114 views
Deschiderea şcolilor este una dintre temele abordate de ziarele de astăzi. Ministerul Educaţiei Naţionale şi Ministerul Sănătăţii pregătesc o serie de măsuri sanitare, care ar trebui să se aplice în şcoli. Avem deja o schiţă a normelor ce urmează a fi aplicate în şcoli, despre care scrie presa de azi.
„În draftul Ordinului pentru aprobarea Normelor privind instituirea de măsuri sanitare şi de protecţie în unităţile de învăţământ în perioada pandemiei COVID-19, publicat pe site-ul Ministerului Sănătăţii, se arată că măsurile esenţiale pentru prevenirea/limitarea pe cât posibil a îmbolnăvirii includ: Igienă riguroasă a mâinilor; Măsuri ferme de curăţenie şi dezinfecţie în unitatea de învăţământ; Purtarea măştii de protecţie atât de către elevi, cât şi de către întregul personal pe toată perioada atunci când se află în interiorul unităţii de învăţământ; Limitarea contactului dintre elevi din clase diferite. Evitarea schimbării sălii de clasă de către elevi pe parcursul unei zile. Totodată, este prevăzută asigurarea unei distanţări de minimum un metru între elevi sau montarea unor separatoare în situaţia în care asigurarea distanţei de un metru nu este posibil, dar şi că, în vederea păstrării distanţei fizice, fiecare copil îşi va păstra acelaşi loc în bancă pe tot parcursul prezenţei în clasă”, notează News.ro.
„Elevii vor fi instruiţi să nu interacţioneze fizic (nu se vor îmbrăţişa, nu îşi vor atinge reciproc mâinile şi nu vor sta aproape unul de celălalt); Nu vor fi practicate jocuri de contact sau cu mingea, nici activităţi care implică schimbul de obiecte. Vor fi evitate de asemenea structurile de joc ale căror suprafeţe de contact nu pot fi dezinfectate; Nu vor fi utilizate băncile/scaunele exterioare (acest lucru fiind indicat prin aplicarea unor marcaje, dispozitive de distanţiere etc.). În caz contrar, va fi asigurată în mod regulat o dezinfectare adaptată; Vor fi eliminate jocurile şi alte activităţi care implică formarea unor grupuri care duc la reducerea distanţei dintre elevi; Elevii nu vor consuma în comun mâncarea sau băuturile şi nu vor schimba între ei obiectele de folosinţă personală (telefoane, tablete, instrumente de scris, jucării etc.)”, mai scrie în documentul menţionat, arată News.ro.
Medicii de familie vorbesc despre vaccinarea antigripală a elevilor.
„Medicii de familie propun guvernanţilor mai multe măsuri pentru limitarea răspândirii infecţiilor cu SARS COV 2. Potrivit acestora, în școli trebuie distribuite materiale informative, iar programul «Cornul și laptele» ar trebui înlocuit cu unul de tip «Masca și dezinfectantul».Medicii cred că statul trebuie să asigure gratuit vaccinarea antigripală a copiilor din colectivităţile şcolare. În contextul în care se vor înmulţi virozele în toamnă, iar acest lucru se va suprapune peste infectările cu Covid, părinţii ar trebui să-i ţină pe copii acasă dacă au simptome de viroze respiratorii, susțin medicii.De asemenea, medicii de familie sunt de părere că în şcoli ar trebui distribuite materiale cu informaţii clare, scurte şi precise, care să-i ajute pe părinţi să identifice din timp semnele infecţiilor respiratorii, cu atât mai mult cu cât nu există criterii clinice clare de diferenţiere a infecţiei Covid 19 de gripă sau viroză”, scrie Cotidianul.
Alegerile locale, programate pe 27 septembrie, sunt un alt subiect din presă.
„Comisia juridică a Senatului a adoptat marţi un raport de respingere la proiectul de lege care prevede desfăşurarea alegerilor locale timp de două zile, pe 26 şi 27 septembrie. Senatul este prim for sesizat pe iniţiativa legislativă. (…) A fost un vot majoritar «pentru» adoptarea raportului de respingere din partea PSd şi UDMR, iar de la PNL a fost o abţinere”, arată News.ro.
„Pe 24 iulie, senatorea USR Florina Presadă a înregistrat la Senat un proiect de lege care prevede desfăşurarea alegerilor locale timp de două zile. În condiţiile în care votarea s-ar realiza doar într-o singură zi, procesul de votare ar fi serios îngreunat şi întârziat ca urmare a măsurilor de distanţare socială atât în interiorul secţiei cât şi în afara ei, motivează parlamentarul”, aminteşte News.ro.
Politicienii sunt preocupaţi şi de stabilirea calendarului pentru alegerile parlamentare, care ar trebui să aibă loc la finele acestui an. Deocamdată, opoziţia majoritară în Parlament şi puterea, care conduce Guvernul, se luptă pentru a putea tranşa această chestiune. Şeful statului intervine şi atacă la CCR Legea privind unele măsuri pentru organizarea alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor.
„Curtea Constituţională a României urmează să discute pe 15 septembrie sesizările preşedintelui Klaus Iohannis şi Guvernului asupra Legii privind unele măsuri pentru organizarea alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor, ca urmare a încetării mandatului Parlamentului ales în anul 2016”, au declarat, marţi, pentru Agerpres, oficiali ai CCR.
„Şeful statului a sesizat luni CCR , solicitându-i să constate că acest act normativ este neconstituţional în ansamblul său. (…) Şi Executivul a transmis CCR o sesizare asupra acestei legi”, scrie Agerpres.
Seară frumoasă!