Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
254 views
Dec. ÎCCJ (SC II) nr. 544/2020
O.U.G. nr. 34/2006: art. 122 lit. i); VCPC: art. 312 alin. (1)
Având în vedere cele de mai sus, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente:
1. Critica privind faptul că hotărârea recurată ar cuprinde motive contradictorii nu poate fi reţinută.
Prezentei cauze îi sunt aplicabile prevederile C. proc. civ. – 1864, astfel încât instanţa de apel, fiind şi ea o instanţă de fond, poate analiza hotărârea apelată sub toate aspectele, atât pe temeinicie cât şi pe legalitate şi poate să reţină în soluţionarea cauzei propriile considerente.
Prin urmare, nu pot fi reţinute elemente de contradictorialitate în motivarea instanţei de apel, cât timp aceasta a reţinut, în mod clar, culpa reclamantei în executarea lucrărilor suplimentare, pentru că le-a executat deşi nu exista încheiat un act adiţional pentru aceste lucrări, aşa cum trebuia, potrivit dispoziţiilor O.U.G. nr. 34/2006.
În ce priveşte pretinsa contradictorialitate din considerentele deciziei recurate cu privire la motivarea pe răspunderea contractuală, în timp ce temeiul cererii de chemare în judecată ar fi fost acela al răspunderii delictuale civile ori cel al îmbogăţirii fără just temei, aceasta nu există, cât timp instanţa de apel a reţinut că, într-un ciclu procesual anterior, s-a statuat, irevocabil, prin decizia civilă nr. 460/2015, că acţiunea reclamantei este neîntemeiată în ce priveşte răspunderea contractuală şi că singura analiză se va face din punct de vedere al răspunderii delictuale civile, iar în subsidiar, pe îmbogăţirea fără justă cauză.
De altfel, instanţa de apel a reţinut că nu poate constata în sarcina pârâtei o faptă ilicită, deoarece, în cauza de faţă, între părţi s-au stabilit raporturi juridice ce intră sub imperiul unei legislaţii speciale, respectiv cea privind achiziţiile publice, or, lucrările suplimentare nu puteau fi efectuate decât în condiţiile contractului de achiziţie publică şi ale legislaţiei aplicabile.
Instanţa de apel a mai precizat, de asemenea, că ceea ce este interzis pe tărâm contractual nu poate fi validat pe tărâm delictual, iar încălcarea obligaţiilor contractuale de către reclamantă nu poate fi o faptă ilicită imputată pârâtei, deoarece o astfel de abordare ar reprezenta o modalitate de eludare a obligaţiilor contractuale şi a legislaţiei speciale în materia achiziţiilor publice.
2. Hotărârea instanţei de apel a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale.
Recurenta-reclamantă a reluat criticile privind motivarea pe răspunderea contractuală, iar nu pe răspunderea delictuală civilă sau pe îmbogăţirea fără justă cauză, dar din perspectiva greşitei aplicări a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 122 lit. i) din O.U.G. nr. 34/2006.
În realitate, instanţa de apel a invocat aceste dispoziţii legale, făcând o corectă aplicare a lor, nu din perspectiva unei analize întemeiată pe răspunderea contractuală, ci din perspectiva inexistenţei unei răspunderii delictuale ori bazată pe îmbogăţirea fără justă cauză, cât timp raporturilor juridice dintre părţi le sunt aplicabile dispoziţii speciale privind contractele de achiziţie publică, de la care părţile nu pot deroga şi nu pot pretinde că nu le cunosc, aşa cum este dispoziţia legală cuprinsă în art. 122 lit. i) din O.U.G. nr. 34/2006, care se referă la necesitatea încheierii unui act adiţional şi la faptul că valoarea lucrărilor suplimentare nu trebuie să depăşească cuantumul prevăzut de lege.
3. Nu poate fi reţinută nici critica cu privire la existenţa condiţiilor pentru atragerea răspunderii delictuale civile în sarcina pârâtei.
În realitate, recurenta-reclamantă a făcut o analiză a netemeiniciei deciziei recurate, susţinând că instanţa de apel a reţinut o greşită stare de fapt, atât în ce priveşte fapta ilicită cât şi culpa pârâtei, susţinând că atâta timp cât aceasta a solicitat efectuarea unor lucrări suplimentare, dar fără a încheia un act adiţional pentru aceste lucrări, aceasta a săvârşit o faptă ilicită, fiind şi în culpă pentru executarea lucrărilor de către reclamantă.
Această aserţiune nu poate fi primită, deoarece, pe de o parte, dispoziţiile art. 304 alin. (1) pct. 10 şi 11 au fost abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000, astfel încât în calea de atac, extraordinară, a recursului nu mai pot fi analizate critici de netemeinicie, ci numai de nelegalitate, iar pe de altă parte, aşa după cum s-a arătat şi mai sus, în speţa de faţă, nu poate fi vorba de răspunderea delictuală civilă a pârâtei sau de îmbogăţirea fără justă cauză a acesteia, cât timp părţile, în raportul juridic dintre ele erau supuse unei legislaţii speciale, cea privind achiziţiile publice şi ambele părţi cunoşteau, ori trebuiau să cunoască, acest lucru.
Ca atare, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanţa de apel a reţinut starea de fapt şi a aplicat dispoziţiile legale incidente la această stare de fapt, atunci când a reţinut că este culpa recurentei-reclamante pentru faptul că a acceptat să efectueze respectivele lucrări suplimentare fără existenţa unui act adiţional, aşa după cum cereau prevederile art. 122 lit. i) din O.U.G. nr. 34/2006.
Nici în ce priveşte existenţa condiţiilor pentru reţinerea îmbogăţirii fără justă cauză, nu pot fi reţinute criticile formulate, cât timp, aşa după cum s-a mai arătat în precedent, în speţă sunt aplicabile dispoziţiile speciale privind achiziţiile publice.
Având în vedere cele de mai sus, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. – 1864, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
Sursa informației: www.scj.ro.
