că întocmirea celor 7 avize de însoţire a mărfii în numele S.C. E. S.R.L. de către inculpatul A. a rezultat cu certitudine atât din declaraţia martorului H., cât şi a martorilor I., J., K. şi L. care au încărcat şi descărcat materialul lemnos rezultat în urma tăierii. De altfel, aceşti martori au arătat că au discutat despre materialul lemnos rezultat din exploatare cu A., că ştiau că marfa aparţine S.C. E. S.R.L., avizele de însoţire a mărfii aveau înscrisă această societate ca şi furnizor, iar banii îi erau înmânaţi inculpatului A. şi că au văzut când numitul A. a întocmit aceste avize de însoţire a mărfii, societate furnizoare fiind trecută S.C. E. S.R.L.. De asemenea, se constată că aceste declaraţii se coroborează şi cu declaraţia martorilor cumpărători de material lemnos.
Curtea de Apel a mai arătat că acelaşi caracter judicios îl are şi stabilirea de către instanţa de fond a stării de fapt vis a vis de redactarea procesului-verbal de control datat 13.05.2016 şi a anexei la procesul-verbal (depuse în fotocopie la fila x up), în cuprinsul cărora a fost consemnată în fals efectuarea unui control în partida nr. x din Districtul Silvic nr. III Crucişor în prezenţa reprezentantului S.C. E. S.R.L., ocazie cu care s-ar fi constatat respectarea regulilor de exploatare, în condiţiile în care martora M. nu a participat la acest control, nu a semnat şi nici nu a aplicat ştampila societăţii pe înscrisul respectiv.
Criticile menţionate nu vizează aspecte de legalitate a hotărârii atacate, ce pot fi examinate în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, ci reprezintă critici ce ţin de fondul cauzei, de modalitatea în care instanţele au reţinut, pe baza probelor din dosar, vinovăţia şi participaţia inculpatului în săvârşirea infracţiunii.
Or, recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept şi nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară pe fond a unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi în apel.
În consecinţă, starea de fapt reţinută în cauză şi concordanţa acesteia cu probele administrate, nu mai pot constitui motive de examinare din partea instanţei supreme pe calea recursului în casaţie.
Spre deosebire de contestaţia în anulare, care vizează îndreptarea erorilor de procedură, sau de revizuire, cale de atac de fapt care urmăreşte îndreptarea erorilor de judecată, recursul în casaţie are ca scop verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege.
Astfel, instanţa constată că din situaţia de fapt astfel cum a fost reţinută, cu titlu definitiv, de către instanţa de apel, rezultă că fapta inculpatului A., care în cursul lunii mai 2016 a întocmit 7 avize de însoţire a mărfii în numele S.C. E. S.R.L. Pribilegi, jud. Maramureş, avize în care a consemnat în fals că această societate a vândut 19,3 mc material lemnos către S.C. F. S.R.L. Gherţa Mică, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată (7 acte materiale), faptă prevăzută şi pedepsită de art. 322 alin. (1) C. pen. Instanţa de apel a constatat cu titlu definitiv că infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată a fost săvârşită de către inculpatul A. cu intenţie directă, calificată prin scopul urmărit, respectiv producerea consecinţelor juridice. Consecinţele juridice urmărite au constat în crearea aparenţei de legalitate celor 7 avize de însoţire a mărfii, în sensul că cele consemnate în aceste avize corespund realităţii. Scopul concret urmărit de inculpat a fost acela de a da o aparenţă de legalitate vânzării materialului lemnos sub aspectul indicării în avize a societăţii îndreptăţite să vândă, deşi, în realitatea adevăratul vânzător era inculpatul, care nu avea drept de exploatare a materialului lemnos. De altfel, curtea de apel a subliniat că probatoriul administrat în cauză confirmă exploatarea partizii x de către inculpatul A. cu concursul inculpatului B., deşi aceasta a fost atribuită spre exploatare S.C. E. S.R.L., reprezentată de martorul H..
Prin urmare, împrejurarea că inculpatul A. a fost achitat pentru săvârşirea infracţiunilor de participaţie improprie la tăierea, fără drept, de arbori din fondul forestier naţional, prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 107 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008 şi art. 107 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 46/2008 şi de furt de arbori din fondul forestier naţional, prevăzută de art. 109 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008 şi art. 109 alin. (2) lit. d) din aceeaşi lege nu conduce la concluzia că scopul special arătat în conţinutul dispoziţiilor art. 322 alin. (1) C. pen. nu există.
Raportat la întocmirea procesului-verbal şi a anexei acestuia în calitate de şef al Districtului silvic nr. III Crucişor, întocmit şi semnat împreună cu coinculpatul B., în care a consemnat în fals cu ocazia întocmirii acestuia în data de 13.05.2016, proces-verbal în care se consemna rezultatul controlului efectuat în partida pe care, de facto, s-a probat, o exploata chiar inculpatul, proces-verbal în care s-a constatat că respectă regulile de exploatare, instanţa de fond a constatat că această faptă întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 321 alin. (1) C. pen.
În consecinţă, Înalta Curte constată că faptele pentru care a fost condamnat inculpatul prin decizia recurată întrunesc condiţiile de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, iar criticile recurentului privesc chestiunile de fapt analizate de instanţa de fond, respectiv de apel, chestiuni ce exced cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie.
Pentru considerentele expuse, potrivit art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 522/A din data de 22 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2017.
Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 200 RON.
Sursa informației: www.scj.ro.
