CSM. Infoletter nr. 2/2021

Potrivit site-ului oficial (www.csm1909.ro), Consiliul Superior al Magistraturii a publicat Infoletterul nr. 2/2021.

Sumarul acestui Infoletter CSM consemnează evenimente, date și informații cu privire la activitatea Plenului, Secțiilor CSM, a Comisiilor CSM, evenimente implicând conducerea CSM, aspecte referitoare la activitatea Comisiilor, precum și la activitatea desfășurată de instituțiile coordonate de CSM – Institutul Național al Magistraturii și Școala Națională de Grefieri.

În perioada de referință, Plenul a hotărât:

− Avizarea negativă a proiectului de lege privind desfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie;

− Constituirea reţelei de formatori pentru formare profesională continuă a Şcolii Naţionale de Grefieri pentru anul 2021, în componenţa cuprinsă în Anexa care face parte integrantă din Hotărârea Consiliului de conducere al SNG nr. 6/28.01.2021;

– Desemnarea în calitate de coordonator al Comisiei nr. 1 comună „Legislaţie şi cooperare interinstituţională” a doamnei judecător C. A. A., membru al Consiliului Superior al Magistraturii;

− Desemnarea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii în cadrul Comisiei nr. 1 comună „Legislaţie şi cooperare interinstituţională”, conform opțiunilor acestora;

− Desemnarea în calitate de coordonator al Comisiei nr. 2 comună “Resurse umane şi organizare” a doamnei judecător N. M. Ţ., membru al Consiliului Superior al Magistraturii;

− Desemnarea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii în cadrul Comisiei nr. 2 comună „Resurse umane şi organizare”, conform opțiunilor acestora;

− Desemnarea în calitate de coordonator al Comisiei nr. 3 „Relaţii internaţionale şi programe” a domnului judecător N. A. S., membru al Consiliului Superior al Magistraturii;

− Desemnarea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii în cadrul Comisiei nr. 3 „Relaţii internaţionale şi programe”, conform opțiunilor acestora etc.

În perioada de referință, Secția a hotărât:

− Înaintarea către Președintele României a propunerilor privind eliberarea din funcţie, prin pensionare, a unui număr de 39 de judecători;

− Acordarea avizului conform în ceea ce privește Ordinul ministrului justiției pentru stabilirea domeniilor de funcționare ale Tribunalelor Specializate Argeș, Mureș și Cluj;

− Aprobarea Raportului Inspecţiei Judiciare nr. 20-703/2020 având ca obiect „verificarea modului de remediere de către conducerea Judecătoriei Sfântu Gheorghe a deficienţelor constatate în Raportul Inspecţiei Judiciare nr. 19-1476 privind eficienţa managerială şi modul de îndeplinire a atribuţiilor ce decurg din legi şi regulamente la această instanţă”;

− Aprobarea Raportului de control pentru remedierea deficienţelor constatate la CA Constanţa prin Raportul de inspecţie al Inspecţiei Judiciare 19- 1475, astfel cum au fost reţinute prin Hotărârea Secţiei pentru judecători nr. 1508 din 07 noiembrie 2019 etc.

Pentru infoletterul integral, vă rugăm să accesați sursa informației.

Sursa informației

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

🔔Vezi și CSM. Infoletter nr. 1/2021