Fals în înscrisuri sub semnătură privată și fals intelectual. Recurs respins ca nefondat (NCPP, NCP, L. nr. 46/2008)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 217/RC/2020

NCPP: art. 275 alin. (2), art. 433, art. 434, art. 438 alin. (1) pct. 7, art. 448 alin. (1) pct. 1; NCP: art. 52 alin. (3), art. 321, art. 322; L. nr. 46/2008: art. 107 alin. (1) lit. d), art. 109 alin. (1) lit. d) 

Potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., scopul recursului în casație este acela de a supune Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Este în afara oricărei îndoieli rezonabile că înțelesul expresiei „în condițiile legii” este lămurit de prevederile textelor de lege subsecvente, în special, de prevederile art. 434 C. proc. pen., referitoare la hotărârile supuse recursului în casație și ale art. 438 alin. (1) C. proc. pen., referitoare la cazurile în care se poate face recurs în casație.

În recursul de față inculpatul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., susținând în cauză, nu sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă în raport de cele două infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 C. pen. și, respectiv, infracțiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 321 C. pen.

Drept urmare, sintagma „fapta nu este prevăzută de legea penală” vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracțiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravențională, materială sau disciplinară), cât și situația în care lipsesc anumite elementele constitutive ale infracțiunii, altele decât cele referitoare la „vinovăția prevăzută de lege”.

În concordanță cu aceste dispoziții, acest caz de casare nu poate fi invocat, însă, pentru a obține o reevaluare a materialului probator sau pentru stabilirea unei alte situații de fapt.

Astfel, acest caz de casare vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie datorită dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv).

Prin urmare, instanța de casație analizează doar dacă situația de fapt, astfel cum a fost reținută de instanța de apel, corespunde infracțiunii pentru care s-a pronunțat hotărârea de condamnare.

Raportând considerentele teoretice anterior reliefate la speța de față, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că susținerile inculpatului potrivit cu care condamnarea pentru celor două infracțiuni, fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 C. pen. (nu este prevăzută de legea penală, întrucât nu produce consecințele juridice arătate în actul de acuzare, nefiind îndeplinite condițiile de tipicitate obiectivă prin raportare la lipsa consecințelor juridice arătate în rechizitoriu) și fals intelectual, prevăzută de art. 321 C. pen. (fapta nu este prevăzută de legea penală, lipsindu-i latura obiectivă, atâta timp cât acest înscris nu comportă date nereale) pentru care a fost condamnat, în mod definitiv, de către Curtea de Apel, sunt nefondate.

Inculpatul A. a fost condamnat în mod definitiv prin decizia recurată la 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen. și 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen.

Instanța de apel a reținut că întocmirea celor 7 avize de însoțire a mărfii în numele S.C. E. S.R.L. de către inculpatul A. a rezultat cu certitudine atât din declarația martorului H., cât și a martorilor I., J., K. și L. care au încărcat și descărcat materialul lemnos rezultat în urma tăierii. De altfel, acești martori au arătat că au discutat despre materialul lemnos rezultat din exploatare cu A., că știau că marfa aparține S.C. E. S.R.L., avizele de însoțire a mărfii aveau înscrisă această societate ca și furnizor, iar banii îi erau înmânați inculpatului A. și că au văzut când numitul A. a întocmit aceste avize de însoțire a mărfii, societate furnizoare fiind trecută S.C. E. S.R.L.. De asemenea, se constată că aceste declarații se coroborează și cu declarația martorilor cumpărători de material lemnos.

Curtea de Apel a mai arătat că același caracter judicios îl are și stabilirea de către instanța de fond a stării de fapt vis a vis de redactarea procesului-verbal de control datat 13.05.2016 și a anexei la procesul-verbal (depuse în fotocopie la fila x up), în cuprinsul cărora a fost consemnată în fals efectuarea unui control în partida nr. x din Districtul Silvic nr. III Crucișor în prezența reprezentantului S.C. E. S.R.L., ocazie cu care s-ar fi constatat respectarea regulilor de exploatare, în condițiile în care martora M. nu a participat la acest control, nu a semnat și nici nu a aplicat ștampila societății pe înscrisul respectiv.

Criticile menționate nu vizează aspecte de legalitate a hotărârii atacate, ce pot fi examinate în calea extraordinară de atac a recursului în casație, ci reprezintă critici ce țin de fondul cauzei, de modalitatea în care instanțele au reținut, pe baza probelor din dosar, vinovăția și participația inculpatului în săvârșirea infracțiunii.

Or, recursul în casație este o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept și nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară pe fond a unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în fond și în apel.

În consecință, starea de fapt reținută în cauză și concordanța acesteia cu probele administrate, nu mai pot constitui motive de examinare din partea instanței supreme pe calea recursului în casație.

Spre deosebire de contestația în anulare, care vizează îndreptarea erorilor de procedură, sau de revizuire, cale de atac de fapt care urmărește îndreptarea erorilor de judecată, recursul în casație are ca scop verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege.

Astfel, instanța constată că din situația de fapt astfel cum a fost reținută, cu titlu definitiv, de către instanța de apel, rezultă că fapta inculpatului A., care în cursul lunii mai 2016 a întocmit 7 avize de însoțire a mărfii în numele S.C. E. S.R.L. Pribilegi, jud. Maramureș, avize în care a consemnat în fals că această societate a vândut 19,3 mc material lemnos către S.C. F. S.R.L. Gherța Mică, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată (7 acte materiale), faptă prevăzută și pedepsită de art. 322 alin. (1) C. pen. Instanța de apel a constatat cu titlu definitiv că infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată a fost săvârșită de către inculpatul A. cu intenție directă, calificată prin scopul urmărit, respectiv producerea consecințelor juridice. Consecințele juridice urmărite au constat în crearea aparenței de legalitate celor 7 avize de însoțire a mărfii, în sensul că cele consemnate în aceste avize corespund realității. Scopul concret urmărit de inculpat a fost acela de a da o aparență de legalitate vânzării materialului lemnos sub aspectul indicării în avize a societății îndreptățite să vândă, deși, în realitatea adevăratul vânzător era inculpatul, care nu avea drept de exploatare a materialului lemnos. De altfel, curtea de apel a subliniat că probatoriul administrat în cauză confirmă exploatarea partizii x de către inculpatul A. cu concursul inculpatului B., deși aceasta a fost atribuită spre exploatare S.C. E. S.R.L., reprezentată de martorul H..

Prin urmare, împrejurarea că inculpatul A. a fost achitat pentru săvârșirea infracțiunilor de participație improprie la tăierea, fără drept, de arbori din fondul forestier național, prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 107 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008 și art. 107 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 46/2008 și de furt de arbori din fondul forestier național, prevăzută de art. 109 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008 și art. 109 alin. (2) lit. d) din aceeași lege nu conduce la concluzia că scopul special arătat în conținutul dispozițiilor art. 322 alin. (1) C. pen. nu există.

Raportat la întocmirea procesului-verbal și a anexei acestuia în calitate de șef al Districtului silvic nr. III Crucișor, întocmit și semnat împreună cu coinculpatul B., în care a consemnat în fals cu ocazia întocmirii acestuia în data de 13.05.2016, proces-verbal în care se consemna rezultatul controlului efectuat în partida pe care, de facto, s-a probat, o exploata chiar inculpatul, proces-verbal în care s-a constatat că respectă regulile de exploatare, instanța de fond a constatat că această faptă întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual, faptă prevăzută și pedepsită de art. 321 alin. (1) C. pen.

În consecință, Înalta Curte constată că faptele pentru care a fost condamnat inculpatul prin decizia recurată întrunesc condițiile de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, iar criticile recurentului privesc chestiunile de fapt analizate de instanța de fond, respectiv de apel, chestiuni ce exced cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație.

Pentru considerentele expuse, potrivit art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 522/A din data de 22 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2017.

Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 200 RON.

Sursa informației: www.scj.ro.