De la 1 iunie se anulează o parte dintre restricţiile impuse prin starea de alertă

Ştirea acestei zile vine de la Cotroceni. După o întâlnire cu membrii Guvernului, Preşedintele a anunţat că după 1 iunie nu va mai fi nevoie de declarație pentru a ieși din localitate şi că vor fi deschise terasele și plajele.

„Am avut o ședință destul de lungă, am analizat situația în care ne aflăm, stadiul epidemiei și ce măsuri se impun. Avem și astăzi aproape 200 de cazuri noi, aproape 200 de persoane la ATI, nu putem să vorbim de o reducere semnificativă a epidemiei.(…) În ceea ce privește măsurile de relaxare, avem și câteva vești pozitive. Din 1 iune, câteva activități vor redeveni posibile. Astfel, de la 1 iunie se redeschid terasele. (…) De la 1 iunie se va putea merge la plajă, dar și aici e nevoie de păstrarea distanței de 2 metri între scaunele de plajă”, a anunţat Preşedintele Iohannis, scrie Digi 24.

„Va fi reluat transportul internațional rutier și feroviar. Tot de la 1 iunie vor deveni posibile spectacolele în aer liber cu un număr de până la 500 de specatatori dar așezați pe scaune în funcție de restricții și triaj epidemiologic. Deplasările în afara localității, de la 1 iunie vor fi libere. Nu va mai fi nevoie de declaraţie”, a mai spus Preşedintele, notează Digi 24.

Justiţia revine în atenţia opiniei publice prin votul dat de CSM şi o declaraţie a fostului ministru Tudorel Toader.

„Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a dat joi aviz negativ pe proiectul de lege depus de USR la Camera Deputaţilor privind desfiinţarea Secţiei de investigare a infracţiunilor din Justiţie (SIIJ)”, au declarat surse judiciare pentru Agerpres.

„Conform surselor, 10 membri ai CSM au votat pentru menţinerea SIIJ, 8 pentru desfiinţare, iar procurorul general Gabriela Scutea şi-a anulat votul. Votul CSM este unul consultative”, arată Agerpres.

„În timpul şedinţei, au existat discuţii aprinse între membrii CSM care susţin această secţie şi cei care cer desfiinţarea ei. Judecătoarea Simona Marcu a susţinut că proiectul USR are o serie de probleme, care ţin în principal de o tehnică legislativă deficitară. Parchetul General a trimis 40 de observaţii cu privire la iniţiativa USR, iar procurorul general Gabriela Scutea a atras atenţia că proiectul este de fapt un «copy-paste» după unele anterioare. La rândul său, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a admis că acest proiect poate suferi îmbunătăţiri, însă a anunţat că va da aviz pozitiv, deoarece Parlamentul poate aduce modificări ţinându-se cont de observaţiile venite din partea sistemul judiciar.Judecătoarea Lia Savonea a afirmat că proiectul de lege are «grave vicii de tehnică legislativă», aducând ca argument cele 40 de observaţii trimise de Parchetul General. Procurorul Mihai Ban a afirmat însă că secţia specială este o «emanaţie politică» şi ar trebui desfiinţată tot pe cale politică”, relatează Agerpres.

USR se declară surprins de decizia CSM.

„Este inexplicabil avizul negativ de astăzi al CSM pentru proiectul USR de desfiinţare a Secţiei Speciale în condiţiile în care Comisia Europeană, GRECO, Comisia de la Veneţia şi majoritatea magistraţilor români au criticat înfiinţarea acestui instrument de presiune.Acest aviz este consultativ şi USR merge mai departe cu acest proiect, precum şi cu proiectul de punere în acord a Legilor Justiţiei cu recomandările europene. Aşa cum România a fost condamnată la CEDO pentru modalitatea de revocare a Laurei Codruţa Kovesi, tot aşa este foarte probabil să primim o decizie din partea CJUE prin care să fim obligaţi la desfiinţarea SIIJ. Se pare că instituţiile noaste nu pot acţiona corect decât împinse de la spate”, precizează USR, notează News.ro.

După cum ştim, Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a anunţat pe 5 mai că a înaintat Executivului propunerea de a solicita Comisiei de la Veneţia retragerea fostului ministru al Justiţiei, Tudorel Toader, după ce Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a stabilit, în unanimitate, că revocarea Laurei Codruţa Kovesi de la conducerea DNA s-a făcut cu încălcarea mai multor articole din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Fostul ministru al Justiţiei, Tudorel Toader, susţine că Ministerul Justiţiei nu are competenţe în procedura desemnării reprezentantului României în Comisia de la Veneţia.

„Adevărul mai interesează pe cineva? Ministerul Justiţiei nu are competenţe în procedura desemnării reprezentantului Romaniei în Comisia de la Veneţia!”, a scris fostul ministru Tudorel Toader pe Facebook, arată News.ro.

„Comisia de la Veneţia, for consultativ al Consiliului Europei, a confirmat pentru Hotnews că a  primit de la Guvernul României cererea pentru eliberarea lui Tudorel Toader din funcţia de membru. «23 mai 2022 este data la care expiră mandatului dl Toader, dar este neclar dacă va pleca înainte de această dată», a precizat Comisia, în răspunsul transmis HotNews.ro de purtătorul de cuvânt Panos Kakaviatos. Mandatul lui Tudorel Toader în cadrul Comisiei de la Veneţia a fost prelungit în anul 2018, în timpul exercitării mandatului de ministru al Justiţiei”, mai scrie News.ro.

Presa mai scrie despre intenţia PSD de a depune o moţiune de cenzură dacă Guvernul va modifica, prin Ordonanţă de urgenţă, legea pensiilor publice.

„Biroul Permanent Naţional interimar a aprobat astăzi depunerea unei moţiuni de cenzură de către PSD în momentul în care Guvernul României va modifica prin ordonanţă de urgenţă legea pensiilor publice. Aşa cum ştiţi şi dvs, de la 1 septembrie ar trebui să fie o creştere a punctului de pensie până la 1.775 de lei, adică 40%. Nu pot să facă această modificare a legii decât printr-o ordonanţă de urgenţă, iar în momentul în care o vor adopta, vom începe deja strângerea de semnături pentru depunerea moţiunii de cenzură”, a anunţat deputata PSD, Lia Olguţa Vasilescu, într-o conferinţă de presă, scrie News.ro.

Seară frumoasă!