CSM. Proiect în consultare publică: Regulamentul de organizare şi funcţionare a CSM

Potrivit site-ului oficial (csm1909.ro), CSM a publicat Proiectul de Hotărâre pentru modificarea şi completarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 1073/2018. În momentul de față, proiectul se află în consultare publică, data limită de trimitere a sugestiilor fiind 18 mai 2020.

Conform prevederilor art. 7 alin. (6) din lege, organizațiile societății civile, asociațiile profesionale, persoanele interesate pot propune amendamente și sugestii pentru a fi avute în vedere în cadrul procesului decizional, sau pot solicita organizarea unor dezbateri publice.

Potrivit art. 7 alin. (13) va fi aplicată procedura de urgenţă, procedura de transparență decizională derulându-se într-un interval de 10 zile lucrătoare, după următorul calendar:

Data Etapa
11.05.2020 Publicarea anunțului prevăzut la art. 7 alin. (2) din Legea  nr. 52/2003 însoțit de expunerea de motive și textul complet al proiectului de Hotărâre.
18.05.2020 Termenul limită, la închiderea programului, până la care pot fi trimise în scris propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de hotărâre.
19.05.2020 Elaborarea raportului de centralizare a propunerilor și recomandărilor primite 
21.05.2020 Data estimată a ședinței de adoptare a proiectului de hotărâre în cadrul comisiei de specialitate conform prevederilor art. 531 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii

Pentru informații suplimentare privind Proiectul Hotărârii, și formularul pentru transmiterea propunerilor, accesați, vă rugăm, sursa informației.

 

Sursa informației

🔔Vezi și CSM. Ședința Secției pentru judecători din 12 mai 2020